Deea Maxer, mai îndrăgostită ca niciodată. Cine este Constantin Cataramă, noul ei iubit
După o perioadă marcată de schimbări majore, Deea Maxer pare că a intrat într-un capitol complet nou al vieții sale. Artista, care a trecut printr-un divorț dureros și apoi printr-o relație scurtă cu Robert Drilea, este din nou fericită și radiază în compania unui bărbat misterios care i-a readus liniștea și zâmbetul.
Ajunsă la vârsta de 35 de ani, Deea se reinventează. Mama a doi copii, implicată profesional și extrem de activă în online, a fost mereu sinceră cu urmăritorii ei, iar în ultimele zile, sinceritatea ei a venit în forma unor fotografii care anunță un nou început. Este vorba despre primele imagini alături de bărbatul care îi face inima să bată din nou. Vezi cum arată noul iubit al Deei Maxer!
Deea Maxer și noul partener, un cuplu deja asumat
După divorț, Deea Maxer nu a încetat să creadă în iubire și a continuat să își caute jumătatea. Acum pare că a găsit-o, căci zâmbește din nou cu gura până la urechi și nu îi este teamă să se fotografieze în compania bărbatului care o face fericită.
Îl cheamă Constantin Cataramă și este cel care pare să-i fi devenit deja partener de suflet și de drum.
Deși este o persoană discretă, fosta soție a lui Dinu Maxer nu s-a mai ascuns și a publicat imagini în care apare alături de iubitul ei, în timpul unei vacanțe romantice la Viena. Postarea a devenit imediat virală, fanii observând cât de apropiați sunt cei doi.
Deea Maxer și Constantin Cataramă formează cel mai nou cuplu din showbiz și au ales să își facă publică relația într-un mod inedit. Cei doi s-au afișat pentru prima oară împreună la Târgul de Crăciun de la Viena, unde au petrecut un weekend de vis.
„Aici mă întreba bărbată-miu dacă am ajuns la poartă și i-am trimis poza asta să vadă că sunt bine.”, a scris artista pe Instagram, semn că între cei doi deja există complicitate și apropiere emoțională.
În dreptul postării cu pricina, reacțiile nu au întârziat să apară, iar cei mai mulți dintre fani s-au bucurat pentru ea și i-au trimis mesaje de susținere și încurajare.
Cine este Constantin Cataramă, bărbatul care i-a cucerit inima Deei Maxer?
Potrivit informațiilor din mediul online, Constantin Cataramă este tatăl a două fetițe și în prezent se formează ca psihoterapeut. Abordarea sa integrează teologie, psihologie și principii de echilibru interior.
Noul partener al vedetei este pasionat și de domeniul auto, iar prezența sa în social media reflectă un stil de viață echilibrat, ancorat în spiritualitate și familie. Exact tipul de energie de care Deea Maxer ar avea nevoie după o perioadă agitată a vieții sale. Pentru ea, ultimii doi ani au fost o adevărată lecție de rezistență emoțională.
Divorțul de Dinu Maxer a fost un episod intens mediatizat, urmat de o încercare de relație cu Robert Drilea, despre care vedeta a vorbit discret în acea perioadă.
Ulterior, Deea Maxer s-a concentrat pe cei doi copii pe care îi are din fosta căsnicie și pe cariera pe care și-a construit-o în imobiliare.
Cum arată Deea Maxer în costum de baie. Se simte mai bine ca oricând în pielea ei
Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Libertatea, Cancan, Romaniatv
Tags: Deea Maxer, Dinu Maxer, Vedete Romania