swipe

Secretul relației dintre Octavia Geamănu și Marian Ionescu de la Direcția 5. Cum au reușit să treacă testul timpului

Au avut un început atipic

Iubirea lor a început cu o...despărțire. Au fost împreună pentru scurtă vreme, iar în timpul relației lor, bărbatul a fost văzut în compania unei foste iubite. Potrivit Click, la numai câteva zile de la acest episod, Marian Ionescu a fost din nou surprins în compania unei domnișoare mai tinere. Dar pentru că sentimentele au fost puternice de la început, Octavia Geamănu a trecut peste aceste abateri ale partenerului său și, în cele din urmă, l-a iertat.

Și-au trăit o vreme povestea de dragoste în secret și s-au căsătorit civil tot în secret. Deși credea că nimeni nu va afla, totul a fost descoperit în mai puțin de 24 de ore. Vrei să știi cum a fost, de fapt, ziua în care și-au unit destinele?

Vezi și: Cum arăta Simona Gherghe la începuturile carierei. Fotografiile ei din tinerețe fac ravagii pe Internet 

Secretul relației dintre Octavia Geamănu și Marian Ionescu de la Direcția 5. Cum au reușit să treacă testul timpului

S-au căsătorit civil în secret

Cununia lor civilă a avut loc în 2015 și nu a fost urmată de o petrecere, așa cum se întâmplă în general după fiecare astfel de eveniment. Pe 31 ianuarie 2015 au mers să semneze actele la primărie, fără prea mare fast, iar alături le-au fost doar martorii, luați prin surprindere. Nimeni altcineva nu știa că vor face pasul cel mare. Iată ce a povestit prezentatoarea TV despre acea zi specială din viața ei și a soțului:

„Deși știu cum trece fiecare zi, tot am momente în care tresar și mă întreb oare când au trecut anii? Peste fix două săptămâni se împlinesc OPT ANI de când m-a luat Ionescu de nevastă. OPT! 🫣 31.01.2015. Parcă ieri plecam la o filmare programată dis de dimineață și-apoi la Galați să mă mărit.😀 Voiam să fie totul într-un firesc absolut. Un fel de “Ce-ai făcut azi? Păi m-am trezit, am venit la redacție, am avut o filmare, am fost la Galați, m-am măritat, am fost la concert la Direcția 5 seara, am mâncat ceva senzațional într-un loc superb și nu îmi dau seama cum, dar când m-am așezat în pat eram deja fără voce.” Ceva normal, mai puțin partea pe care n-o făceam zilnic, respectiv să mă mărit. 😀

Am și-acum în minte chipul băieților din trupă și-al surorii mele care nu înțelegeau de ce conducea Marian un minivan și cel care conducea de obicei stă în spate, de ce nu înțelege Marian că drumul spre locul unde erau probele de sunet e altul, nu cel pe care insista el să meargă, de ce parcăm în fața unui bloc la parterul căruia scrie Starea Civilă, de ce trebuie să intre cu toții în clădire și de ce ne întâmpina o doamnă cu drapelul pe umeri care ne spune “Bine-ați venit! Varianta scurtă sau lungă?”😀 iar Ionescu răspunde scurt tot în spirit de glumă “Scurtă pentru că întârziem la probe.”😀

Cum se crease un moment de panică pentru că nu prea avea nimeni buletinul la el, dar noroc cu sora mea și Cristi care nu pleacă nici să ia pâine fără acte la ei. Și la fel îmi amintesc cum, convinsă fiind că îmi voi putea vedea liniștită de viață, căci toată lumea credea că nu mai suntem împreună, cineva prezent seara la concert, a anunțat frumos paparazzi vestea cea mare și-așa am fost nevoită și eu sa îmi sun seara la 22 colegii și prietenii și să le spun că ce vor citi în presă a doua zi e real de data asta😀. Râd acum la fel cum am râs și atunci. Superb, nu?❤️ Ce sentiment minunat e să privești în urmă și să fii convins că n-ai schimba nimic. Gânduri bune!❤️”, a scris ea pe Facebook în data de 17 ianuarie 2023.

Cununia religioasă a avut loc la cinci ani distanță, pe 25 ianuarie 2020. Au ales tot prima lună din an pentru a face următorul pas în relația lor.

Uite cum s-au îmbrăcat îndrăgostiții în ziua cea mare:

Secretul relației dintre Octavia Geamănu și Marian Ionescu de la Direcția 5. Cum au reușit să treacă testul timpului

"I-am zis că nu vreau să mergem în luna de miere pentru că eu îmi doresc o viață de miere, nu o lună"

Cei doi nu au o poveste clasică de iubire, pentru că fac aproape totul diferit. Încă de la cununia civilă, au reușit să demonstreze că ei nu sunt ca restul lumii. În continuare, evită să se raporteze la standardele societății pentru a trăi fericiți. Ei știu mai bine ce le aduce bucurie și cum se simt bine unul în prezența celuilalt. În general, nu așteaptă o ocazie specială pentru a face anumite gesturi frumoase unul față de celălalt.

„Când m-am măritat, i-am zis că nu vreau să mergem în luna de miere pentru că eu îmi doresc o viață de miere, nu o lună. Aș crede că a pățit ceva dacă ar veni la mine cu un cadou într-o anumită zi din calendar. Dar da, încă sunt surprinsă când primesc ceva minunat pur și simplu pentru că azi e joi înainte de vineri, ori că a văzut într-o vitrină ceva ce a considerat că mi se potrivește și ăsta e un motiv suficient de bun încât să mi-l ofere cadou. Mie așa îmi place.”, a spus vedeta pentru OK Magazine.

Citește și: 10 adevăruri dure despre relații pe care majoritatea bărbaților se tem să le recunoască, chiar și față de ei înșiși

Secretul relației dintre Octavia Geamănu și Marian Ionescu de la Direcția 5. Cum au reușit să treacă testul timpului

Au împreună un fiu

Ultima parte a anului 2016 a fost cu adevărat specială pentru Octavia Geamănu, fiindcă a devenit mamă pentru prima oară. Soțul ei, Marian Ionescu, a primit atunci binecuvântarea de a fi tată pentru a doua oară. Andrei, puștiul lor, are acum 6 ani și a moștenit câte ceva de la fiecare.

„În urma cu 7 luni, pe când lucrurile nu erau prea roz, mi-am salvat în calendar, în dreptul datei 20.11.2016 - baby boy. Am avut încredere în Dumnezeu, în destinul meu și-n medicul meu. Azi, la 11 și-un pic, mă uitam la darul vieții și mă întrebam cu cine seamănă. Le mulțumesc cu tot sufletul atât prietenilor mei, dr. Mehedințu Claudia și dr. Sorin Ionescu, cât și echipei medicale, pentru că mi-au pus în brațe un băiețel de nota 10 Vă imaginați că deși mi-e somn de pic, nu pot să adorm de bucurie. Să fiți sănătoși!”, a scris prezentatoarea TV la acea vreme.

În februarie 2022 a făcut o declarație emoționantă despre fiul ei de care este tare mândră. Se pare că vedeta se ocupă în detaliu de educația lui și îl îndeamnă să încerce mai multe activități pentru a-și găsi drumul în viață.

„Îl ador și Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare secundă pentru că pot fi cu el tot timpul încât să îl văd cum evoluează zilnic. Simt că e ceva special cu el. Simt cu toată ființa. E foarte selectiv când vine vorba de a fi sociabil. De-abia scoți un salut din partea lui. Dar și dacă se întâmplă să te placă… E lipit și nu te scoate din complimente sau declarații de dragoste. Spune foarte des „Te iubesc”, însă nu oricui. Cât despre talent… instrumentele muzicale sunt șterse zilnic de praf, dar degeaba. (râde) Mi-a zis totuși că vrea să fie rock star. Face cursuri de tenis, karate, înot, pictură.”, a spus fericita mămică într-un interviu acordat pentru OK Magazine.

Secretul relației dintre Octavia Geamănu și Marian Ionescu de la Direcția 5. Cum au reușit să treacă testul timpului

Pandemia i-a făcut să petreacă mai mult timp împreună

Pentru că amândoi sunt extrem de ocupați, le este greu să petreacă timp împreună. Uneori se văd rar, deși locuiesc în aceeași casă. El este plecat la concerte, iar ea nu poate lipsi din redacția postului Antena 1. Deși nu mai prezintă Observatorul, face încă parte din echipa acestei televiziuni.

Totuși, pandemia a fost un moment care ne-a ajutat pe toți să ne deconectăm de la rutina în care trăiam înainte. La fel s-a întâmplat și în cazul lor, căci au avut ocazia să petreacă mai mult timp împreună. După cum a dezvăluit chiar jurnalista, a fost o premieră pentru familia lor. A făcut până și o glumă cu privire la acest aspect al căsniciei lor. Iată ce a zis:

„Cum îți spuneam și atunci, în casă nu am simțit vreo apăsare. Singurele aspecte negative au fost cele care ne împiedicau să ne vedem rudele, părinții și cele care aveau legătură cu viața socială a lui Andrei. În rest, am rezistat destul de bine, psihic, emoțional. Niciodată, adunați acești 15 ani de când îl cunosc pe Ionescu, nu am petrecut atâta timp împreună. Am supraviețuit. Cel puțin, eu. (râde)”

Secretul relației dintre Octavia Geamănu și Marian Ionescu de la Direcția 5. Cum au reușit să treacă testul timpului

Dorm separat de la începutul relației

Partenerii țin foarte mult la intimitatea lor și își respectă nevoia de a petrece și momente în singurătate. Drept urmare, au dormitoare separate. Pare de necrezut, dar este posibil și chiar există studii care arată beneficiile acestui obicei.

Bineînțeles, Octavia Geamănu a motivat această alegere:

„Noi, ai casei, avem fiecare spațiul nostru. Marian are dormitorul lui, iar acesta este dormitorul meu, cu baia mea… spațiul meu personal. La etaj, este atelierul de pictură al lui Marian și dormitorul lui Andrei. Andrei mi-a zis că, atunci când o să crească, spațiul acela va fi doar pentru el și musafirii lui.”

Se pare că vedeta de la Antena 1 are un motiv întemeiat pentru care nu doarme în aceeași cameră nici măcar cu fiul ei.

„Dintotdeauna am dormit separat. Eu am dormit singură de când mă știu. Nici măcar cu Andrei nu am dormit. Fiecare cu camera lui.”, a explicat soția lui Marian Ionescu.

Citește și: Gabriela Cristea, amintiri traumatizante din căsătoria dificilă cu Marcel Toader

‹ Vezi si