Romina Power făcea parte dintr-o familie de celebrități, in timp ce Al Bano era doar fiul unor țărani din Apulia. Mama ei nu a fost niciodată de acord cu relația celor doi și mereu îl critica pe cântăreț, dar au continuat să își trăiască povestea în liniște. Din iubirea lor s-au născut patru copii: Ylenia (dispărută în 1994, nu se știe dacă mai este în viață), Yari (49 de ani), Cristel (36 de ani) și Romina (35 de ani).
View this post on Instagram
Păreau o familie fericită și nimic nu prevestea ce avea să se întâmple. Dar în 1994, un eveniment neașteptat a schimbat complet parcursul vieții lor.
Prima lor fiică născută a fost Ylenia, care a venit pe lume la data de 29 noiembrie 1970 la Roma, a dispărut fără urmă.
În 1983, fata a apărut împreună cu părinții ei în filmul Champagne in Paradiso, doar că ea nu își dorea celebritate. Era pasionată de literatură și chiar a ales să studieze acest domeniu la King's College din Londra, unde a primit cele mai mari note în anul ei.
În timp ce era la studii, a luat decizia de a călătorii în lume doar cu un ghiozdan în spate și cu un jurnal în care să noteze poveștile oamenilor întâlniți pe drum. S-a întors în Italia, unde a vândut toate bunurile personale, din dorința de a strânge bani pentru a-și îndeplini visul.
Nimeni nu bănuia că această chemare a ei avea să îi aducă sfârșitul. Ylenia și-a început călătoria în America de Sud și se pare că a terminat-o în New Orleans, Louisiana, acolo unde a fost văzută pentru ultima dată. Fata a dispărut în anul 1994 și nici până astăzi nu a fost găsită. Nici măcar trupul neînsuflețit nu a fost descoperit nicăieri. Dar care să fie ipotezele cu privire la această dispariție? În paragrafele următoare vei descoperi toată povestea.
Al Bano și Romina Power s-au despărțit în acea perioadă îngrozitoare pentru familia lor. Tensiunile create în jurul tragediei au fost prea mari și au provocat ruptura dintre ei.
Mama Yleniei a primit ultimul apel telefonic de la fiica ei pe 31 decembrie 1993. Tânăra în vârstă de 23 de ani stătea la hotelul LeDale de pe St. Charles Avenue din New Orleans. Părinții ei au aflat mai târziu că stătea în cameră cu Alexander Masakela, un muzician de stradă afro-american, ce era cu 20 de ani mai mare decât ea. Să aibă el vreo legătură cu întâmplarea fatidică?
Fiecare are o altă părere în legătură cu dispariția fetei, iar acest lucru i-a făcut să o ia pe drumuri separate. Nici în ziua de astăzi nu au ajuns la un acord în această privință.
După o lungă suferință, Romina Power s-a regăsit în rugăciune și datorită redescoperirii păcii interioare, a putut să-și reia drumul vieții, împăcându-se cu Al Bano. Dar cei doi nu mai formează un cuplu, ci și-au reluat doar parteneriatul artistic, în 2013.
„Este mai bine pentru dragostea noastră să continuăm să trăim despărțiți. Locuiesc în America, Al Bano în Italia – funcționează.”, spunea cântăreața într-un interviu mai vechi.
Rănile trecutului nu se vor vindeca niciodată definitiv, chiar dacă amândoi continuă să trăiască fără prima lor născută.
Recent, marele artist a acordat un interviu pentru o publicație din România, mai exact pentru Cancan. În acest interviu a vorbit despre pierderea fiicei sale și a oferit detalii șocante despre reacția lui de atunci, dar și despre resemnarea de după.
„Eu mult timp am fost împotriva lui Dumnezeu, am devenit ateu. Dacă pierzi o fiică în acel mod, nu te împaci niciodată cu tot ce ai în jur. Dar, reflectând la asta, am înțeles că și Dumnezeu și-a pierdut fiul. La vârsta de 33 de ani. Adică dacă ești un adevărat creștin, trebuie să-ți demonstrezi întâi ție asta, apoi celor care te urmăresc. Și am acceptat această schimbare. Pentru că, da, eram împotriva lui Dumnezeu, dar asta nu mă făcea să mă simt bine.
(Fiica lui) Citea și a venit un paznic de acolo și i-a spus: „Domnișoară, nu aveți voie să stați aici!” Și ea a zis: Dar stau liniștită, nu fac nici un rău nimănui”. Iar el a mai spus: „Da, dar este interzis să stați aici pentru că este periculos!” și el a plecat.
Apoi a revenit: Domnișoară, nu trebuie să stați aici! Trebuie să plecați!. Și ea a reacționat. Chiar nu știu ce a determinat-o să reacționeze și să spună: Eu aparțin apelor. S-a aruncat și acel fluviu a luat-o. Din păcate, acesta este dramaticul adevăr.”, a mărturisit Al Bano, pentru Cancan.
Cu toate acestea, paznicul a spus că nu este sigur că ea era femeia pe care a văzut-o în acel moment. Din cauza întunericului, nu i-a putut vedea foarte bine chipul.
Mama fetei dispărute mai are o speranță și nu vrea să creadă că Ylenia a murit. Așteaptă ziua în care fiica sa va fi găsită și nu acceptă ipoteza pe care fostul ei soț o are, tocmai pentru că nu a fost găsit niciodată trupul neînsuflețit al fetei. Există posibilitatea ca el să fi fost dus de curenți pe apă, dar aceasta nu este o certitudine.
Îți amintești de Alexander Masakela, bărbatul menționat în paragrafele anterioare? Ei bine, poliția l-a considerat principalul suspect în acest caz, fiindcă el a fost ultimul care a văzut-o în camera de hotel. Când a fost interogat, a susținut că nu are informații despre dispariția ei. De asemenea, a negat că ar fi avut o relație intimă cu Ylenia, deoarece ea a cerut în mod special două paturi când s-au cazat.
Totuși, la o săptămână după ce tânăra a fost văzută pentru ultima dată, s-a aflat că Alexander Masakela și-a arătat pașaportul personalului de la hotel și a încercat să folosească cecurile de călătorie nesemnate ale Yleniei pentru a plăti în continuare camera.
Toate bunurile ei au rămas la hotel, dar nu a fost găsit niciun bilet care să anunțe o sinucidere. Poate acesta este încă un motiv în plus pentru care Romina Power refuză să creadă că fiica ei nu mai este printre noi.
Deși are aproape 80 de ani, vârsta nu îl împiedică să urce și acum pe scenă. Turneul început alături de soția sa în 2019 a fost întrerupt din cauza pandemiei, așa că l-au reluat acum. În noiembrie 2022 au ajuns și în România, unde i-au încântat pe oameni cu talentul lor. Au susținut două concerte, unul în București și unul la Cluj, pe 11 noiembrie, respectiv 13 noiembrie. Iată imagini din timpul concertului de la Cluj:
Chiar dacă nu mai formează un cuplu în viața reală, ci doar pe scenă, cei doi sunt împliniți și în plan personal. Au devenit bunici și se bucură de clipele petrecute în compania nepoților.
Când Romina Power a fost întrebată de jurnaliștii publicației italiene Maria con te ce își dorește pentru cei trei nepoți ai săi, a răspuns fără să stea pe gânduri:
„Ceea ce își dorește fiecare mamă și bunică din această lume: să aibă o viață liniștită, să-și găsească drumul în lume și să contribuie la îmbunătățirea asta, chiar dacă doar puțin.”
Cântărețul mai are încă doi copii din relația cu Loredana Lecciso (50 de ani), pe Jasmine (21 de ani) și Albano Jr. (20 de ani).
Al Bano a mai dezvăluit pentru Cancan și o altă informație interesantă. Se pare că povestea vieții lui are șanse mari să fie transpusă într-un film sau într-un serial.
„Se gândesc deja la asta, zilele trecute mi-au propus să-l facem, dar vedem. Cu un mare regizor. Și este prea interesant pentru a nu lua în considerare și să facem un serial. Vom vedea. Eu voi face firul poveștii, apoi va fi un Al Bano tânăr, încă un Al Bano mai matur. Dar eu dirijez mereu acțiunea.”, a declarat Al Bano pentru Cancan.
Crezi că merită ca viața lui să ajungă și prin intermediul imaginilor filmate la cât mai mulți oameni?
Descoperă și totul despre: Viața lui Tom Cruise