Un fotograf și-a găsit mama pierdută prin fotografiile pe care le făcuse și a descoperit motivul sfâșietor pentru care ea nu avea adăpost. Curtis Floyd a adorat fotografia încă de când era doar un copil pentru că a crescut văzându-și tatăl editând imagini. Avea un studio mic în care, în general, își petrecea timpul după cursuri, iar când l-a văzut pe bărbat folosind camera, a visat mereu la ziua în care va avea și el una ca a unui fotograf profesionist.
După terminarea liceului, tânărul s-a înscris la un curs de fotografie și a început să facă stagii de practică la o firmă pentru a dobândi experiență. Până la absolvirea universității și-a propus să câștige un concurs internațional anual care lua portofolii de la studenții de licență din întreaga lume, oferind câștigătorului oportunitatea de a colabora cu unul dintre cei mai buni fotografi din lume. Era modalitatea perfectă prin care se putea lansa în acest domeniu.
Curtis a hotărât să realizeze un proiect dedicat celor fără adăpost, în care să poată exprima dramele și suferințele lor prin obiectivul aparatilui său. Așa că, timp de aproape zece ani, s-a plimbat în mod regulat pe străzi fără o anumită direcție, rute întâmplătoare, alteori alei murdare, zone dărâmate sau izolate și mergea oriunde simțea că poate surprinde stilul de viață al celor defavorizați.
Într-o seară ce părea a fi la fel ca toate celelalte, tânărul întors acasă de la o astfel de "ședință foto"; o anumită fotografie i-a atras atenția. Înfățișa o femeie dormind pe străzi lângă o librărie, înfășurată într-o pătură maro, cu picioarele parțial acoperite de pătură și cu fața aproape dezvelită.
Era ceva mai mult decât puteau vedea ochii
Curtis a examinat îndeaproape imaginea și simțea că femeia respectivă nu-i era străină. Avea senzația că o mai văzuse în trecut, poate chiar pe alte străzi colindate sau... când era copil. Brusc, gândul s-a oprit aici și a avut o sclipire! S-a repezit spre dulap, unde ascunsese imagini cu mama lui pe care le-a furat de la tatăl său și a început să le compare. Când s-a uitat atent la poza femeii fără adăpost, a rămas șocat.
Totul căpătase sens pentru el.
„Mamă! Tu ești! Eu... Nu-mi vine să cred asta. Te-am găsit!" și-a spus el, cu ochii inundați de lacrimi.
Curtis a fost crescut doar de Dylan, tatăl său, pentru că mama lui îi abandonase, conform spuselor părintelui său. „Ea te-a abandonat și nu s-a mai întors niciodată, Curtis! Era preocupată doar de ea însăși și nu avea pic de respect pentru tine sau pentru mine!", a explicat bărbatul.
„Dar, tată, de ce nu ai încercat să o găsești? Cum de nu ai întrebat-o de ce ne-a părăsit?”, a întrebat Curtis.
„Ce era de întrebat, băiete? Charlotte, „mama ta grijulie”, te-a lăsat în brațele mele și a ieșit pe ușă, jurând că nu se va mai întoarce niciodată. Încă mai crezi că ar fi trebuit să o caut? Curtis, uită de ea! Ea nu ne merită!" a mai spus tatăl său.
Cu toate acestea, Curtis a avut o altă impresie. Întotdeauna avusese senzația sâcâitoare că există mai multe în povestea mamei sale de care tatăl nu era conștient, așa că și-a dorit întotdeauna să o vadă măcar o dată pe femeia care i-a dat viață și să o întrebe ce a determinat-o să-i părăsească. Așa că într-o zi, i-a furat fotografiile din dulapul lui Dylan și a început să o caute pe Facebook.
Din păcate, căutarea nu a avut niciun rezultat, iar Curtis a renunțat, crezând că nu o va vedea niciodată. Dar în acea zi s-a schimbat complet situația. A ieșit repede din casă, îndreptându-se către locul în care făcuse fotografia, dar nu a mai găsit pe nimeni acolo. A căutat pe aleile adiacente și a întrebat la magazinele locale dacă a văzut-o cineva pe femeia care obișnuia să-și facă veacul pe stradă, dar nimeni nu știa nimic despre ea.
S-a întors acasă, dezamăgit că nu a găsit-o în acea seară, dar tot nu a vrut să renunțe. S-a întors în aceeași locație de mai multe ori, până când Charlotte a apărut după câteva zile. Fără să piardă timpul, a decis să o abordeze.
„Bună! Numele meu este Curtis - Curtis Floyd. Vrei să mă însoțești la un prânz rapid?", a întrebat-o, luptându-se să-și stăpânească lacrimile.
Charlotte și-a ridicat capul din pământ și l-a fixat cu privirea pentru câteva clipe. Deodată, lacrimile au început să îi curgă pe obraji.
„Îmi cer scuze, dragă. Trebuie să plec. Îmi pare rău, dar nu voi putea să fiu alături de tine la prânz.", a răspuns femeia fără adăpost.
Și-a strâns în grabă lucrurile și a încercat să plece, dar Curtis a oprit-o.
„Știu că m-ai recunoscut, mamă. Arăt ca tata, nu-i așa?" a întrebat el cu vocea tremurândă.
Charlotte a izbucnit în lacrimi în acel moment.
„Nu ar trebui să te întorci niciodată aici, Curtis. Pleacă! Te rog! Nu te merit și nu merit nici generozitatea ta.", a suspinat ea.
„Ce cauți aici, mamă? Ce s-a întâmplat? Și de ce ne-ai abandonat? Sunt atâtea întrebări pe care mi-am dorit mereu să ți le pun, iar astăzi, când am în sfârșit ocazia, nu plec fără un răspuns!", a insistat fiul.
„Ce să-ți spun, Curtis? Eu sunt de vină pentru tot! Te-am abandonat și nu m-am uitat niciodată înapoi. Am fost o mamă groaznică, groaznică!", a țipat femeia.
„Dar de ce, mamă? De ce ne-ai părăsit pe tata și pe mine? Știu că trebuie să fi avut un motiv, mamă! Spune-mi, ce s-a întâmplat!"
„Pentru că sunt o lașă! Îmi pare rău pentru ce am făcut, Curtis, dar nu am avut de ales. Când am aflat că sunt însărcinată cu tine, aveam doar 16 ani. Părinții mei s-au opus unei sarcini atât de timpurii și m-au forțat să o întrerup, dar te-am dorit, Curtis, așa că am născut. Am plecat din casa părinților mei și m-am mutat cu Dylan, dar apoi am descoperit că sufeream de depresie postnatală. Nu simțeam nimic atunci când te vedeam. Te priveam fără dragoste, fără afecțiune. Uram faptul că nu-mi puteam iubi copilul. M-am tot gândit că nu mai am nimic de pierdut, așa că te-am lăsat cu Dylan și am plecat la casa părinților mei. Dar nici acolo nu am fost fericită și am fugit intr-o noapte. Nu am vrut să mai fac nimic apoi, am început să cerșesc pe străzi și să-mi număr zilele. Presupun că există un motiv pentru care Dumnezeu nu m-a chemat acasă mai devreme... Îmi pare rău pentru ce am făcut, Curtis! Îmi pare rău!" a reușit ea să încheie, izbucnind în lacrimi.
Ochii lui Curtis s-au luminat când a aflat adevărul, nu pentru că mama lui l-ar fi părăsit, ci pentru că avusese dreptate când s-a gândit că exista un motiv pentru care ea a făcut acel pas uriaș.
„Uită-te la mine, mamă. Nu a fost vina ta. Bine? Știam că nu mă vei abandona așa. Vii acasă cu mine, mamă. O să-i spunem tatălui meu de ce ne-ai abandonat. Habar nu are ce s-a întâmplat și a făcut presupuneri pe care nu ar fi trebuit să le facă.”, a spus el.
„Oh, Curtis! Nu te merit... nu....", a repetat femeia.
„Meriți, mamă! Meriți să trăiești fericită pentru totdeauna, la fel ca toți ceilalți, și voi face ca asta să se întâmple.", a continuat băiatul.
Curtis a condus-o pe Charlotte acasă, l-a sunat pe Dylan și i-a povesit totul. Acesta a fost surprins când a descoperit că Charlotte trăia pe străzi! Încă nu putea să o ierte că i-a abandonat, dar când a văzut reacția lui Curtis și cât de fericit era să-și revadă mama, a hotărât să lase totul în urmă și să o primească înapoi.
La 10 ani de la acea zi, Curtis este un bărbat fericit și căsătorit, are două fiice frumoase pe care bunicii Charlotte și Dylan le adoră. De asemenea, la câteva luni după ce a găsit-o pe mama sa, bărbatul a fost declarat câștigător al concursului de fotografie pentru care s-a pregătit ani de zile.
„Fericire și miracole în adversitate” a fost titlul proiectului său pentru concurs. A atras atenția internațională după ce a descris modul în care acea fotografie l-a ajutat să se își regăsească mama pierdută. Acum, are propria galerie de artă și tot ce și-a dorit vreodată, inclusiv o familie mare și fericită.
Ce putem învăța din această poveste?
Miracolele se întâmplă. Curtis își pierduse orice speranță și nu mai credea că se va reuni cu mama lui, dar acest lucru s-a întâmplat. Întotdeauna există ceva mai mult decât pot vedea ochii și Curtis a avut sentimentul că povestea lui Charlotte era mai mult decât credea tatăl său, iar în final s-a dovedit că avea dreptate.
Citește și: O femeie dispare, fără urmă, după o programare la doctor. În ce condiții este găsită, 42 de ani mai târziu
Sursă articol: Amo Mama
Urmareste-ne pe Google News
