Tragedia care i-a marcat viața lui Cristi Chivu, cel mai iubit român din Italia. „Am avut ca motivație promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu pe patul de moarte"
Povestea lui Cristi Chivu nu este doar despre trofee, glorie și performanță. Este, înainte de toate, despre o promisiune făcută într-un moment de durere profundă, o promisiune care avea să-i schimbe destinul și să-i definească întreaga viață. Astăzi, la vârsta de 45 de ani, Cristi Chivu, fostul căpitan al naționalei României, este considerat unul dintre cei mai respectați români din Italia. Dar drumul până aici a fost pavat cu lacrimi, sacrificii și responsabilitate asumată mult prea devreme.
Figura paternă a jucat un rol important în viața lui
Copilăria lui Cristi Chivu a fost strâns legată de terenurile din Reșița, unde mingea era mai mult decât un joc, era un mod de viață.
Amintim că Mircea Chivu, tatăl lui Cristi Chivu, fost fotbalist și antrenor la CSM Reșița, i-a insuflat disciplina și seriozitatea care aveau să-l transforme într-un lider. Nu a fost un părinte indulgent, dar l-a învățat să fie puternic, să-și rezolve singur problemele, să nu fugă de responsabilitate. Mama sa, Mariana Chivu, povestea în interviuri că soțul ei era mai dur cu Cristi tocmai pentru că vedea în el un potențial uriaș.
„Prin clasa a șasea, taică-su mi-a zis că va ajunge mare fotbalist, dar mi-a cerut să nu-i spun. Mircea era mai dur cu el, nu-l cocoloșea deloc. O dată a venit Cristi plângând de afară, se bătuse cu un copil, iar soțul meu i-a spus că el nu se poate certa cu vecinii din cauza problemelor lui, așa că să facă bine să și le rezolve singur.”, povestea Mariana Chivu, mama fotbalistului, pentru adevarul.ro.
Dar destinul a fost nemilos.
Moartea tatălui l-a maturizat peste noapte
Pe 31 martie 1998, viața lui Cristi s-a rupt în două. La doar 17 ani, înaintea unui meci important, a fost chemat acasă. Tatăl său, Mircea Chivu, era pe patul de moarte, răpus de cancer la doar 44 de ani.
„Moartea tatălui său l-a maturizat brusc. Cristi a luat viața în piept și a plecat singur la Craiova, unde la 18 ani stătea și se gospodărea singur. Dar n-am avut emoții cu el, nici măcar atunci când a plecat la Amsterdam. Cristi a fost mereu un tip cu capul pe umeri. A învățat singur olandeza, și-a luat casă la Amsterdam și ajunsese căpitanul echipei la 22 de ani. Asta mi-a demonstrat că e om stăpân pe el.”, a mai povestit Mariana Chivu.
„I-am promis că voi avea grijă de familie”
Ultimele cuvinte ale tatălui au fost simple, dar devastatoare: să se întoarcă la echipă și să joace pentru el. Reșița a câștigat acel meci cu 5-1, iar Cristi a marcat. A fost clipa în care adolescentul a devenit bărbat.
„I-am promis că voi avea grijă de familie.”, a povestit el mai târziu.
Această promisiune a fost motorul carierei sale.
„M-am maturizat foarte mult, de la o zi la alta. Pierderea pe care am suferit-o nu s-a simțit în progresul meu. Maturizându-mă foarte devreme și plecând într-un alt oraș, Craiova, învățând să trăiesc singur, am învățat și să mă descurc singur și am avut ca principală motivație promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu pe patul de moarte, și anume că voi avea grijă de familie. I-am spus să nu-și facă griji, că voi fi un om responsabil, un cap de familie care să-l înlocuiască.”, a mărturisit sportivul.
De la Ajax la gloria cu Inter
După plecarea la Craiova și apoi în Olanda, la Ajax, maturizarea lui s-a accelerat. La 22 de ani devenea căpitan la Amsterdam. Ulterior, transferurile la Roma și apoi la Inter aveau să-l ducă în elita fotbalului mondial.
Cu Inter Milano, Cristi Chivu a câștigat Liga Campionilor în 2010, într-un sezon istoric pentru club. Italia l-a adoptat rapid, nu doar pentru talent, ci pentru profesionalism și discreție.
Astăzi, când se vorbește despre averea lui Cristi Chivu, cifrele sunt impresionante, căci are contracte consistente, investiții pe termen lung și un salariu estimat la milioane de euro pe sezon în postura de antrenor. Dar, dincolo de bani, imaginea sa rămâne cea a unui om echilibrat.
Este un simbol al respectului în Italia
Recent, momentul în care Cristi Chivu a purtat flacără olimpică pe străzile din Milano a fost încă o confirmare a statutului său. Alergarea cu torța, în preajma Jocurilor Olimpice de iarnă, a fost un gest simbolic rezervat sportivilor care inspiră.
Însoțit de familie, a primit aplauze din partea italienilor și a fost privit nu doar ca fost jucător și actual antrenor, ci și ca lider în sport.
Din fericire, viața personală i-a oferit și ea stabilitate. Adelina Chivu este soția lui Cristi Chivu din 2008 și împreună au două fiice, pe Natalia (17 ani) și Anastasia (15 ani).
Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram, Instagram, Instagram, Instagram