swipe

Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din lume, tată pentru a șaptea oară

Șapte, cifra norocoasă a lui Taylor Hanson

Taylor Hanson este în culmea fericirii! Cântărețul, în vârstă de 37 de ani, și soția sa, Natalie, așteaptă împreună al șaptelea copil, a anunțat acesta marți pe Instagram, alături de o fotografie adorabilă a cuplului ținându-se de mână pe un câmp.

"Surpriză neașteptată! Cel de-al șaptelea copil urmează să vină în luna decembrie a acestui an", a scris Taylor.

Se pare că șapte este cifra norocoasă a cântărețului, având în vedere că și el provine dintr-o familie cu șapte copii. 

Sursă foto: Instagram 

Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din lume, tată pentru a șaptea oară

Sunt împreună de 18 ani

Taylor Hanson și soția sa trăiesc o frumoasă poveste de iubire. Cei doi și-au legat destinele acum 18 ani și, împreună, au 6 copii minunați care le aduc bucurii în fiecare zi: Jordan ( 17 ani), Penelope ( 15 ani), River ( 14 ani), Viggo ( 11 ani), Wilhelmina ( 7 ani)și Indiana, care urmează să facă 2 ani în luna decembrie a acestui an.

"Indy este cel mai bun cadou pe care și l-ar putea imagina familia noastră. Sosirea sa pe lume aduce cu sine un nou sentiment de aventură și entuziasm pentru viitor", spunea cântărețul în 2018, atunci când fiica sa, Indiana, a venit pe lume. 

Sursă foto: Instagram 

Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din lume, tată pentru a șaptea oară

"Un nou val de bucurie"

Cu toate că au o familie numeroasă, Taylor și Natalie își așteaptă cu brațele deschise cel de-al șaptelea copil. 

"Familia noastră este încântată să primească un nou membru, mai târziu, în cursul acestui an. Mai mult ca oricând, suntem recunoscători în special pentru acest nou val de bucurie", a declarat Taylor pentru revista People

Sursă foto: Instagram 

Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din lume, tată pentru a șaptea oară

Vă mai amintiți de piesa "MMMBop"?

Taylor Hanson a făcut parte din trupa Hanson, alături de frații săi, Issac și Zac. Trupa a devenit cunoscută cu melodia "MMMBop" și chiar dacă în prezent trupa nu mai există, cei trei frați încă mai fac muzică și au propria lor casă de discuri, 3CG Records.

Sursă foto: Imgur 

Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din lume, tată pentru a șaptea oară

Unde-s mulți, puterea crește

Nu doar Taylor are o familie numeroasă, ci și frații săi, Issac și Zac. 

Isaac, în vârstă de 39 de ani, are trei copii: Nina Odette, în vârstă de 6 ani și 2 băieți, James Monroe, 12 ani și Clarke Everett, 13 ani, în timp ce Zac, în vârstă de 34 de ani, este tatăl a patru copii: Mary Lucille Diana, în vârstă de 4 ani, Junia Rose Ruth, în vârstă de 9 ani, George Abraham Walker, care urmează să împlinească 7 ani în octombrie și John Ira Shepherd, în vârstă de 12 ani.

Mai mult, fratele lor mai mic, Mac, care cocheatează și el cu muzica, urmează să devină tată pentru prima oară. 

Sursă foto: Getty Images 

Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din lume, tată pentru a șaptea oară

"Să faci parte dintr-o familie numeroasă înseamnă, de fapt, să faci parte dintr-o echipă"

Are propria sa familie numeroasă și este unchiul multor nepoți și nepoate. Într-un interviu dat în trecut pentru revista Today's Parent, Taylor Hanson a vorbit despre importanța unei familii mari și rolul acesteia în dezvoltarea copiilor. 

"Ceea ce este foarte interesant la familiile numeroase este că toată lumea dezvoltă această abilitate de a afla cum să facă compromisuri, să lucreze cu ceilalți și să realizeze că întreaga lume nu se învârte în jurul tău. De asemenea, învață ce înseamnă individualitate, deoarece poți vedea clar diferențele dintre tine și un frate sau o soră. Văd asta la copiii mei: sunt foarte diferiți, dar văd că se iubesc și se respectă.

Dincolo de asta, ai sentimentul că faci parte dintr-o echipă atunci când provii dintr-o familie mare. Văd acest lucru că se întâmplă în cazul celui de-al cincilea copil al meu. Debordează de încredere: este atât de confortabilă în diferite situații pentru că simte multă dragoste și se simte în siguranță. Privește lumea într-un anume fel și se simte optimistă. Este conștientă că indiferent de situație, lângă ea se va afla mereu cineva în care poate avea întotdeauna încredere", a spus cântărețul. 

Sursă foto: Instagram 

‹ Vezi si