Este un om vesel și își câștigă existența făcând glume sau participând la diferite emisiuni de divertisment. Dar simțul umorului pe care îl deține ascunde în spate o mare suferință. Știai că în copilărie a fost abandonat de tatăl său într-un autobuz când avea numai doi ani? Din fericire, această poveste a avut un final fericit, pentru că l-a găsit bunica. Aceasta l-a crescut și i-a oferit educație, ajutându-l să devină omul de astăzi.
Iată ce a povestit Cătălin Bordea despre acest eveniment șocant din primii săi ani de viață:
„Mama mea avea 16 ani. Tata nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la 2 ani, când tata a fugit de-acasă. Mama l-a găsit și m-a lăsat pe mine la el, că poate își regăsește instinctele paterne. N-a fost așa. El m-a urcat în autobuz, repet, aveam 2 ani, și a coborât. Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre stații și m-a găsit. Altfel, cine știe unde ajungeam.”
View this post on Instagram
Aici găsești: Detalii mai puțin știute despre viața lui Cătălin Bordea
Prezentatoarea TV nu a avut deloc o viață ușoară, fiindcă a trecut de-a lungul anilor prin mai multe drame. Pentru ea, problemele au început de pe vremea când era foarte mică. Tatăl și-a părăsit familia și a plecat în țara natală, iar când Nadine avea doar șase ani, mama ei a murit din cauza unui avort. Mai are o soră și un frate, dar bunica a ales să-l crească doar pe băiat. Așa au ajuns cele două copile într-un orfelinat.
Acolo, vedeta a avut parte de momente foarte grele, fiindcă nu s-a simțit iubită în nicio secundă. Iată ce declarație tulburătoare a făcut:
„Tatăl meu era african și mama româncă. Pe vremea lui Ceaușescu nu se puteau căsători, era un fel de concubinaj al comunismului. El a plecat în țara lui, iar ea a rămas cu noi, doi copii negri și fratele meu alb. Mama a murit tot din cauza sistemului, la un chiuretaj. Bunica a luat decizia de a ne duce la casa de copii. Pe fiecare ne-a dus în altă casă de copii din cauza vârstei. Cel mai traumatizant a fost în prima zi, când mi-au luat hainele de pe mine și mi-au dat hainele căminului. Am simțit o cumplită umilință, furie, nesiguranță. (…) Nimănui nu-i păsa dacă sunt bine sau nu, dacă mi-am făcut lecțiile sau nu, dacă am mâncat, dacă mi-e frică.”
În prezent, Gina Pistol și-a găsit liniștea în brațele lui Smiley și alături de fetița lor Josephine formează o familie fericită. Din păcate, prezentatoarea TV nu a avut parte de aceeași bucurie când era mică, fiindcă a rămas în grija bunicii încă din primele zile de viață.
„Când sunt mici, copiii nu înțeleg multe lucruri. Pe parcurs, Gina a aflat adevărul. Taică-său nu a lăsat-o niciodată, el și-a iubit mereu copiii și a avut grijă să nu le lipsească nimic. Maică-sa, după ce a născut-o, la trei zile a lăsat-o la mine și a plecat. Eu am crescut-o și toată lumea din sat (n.r. – Trivale) știe asta. După ce l-a făcut și pe frate-su a început să o ceară pe fată la ea. Și eu m-am gândit că nu e bine să-i ținem despărtiți. Am lăsat-o să plece și la mamă, dar tot noi am ajutat-o cu bani.”, a declarat bunica Ginei Pistol, potrivit Libertatea.
Despărțirea părinților a marcat-o pe vedetă, fiindcă are și acum în minte amintirea acelor clipe grele în care aceștia se judecau pentru custodia ei. În podcastul lui Mihai Morar, partenera lui Smiley a povestit că la un moment dat a fost lăsată și în grija unei femei care nu era rudă cu ei.
„M-aș reîntoarce la mine copil fiind. Au fost momente în viața mea când ai mei se despărțiseră. Nu prea am vorbit despre asta, nici cu mama. Tata se judecase cu mama pentru custodia mea și m-au dus la o doamnă și nu mi-a explicat nimeni ce mi se întâmpla atunci. M-am simțit singură, m-am simțit a nimănui. Nu a venit nimeni să îmi spună.
Femeia era puțin agresiva. Mama nu m-a bătut niciodată, cred ca o singură palma mi-a dat. Dar femeia aia era puțin agresivă, pentru că ea, la rândul ei, avea niște probleme. Atunci da, m-aș întoarce la mine și m-aș îmbrățișa. Atât. Ăla ar fi singurul moment.”, a declarat Gina Pistol în podcastul lui Mihai Morar.
Poți crede că în spatele zâmbetului ei se ascunde o asemenea tristețe?
Cristina Ich este un influencer de succes și are tot mediul online la picioare. Din când în când, le arată urmăritorilor săi imagini cu familia. Se mândrește cu părinții ei și de fiecare dată când are ocazia povestește despre sfaturile și învățăturile pe care le-a primit de la aceștia. Tatăl ei este atracția principală când apare pe InstaStory, fiindcă este un om glumeț și cei din online au ajuns să îl simpatizeze. Însă, mulți nu știu că bărbatul nu este tatăl biologic al vedetei. Aceasta a fost părăsită de tată când avea doi ani, iar al doilea soț al mamei i-a oferit iubirea paternă de care avea nevoie.
„Eram mică atunci când a plecat tatăl meu, aveam doi ani, nu-mi aduc prea multe aminte despre el. Practic, nici nu-l cunosc. Nu simt nevoia. L-am căutat acum câțiva ani, am plecat în străinătate pentru el. Dar m-am răzgândit chiar înainte de a ne vedea. Nu eram pregătită. Nu am mai vrut dintr-odată să ne mai întâlnim. Așa am simțit. L-am iertat într-o zi, dar am renunțat să-l mai caut. Tatăl meu vitreg a umplut totul golul. El nu m-a căutat niciodată, deși știe că sunt cunoscută.”, a spus în podcast-ul lui Cătălin Măruță.
Se pare că istoria se repetă în familia lor, pentru că și ea s-a despărțit de partenerul său Alex Pițurcă în momentul în care fiul lor avea tot doi ani. Noah a împlinit 3 ani octombrie 2022, dar diferența este că tatăl lui îl vizitează și se ocupă de creșterea lui, împărțindu-și sarcinile cu vedeta.
View this post on Instagram
Dana Neacșu, pe numele ei real, pune muzică în cluburi și la evenimente mondene în ținute sexy sau chiar…în sânii goi. Așa s-a făcut remarcată în showbizu-ul românesc, iar mulți o admiră pentru curaj și asumare. Totuși, există și persoane care îi critică alegerile și o judecă, dar ea nu pune la suflet părerile negative.
Este extrem de puternică, după ce a trecut printr-o experiență care a maturizat-o mult prea devreme. La naștere a fost abandonată, iar la câteva luni de viață a avut norocul să fie adoptată de o familie iubitoare. Totuși, nu poate uita șocul emoțional pe care l-a avut la 10 ani când a aflat că părinții ei nu sunt cei biologici.
„Ei s-au străduit și mi-au oferit în permanență cele mai bune condiții. N-am avut o copilărie nașpa. (…) Sunt mulți copii care nu sunt adoptați niciodată. Eu aveam abia câteva luni. Nu știu cum arată un orfelinat prin ochii mei. Știu pentru că mergem de Crăciun sau când am posibilitatea. Acum câțiva ani mai mergeam, făceam cadouri personal, dar nu pot să mă duc, că mă afectează la nivel emoțional”, a spus DJ Harra la Antena Stars.
Are numai cuvinte de laudă la adresa celor care au crescut-o și le este veșnic recunoscătoare. Iată ce a mai dezvăluit:
„În momentul în care mi-am cunoscut mama biologică, mi-am dat seama că nicăieri nu îmi era mai bine decât cu ei. E foarte greu să fii undeva bine și să te trezești deodată printre asistente. Un lucru l-am respectat la mama mea biologică și mă înclin în fața ei pentru că niciodată nu a intervenit între mine și părinții mei. Când afli că ești adoptat, îți creează un șoc psihic până crești și îți dai seama că nicăieri nu ar fi fost mai bine și că ei se numesc părinți și nu cei care te-au făcut.”
Acum are tot ce își dorește și se poate mândri cu o carieră de succes în muzică. Mulți nu știu că Oana Radu a fost crescută doar de mamă și de bunici, fiindcă tatăl său nu s-a implicat absolut deloc în viața ei. Cu toate acestea, nici când era mică nu i-a lipsit nimic, fiindcă femeia care a născut-o a făcut nenumărate sacrificii pentru fericirea ei.
„De la trei săptămâni trăiesc fără tată. Mama mea m-a crescut singură, împreună cu bunicii mei. Mama mea și-a dedicat întreaga viață, ea m-a dus la repetiții, la festivaluri. Nu și-a mai luat o haină de nu știu câți ani, pentru că totul era pentru mine. Este modelul meu în viață, o apreciez foarte mult. Este crunt! Nu am simțit lipsa tatălui la propriu, pentru că nu m-am obișnuit cu el, nu am crescut cu el. Nu și-a manifestat niciodată interesul față de mine. A venit o dată în vizită la mine, avea o pungă cu pixuri, mi le-a arătat pe toate și nu mi-a dat niciunul. Niciodată nu m-a ajutat. Aveam 5 ani de zile și-l sunam să-mi dea carioci și colegii lui râdeau de mine.”, a mărturisit aceasta, potrivit Fanatik.
View this post on Instagram
Află mai multe din acest articol: Oana Radu, declarații sfâșietoare despre traumele din trecut. Ce a putut mărturisi cântăreața este tulburător!
Întotdeauna veselă și plină de viață – așa o știu oamenii pe soția lui Viorel Lis, fostul primar al capitalei. Dar ea nu a fost întotdeauna așa, pentru că a trăit o copilărie de coșmar. Traumele suferite au făcut-o chiar să vrea să-și pună capăt zilelor în adolescență. Tatăl ei ar fi de vină pentru suferința cumplită pe care a simțit-o, căci era agresiv cu toată familia.
„La 14 ani am vrut să mă omor, am vrut să plec la mănăstire, am vrut să fac multe lucruri. Am încercat să nu mă mai gândesc. Când văd un tată cu copilul lui de mână, îmi aduc aminte. Nu pot să uit…Nu înțeleg de ce a trebuit să mă nasc în familia asta?! Era exact ca în filmele de groază. O bătea pe mama, îl bătea pe fratele meu. Odată a bătut-o pe mama cu o bâtă de baseball. Pe mine mă dădea cu capul de masă, de podea… Toată viața mi-a vorbit urât. Toată viața m-a înnebunit. Tatăl meu îi bătea pe părinții lui, pe frații lui. Mama mea a avut la RMN semne de la loviturile lui. Este un psihopat.”, a zis ea.
Și de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Oana Lis și-a pierdut și mama când era foarte mică. După acest eveniment nefericit, tatăl a lăsat-o în grija bunicii.
„N-am avut noroc de mamă în viața asta, dar am avut o bunică super! Amintiri din cele mai plăcute.”, a scris Oana Lis pe Facebook pentru prietenii din mediul online.
View this post on Instagram
Câștigătorul „Survivor România” 2021, Edmond Zanidache, a crescut la orfelinat, după ce a fost abandonat de părinți. Abandonul este o experiență care i-a marcat existența, pentru că multă vreme s-a întrebat cum ar fi fost dacă lucrurile arătau diferit în viața lui. Dar singur a trecut prin toate și a depășit greutățile, fiindcă forța din interiorul lui i-a fost de ajuns. Acum este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România.
„Mă gândeam la părinții mei în orice moment al zilei în care dădeam de un moment mai greu sau de un moment emoționant! Mă gândeam că aș fi putut fi sprijinit de părinții mei, dar am trecut peste! Mă consolam singur! De sărbători eram plin de restricții! Nu aveam voie să merg prea departe, să stau prea mult cu prietenii! Femeia care a avut grijă de noi era strictă.”, a povestit în cadrul show-ului „Survivor România”.
Amintirile de la orfelinat sunt cele mai dureroase pe care le are tânărul. Iată ce a dezăvăluit în emisiunea „La Măruță”:
„Am trăit într-un orfelinat în care eram crescut precum animalele. Doar ți se dădea de mâncare, erai bătut dacă nu înțelegeai ceva, atât știu. Nu știam de ce eram bătut. Ne luau la capace, ne spălam împreună, eram treziți la o oră anume. Eram fix ca un animal, nu conștientizam nimic.”
Și Simona Hapciuc a fost concurentă în competiția „Survivor”. Acolo a arătat cât este de puternică și cât de mult își iubește fiul. A mărturisit că s-a înscris în competiție pentru a-l face pe Dimitrie să fie mândru de ea. A crescut fără părinți, dar asta nu o împiedică să fie o mamă extraordinară. Oamenii care i-au dat viață au abandonat-o și a rămas în grija bunicii, dar femeia a fost extrem de dură cu ea.
„Mama mea a plecat când aveam 2 ani și 8 luni, tatăl meu s-a recăsătorit când aveam 6 ani și a plecat cu cea de-a doua soție și copilul. Eu am rămas în grija bunicilor, iar ulterior doar în a bunicii, deoarece bunicul a murit. Acum uitându-mă în urmă, trecând peste bătăile din partea bunicii, cred că acela era stilul ei de a ne educa, eu am rămas cel mai mult timp dintre nepoții ei, tind să cred că mi-au prins așa bine că altfel poate nu eram să răzbesc în viață. Tind să cred că datorită ei am rămas pe calea bună, tot datorită educației ei sunt mama care sunt, iar eu mă consider o mamă destul de bună, foarte bună.”, a spus pentru Wowbiz.
Este actriță și cântăreață, iar sensibilitatea ei își are rădăcinile în copilăria pe care a trăit-o. Deși astăzi nu se mai vede suferința pe chipul ei, Alexandra Velniciuc a plâns nopți la rând de dorul mamei sale. Femeia a părăsit-o când avea doi ani, spunând familiei că merge la muncă în străinătate pentru o scurtă perioadă. Din păcate, nu s-a mai întors niciodată la fiica ei.
„Așa, provocându-mi un șoc plecarea ei, m-a mobilizat, m-a învățat ce înseamnă suferința reală, că eu am plâns după mama de am rupt. M-a învățat ce înseamnă demnitatea în suferință. Știam că nu am ce face. Mama trăia, dar era acolo.”, a mărturisit artista.
Nimeni nu a putut să îi umple golul lăsat în suflet de mama ei, dar în ciuda acestui fapt, a reușit să devină femeia puternică de astăzi.
„Alergam după femei blonde pe stradă și le spuneam mama.”, este declarația sfâșietoare făcută de Alexandra Velniciuc.
Citește și: DivaInterviu: Stilul Alexandra Velniciuc
Carmen Rădulescu este o stea a muzicii românești, dar mama sa biologică nu a văzut în ochii ei strălucirea de care se îndrăgostește orice părinte. Nu a dorit-o și a torturat-o când era doar un bebeluș. Ulterior, la trei luni a ajuns la casa de copii, de unde a adoptat-o o familie cu suflet mare.
„Nașa mea știa bine că la o lună de zile, acea femeie care m-a născut, hai să-i spunem mamă, nedorindu-mă, urându-mă probabil, mă ținea de picioare cu capul în jos și mă lovea, peste mijloc, peste spate, peste cap, ca să mor mai repede. La un moment dat a surprins-o cineva și i-a zis „de ce faci așa, dacă nu vrei, n-ai cum să-l crești, dă-l la casa de copii”.”, a povestit pentru Click.
Dar cineva a crezut în ea și a simțit de la prima vedere că va ajunge cineva în viață. Este vorba despre mama ei adoptivă care s-a îndrăgostit de ea la prima vedere.
„Mama m-a văzut la casa de copii. Nu mișcam, nu plângeam, nimic, eram o păpușă îmbrăcată. Și mama a spus: „eu pe acest copil îl iau”. „Doamna Rădulescu, dar nu faceți nimic cu ea. Stă într-un colț acolo și așteptăm să moară. Nu merge, nu mișcă picioarele, e paralizată. Tot ce e mai rău e pe acest copil.” Aveam 2 sau 3 luni. Dacă la 2-3 săptămâni mă bătea așa… Dar mama a fost hotărâtă și a zis: „nu contează, și paralizată cum e, mie îmi spune ceva că acest copil va trăi și va fi cineva. Va fi ceva în această viață”. Și uitați-mă aici.”, a mai spus cântăreața.
A devenit unul dintre cei mai cunoscuți designeri din România, iar în prezent creațiile lui ajung în toate colțurile lumii. S-a transformat într-un om de succes după ce destinul l-a dus într-o familie iubitoare. Nu și-a cunoscut niciodată părinții biologici, dar le spune mamă și tată celor care l-au crescut.
„Sunt înfiat de la vârstă de un an și cred că este un dar și o șansă în viață pe care o ai o dată într-o viață, pentru că am nimerit la o familie care nu doar că m-a adoptat, ci chiar îmi este familia adevărată, familia mea, părinții mei. N-am avut curiozitatea nici măcar o zi să aflu care îmi sunt rădăcinile adevărate.
Mama m-a încurajat tot timpul să-mi urmez abilitățile creative, deoarece, fiind artist, era un pic mai libertină decât tată. Tata era sever, dar a înțeles că nu pot să devin preot sau doctor sau avocat, era clar că un singur drum era calea mea.”, a declara în trecut, potrivit OkMagazine.
View this post on Instagram
Celebrul cântăreț nu a avut o copilărie ușoară, fiindcă părinții lui s-au despărțit când el avea nouă luni. Atunci, mama l-a lăsat în grija unor bulgari, iar aceștia l-au dus la casa de copii, pentru că nu aveau posibilitatea de a-l întreține.
„La 9 luni după ce m-am născut, tatăl meu a zis: „Vai, ce urât e. Nu-i al meu.” A divorțat...”, a spus artistul.
Dar la trei ani a fugit din orfelinat, ajungând înapoi în familia biologică, de această dată în grija bunicului. Viața lui a fost plină de suișuri și coborâșuri, fiindcă la un moment dat a ajuns din nou în brațele mamei.
„Aveam trei ani când am fugit de acolo și m-am dus la bunicul meu, care m-a crescut până în clasa întâi când m-a luat mama acasă. (…) Este singurul om căruia îi spun bunicul, era un machedon bătrân care trăia cu bunica mea. Nu erau căsătoriți, nu era bunicul meu bun, dar era singurul om pe care l-am considerat familie cu adevărat vreodată.”, a mai dezvăluit Florin Chilian, potrivit Click.