Te afli în vârful topului, fiindcă știi cel mai bine să îți bucuri sufletul și să îți oferi momentele de relaxare de care ai nevoie. Cea mai mare dovadă de iubire de sine ți-o arăți după o despărțire, când nu mai lași pe nimeni să se apropie atât de ușor de tine. Îți protejezi inima și faci tot posibilul pentru a o ține departe de noi suferințe.
Când cineva îți rupe sufletul în bucăți, începi să dai vina pe tine și crezi că nu te-ai apărat suficient. Apoi, faci tot ce poți pentru a nu repeta greșeala și pentru a nu trece de două ori prin aceeași experiență nefericită. Uneori te îngrijorezi prea tare, dar acest lucru te ajută să stai departe de pericole și să fii bine cu tine.
Nu îți place să fii rănit/ă, așa că încerci să te aperi cum știi tu mai bine. Afișezi întotdeauna o mască a durității și dai impresia că ești de piatră. În spatele acestei aparențe se află, de fapt, un om foarte speriat care încearcă să se ferească de suferință cu orice preț. Acesta este modul prin care ai tu grijă de propriile sentimente: îți închizi inima într-un glob de cristal și nu lași pe nimeni să ajungă la ea.
Ești una dintre cele mai sensibile zodii, așa că toți te consideră greu de iubit. Preferi să stai departe de emoțiile intense, tocmai pentru că știi cât de greu le gestionezi. Acesta este motivul pentru care eviți să te deschizi în fața oamenilor. Trebuie să înveți că inima ta are nevoie de iubire și că uneori este greșit să o ții departe de acest sentiment. Chiar dacă vrei doar să o aperi, ar fi cazul să înțelegi că nu așa funcționează lucrurile.
Toată lumea știe că îndepărtezi chiar și oamenii care țin la tine, fiindcă nu vrei să îți asumi riscuri când vine vorba de iubire. Ți-e teamă că o să te atașezi de ei și că apoi vor pleca și vor lua cu ei o bucată din inima ta. Chiar te prețuiești suficient și știi cum să le arăți celor din jur că nu accepți pe oricine în viața ta.
Citește asta când îți este dificil să te iubești pe tine însuți
Tu știi că inima ta poate deveni mai puternică doar dacă îi dai voie să simtă fiecare emoție, fie bună sau rea. Îți place să te uiți în urmă și să vezi că ai experimentat de toate, căci doar așa poți fi mai puternic/ă pe zi ce trece. Ești de părere că o grijă excesivă față de propria persoană ar putea să te țină departe de bucuriile vieții. Așadar, preferi să te expui și pericolelor, ca să te poți dezvolta din punct de vedere spiritual.
Nu prea crezi că dragostea adevărată există și te va găsi pe tine, așa că stai la distanță de posibilii parteneri, încercând să fugi de durerea pe care ar putea să ți-o provoace. Uneori îți aperi mai mult orgoliul decât sentimentele și nu este un lucru tocmai bun. Totuși, când simți primii fiori ai iubirii, începi să cedezi și uiți că misiunea ta era să îți îngrijești sufletul.
Mai degrabă îți pansezi inima decât să previi apariția unor posibile răni. În general, îți asumi riscuri și îți place să simți și puțină suferință. Consideri că echilibrul se găsește doar după ce oscilezi o bună perioadă între două extreme. Cum să știi să îți îngrijești sufletul dacă nu descoperi ce îi face rău și care sunt elementele de care trebuie să îl protejezi?
Vezi tristețea ca pe o parte esențială a vieții și nu te îngrijorezi prea tare când vine vorba de durerea inimii tale. De obicei, te asiguri că toți cei din jur sunt bine și abia apoi te gândești la tine. În cazul unei despărțiri, încerci să îți liniștești familia și abia apoi te întrebi dacă ești bine și dacă poți să te vindeci ușor.
Ești atât de dornic/ă să trăiești în fiecare zi senzații noi, încât nu reziști să stai departe de tentații. Chiar dacă ai avea de doborât un gard extrem de rezistent, tot ai găsi o cale pentru a merge acolo unde vrei să fii. Nu te gândești că inimii tale i-ar trebui o pauză, ci faci doar ce simți pe moment. Acest joc periculos îți poate aduce multă durere sufletească și vei înțelege în timp.
Nu pierzi niciodată vremea, chiar dacă nu ești complet refăcut/ă după o rană adâncă a inimii. Pretinzi că ești bine și o iei de la capăt, fără să realizezi că, într-o zi, durerea se va intensifica. O problemă nerezolvată se agravează când în suflet se adună tot mai multe greutăți! Poate ar fi cazul să prețuiești mai mult viața pe care ai primit-o și să elimini orice urmă de nepăsare de pe chipul tău.
Firea ta duală te ajută să treci repede de la o stare la alta și chiar să uiți că ai avut cândva o durere de inimă. Chiar dacă treci prin situații nefericite, mergi mai departe ca și cum nimic nu s-a întâmplat și îți dai voie să te vindeci treptat, fără să pui presiune pe tine. Uneori te uiți în oglindă și îți spui că nu ai voie să suferi, căci oamenii dragi au nevoie de tine fericit/ă.