swipe

5 mâncăruri bune pe timp de ger

Supă de pui picantă 

Ingrediente de bază: un pui, 4-5 cartofi, 2-3 morcovi, un păstârnac, o țelină mică, sare, piper și condimente după gust, ardei iute.

Mod de preparare:  fierbeți totul la foc mediu, fără clocot, aproximativ o oră. Aveți grijă să nu le fierbeți prea mult, pentru ca legumele să nu se transforme într-un piure. Le puteți verifica înțepându-le cu o furculiță. Acestea nu trebuie să se sfărâme. Când supa a fiert, adăugați ardeii iuți.

5 mâncăruri bune pe timp de ger

Pui picant

Ingrediente: 10 aripioare de pui (sau ce alte părți ale puiului preferați), sos de ardei iute, 2 lingurițe de zahăr, usturoi după gust, făină albă, unt, 5 cești de apă caldă, boia de ardei iute și dulce, ulei de măsline.

Mod de prepare: adăugați ceștile de apă, boiaua de ardei, lingurițele de zahăr, usturoiul și 3 lingurițe de sare într-un bol și amestecați până se dizolvă. Turnați acest amestec peste pui, într-un bol diferit. Acoperiți-l și lăsați-l la frigider pentru cel puțin 5 ore. Într-o tigaie încingeți uleiul de măsline. În timp ce acesta se încălzește, puneți făina într-un bol, iar untul în alt bol. Treceți bucățile de carne mai întâi prin făină, apoi prin unt și apoi iar prin făină. Puneți puiul în tigaie la prăjit timp de 12-18 minute (aveți grijă să îl întoarceți la jumătatea timpului de preparare). Amestecați ingredientele rămase într-un vas, până se omogenizează. Când serviți puiul, treceți-l mai întâi prin sosul picant. Papilele voastre gustative vor fi încântate!

5 mâncăruri bune pe timp de ger

Plăcintă cu mere și scorțișoară

Ingrediente: un pachet de foi de plăcintă (nu foietaj), 100 de grame făină de grâu, 2 kg de mere, 2 lingurițe de scorțișoară, 200 de grame de zahăr, zeamă de lămâie, 150 ml de ulei de floarea-soarelui sau unt topit, zahăr pudră pentru decor.

Mod de preparare: curățați și radeți merele, după care stropiți-le imediat cu sucul de lămâie. Adăugați zahărul, scorțișoara și făina. Ungeți tava cu ulei sau unt, apoi așezați jumătate din cantitatea de foi. Ungeți fiecare foaie cu ulei sau cu unt. Turnați umplutura în tavă, după care acoperiți-o cu restul de foi unse pe întreaga lor suprafață. Cu uleiul (sau untul) rămas, ungeți foile deasupra. Băgați plăcinta în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius. După 15 minute, reduceți temperatura la 180 de grade și continuați să o coaceți pentru încă 30-35 de minute.

5 mâncăruri bune pe timp de ger

Ciorbă de cartofi

Ingrediente: cartofi, alte legume preferate, borș sau zeamă de lămâie, sare, condimente.

Mod de preparare: curățați legumele și puneți-le la fiert. După ce vedeți că au început să fiarbă, adăugați și borșul. Mai lăsați câteva minute și înlăturați vasul de pe foc. Puteți să decorați cu pătrunjel sau leuștean.

5 mâncăruri bune pe timp de ger

Ciocolată caldă

Ingrediente: 3 ceșcuțe de lapte, 1/3 ciocolată amară rasă, 2 lingurițe de zahăr, un ou.

Mod de preparare: laptele se bagă la microunde timp de două minute, după care se adaugă ciocolata și zahărul. Oul se bate într-un vas separat, după care se adaugă la restul de ingrediente deja amestecate. Întreg amestecul se mai lasă la cuptor pentru aproximativ 3-4 minute, până când începe să facă spumă.

‹ Vezi si