Hairstyliștii îți recomandă să nu stai picior peste picior când mergi să te tunzi, fiindcă postura incorectă atrage după sine o tunsoare asimetrică. De asemenea, aceștia sfătuiesc pe oricine să evite puloverele și bluzele care au guler înalt, dar și cerceii și lănțișoarele voluminoase. Acestea pot îngreuna procesul de coafare, pot fi rupte sau tăiate din greșeală, în timpul realizării unei tunsori. Dacă vrei ca totul să iasă perfect, ar trebui să te asiguri că nu le pui experiților piedici de niciun fel. Mare atenție la detalii! Stai cu spatele drept și nu încărca zona gâtului și a urechilor. Așa este corect și ușor pentru ambele părți - atât pentru tine, cât și pentru persoana care se ocupă de aspectul podoabei tale capilare.
Una dintre cele mai mari greșeli pe care oamenii le fac în bucătărie este adăugarea alimentelor în tigaie, deși uleiul nu a ajuns la temperatura ideală. Dacă nu este suficient de încins, mâncarea va absorbi o cantitate uriașă de grăsime și chiar vă căpăta un gust neplăcut. Nu este nevoie să măsori gradele din recipientul de gătit cu un termometru, ci doar să strecori o lingută de lemn în ulei, iar dacă este încins așa cum trebuie, se vor forma bule în jurul ei.
Nu este indicat să îți speli blugii la fel de des, comparativ cu alte haine. Îi poți curăța o dată la șase săptămâni și nu este nicio problemă. Apa fierbinte și detergenții distrug țesăturile blugilor destul de repete, fiind vorba de un material mai sensibil. Ți-e teamă că timpul este prea lung și că se vor acumula multe bacterii în piesele tale vestimentare? Ei bine, pentru a rezolva această problemă, poți congela perechile de blugi peste noapte. Temperaturile scăzute omoară bacteriile din haine, iar după uscare, acestea vor fi ca noi. Bineînțeles, dacă murdăria de pe pantaloni este vizibilă, ar trebui să îi bagi imediat la spălat. Nu spune nimeni să stai cu pete pe haine sau să îi îmbraci dacă mirosul a devenit greu de suportat.
Specialiștii în domeniu știu mai bine decât oamenii obișnuiți care informații sunt corecte și care sunt doar mituri, nu-i așa? Despre alimentele fierbinți se spune că nu ar trebui puse în frigider, până ce nu se răcesc de tot. Tu cunoști adevărul din spatele acestei „reguli nescrise” pe care nici măcar nu ar trebui să o respecți? Tot ce se poate întâmpla este să se formeze condens în interiorul frigiderului. Nu există niciun pericol, ceea ce înseamnă că ideea este doar un mit. Experții în siguranța alimentară nu recomandă păstrarea alimentelor la temperatura camerei mai mult de două ore. Așadar, este în regulă să le pui în frigider cât sunt încă fierbinți.
Nu este în regulă să ai o singură pompă de desfundat în toată casa. Cea folosită pentru scurgerile plate, cum ar fi cele de la chiuvetă și duș/cadă ar trebui să aibă ventuză de cauciuc în formă de ceașcă. Cele pentru desfundarea wc-ului au, de obicei, pistol de presiune. Tu știai aceste diferențe până acum? A venit momentul să faci o nouă achiziție, în cazul în care aveai doar un singur instrument de acest gen. Trebuie să te gândești și la igienă, fiindcă nu este igienic să introduci aceeași pompă și în toaletă și în chiuvetă. Vei transfera bacteriile între cele două obiecte sanitare, riscând astfel să îți pui sănătatea în pericol.
Vezi cum poți să desfunzi chiuveta cu ce ai prin bucătărie
Nu este nevoie să investești foarte mulți bani în soluții profesionale de curățenie. Specialiștii spun că îți trebuie doar trei produse pentru a igieniza totul în jur: un dezinfectant universal, un dezinfectant pentru zonele dure din bucătărie și baie și un produs de curățat podele. Există detergenți care se împacă la fel de bine atât cu toate tipurile de gresie, cât și cu parchetul. Poți face și economii dacă știi să alcătuiești în mod inteligent lista de cumpărături.
Experții de la service-urile auto recomandă să tratezi mașina personală ca pe o persoană care trebuie dusă la doctor în mod regulat. Când efectuezi reviziile periodice, eviți problemele neplăcute și costurile suplimentare. De asemenea, când observi și cea mai mică defecțiune, ar trebui să o repari imediat, astfel încât să nu se înrăutățească situația și să îți pui viața în pericol. Sănătatea mașinii tale este importantă, fiindcă de ea depind atât viața ta, cât și bugetul familiei. Conform specialiștilor, lichidul de frână trebuie schimbat la 4 – 5 ani, iar uleiul după aproximativ 5000 - 7500 de mile parcurse.
Angajații de la florării și persoanele care lucrează în sere cu flori îți recomandă să ții plantele din casa ta la distanță una de cealaltă. Dacă le așezi pe toate înghesuite la aceeași fereastră, nu se vor dezvolta așa cum trebuie, fiindcă nu vor avea spațiul necesar. Degeaba încerci să le poziționezi pe toate cât mai aproape de soare. Orice floare are nevoie de mai multe elemente pentru a supraviețui, iar căldura și lumina chiar nu sunt suficiente. Trebuie să iei în considerare că este foarte important să aibă un loc destul de mare în care să își întindă frunzele, atât în lățime, cât și în înălțime. În caz contrar, vor căpăta un aspect neîngrijit și la un moment dat se vor opri din creștere.
Când vine vorba de sănătatea orală, medicii recomandă o igienă adecvată, dar lipsită de excese. De exemplu, apa de gură nu este întotdeauna benefică, așa cum am vrea să credem. Pe lângă bacteriile dăunătoare, ea poate distruge și bacteriile bune, provocând astfel dezechilibre la nivelul cavității bucale. Cere întotdeauna părerea unui stomatolog, mai ales dacă vrei să introduci noi produse în rutina ta de igienă. Ce li se potrivește apropiaților tăi nu este întotdeauna bun și pentru tine, iar un control amănunțit ar putea să te lămurească în legătură cu acest lucru.
Conceptul de wedding planner a ajuns și în România deja de câțiva ani, așa că tot mai mulți români au început să lase pregătirea nunții pe mâna experților. Ce înseamnă asta? Mai puține dureri de cap și rezultate mai bune. Aceștia pot oricând să te sfătuiască în legătură cu alegerile pe care le ai de făcut, spunându-ți în ce merită să investești și în ce nu. Bineînțeles că florile naturale arată mai bine, dar se pot ofili destul de rapid, în timp ce decorul din plante artificiale va avea un aspect proaspăt pe tot parcursul evenimentului. În plus, în fotografii nu se va observa diferența, iar organizatorii te vor sfătui să optezi pentru cele din urmă. De asemenea, și alegerea invitațiilor trebuie făcută cu mare atenție. Dacă vrei să le trimiți prin poștă, vei fi taxat/ă mai mult pentru o dimensiune specială, așa că este mai bine să te îndrepți spre modele clasice, în formă dreptunghiulară.
Vezi cele mai frumoase 10 texte pentru invitațiile de nuntă
Discuțiile despre bani nu prea sunt considerate importante de unii oameni care nu doresc să le spună copiilor despre eforturile pe care le fac pentru a aduce o pâine pe masă. Este imperios necesar să discuți cu micuțul sau micuții tăi despre venituri, să le explici procesul prin care se obțin finanțele. În acest mod, te asiguri că el/ei vor ști cum să își gestioneze fondurile în viitor, dar și că nu vor avea cerințe exagerate. Când totul este clar în familia voastră, nu pot apărea probleme sau discuții legate de buget. Fiecare înțelege de unde vin banii, cât de greu se produc și pe ce ar trebui cheltuiți.
Alegerea culorilor pentru decorul casei este o etapă complicată, fiindcă nu multe persoane știu ce își doresc sau cum li se vor schimba gusturile în următoarea perioadă. Din acest motiv, specialiștii în design interior îți recomandă să optezi pentru una sau toate dintre cele trei culori de bază folosite la vopsirea locuințelor: gri-albăstrui, galben aprins și mov închis. Acestea nu se demodează niciodată și sunt plăcute ochiului, iar ce este cel mai important - se pot combina cu aproape orice nuanță de mobilă, de pardoseală sau cu orice piese decorative.
Ca să nu simți efectele negative ale trecerii de la un fus orar la altul, însoțitorii de bord îți oferă două sfaturi prețioase, de care trebuie să ții cont. Bea multă apă înainte și în timpul zborului ca să fii hidratat/ă și ca să te poți adapta mai ușor schimbărilor! Un pui de somn înainte și după cursă este indicat, mai ales dacă știi că vei fi tentat/ă să te gândești tot timpul ce oră este acasă. Te vei trezi mai odihnit/ă și nu vei mai simți nevoia să verifici permanent ceasul, fiindcă vei fi dornic/ă să explorezi noul tărâm pe care ai pășit.