Édith Giovanna Gassion s-a născut pe 19 decembrie 1915 și a avut o copilărie grea; poate chiar prea grea. A pornit de jos, căci a făcut parte dintr-o familie săracă. Tatăl ei era acrobat, iar mama cântăreață și își câștigau traiul din spectacole date în stradă. Înainte să se maturizeze a fost abandonată de mamă, care și-a dorit o carieră în muzică. Astfel, a rămas doar în grija tatălui și a început să colinde Franța alături de el. Cântau împreună pe străzi pentru a-și câștiga existența. Se crede că ar fi avut și o soră vitregă ce îi era parteneră în cadrul spectacolelor stradale.
Înainte să crească și să își însoțească tatăl peste tot, a fost, pe rând, în grija celor două bunici. Mai întâi a stat cu bunica maternă în condiții greu de imaginat, apoi tatăl a luat-o și a lăsat-o în grija mamei lui. Chiar dacă femeia era proprietara unui bordel din Normandia, acolo a fost îngrijită mai bine și chiar tratată de o problemă medicală pe care o avea.
Se pare că ar fi suferit de keratită acută, o inflamație a corneei cauzată de bacterii, care ar fi făcut-o să își piardă simțul văzului. După ce i s-au administrat medicamentele potrivite, și-a recăpătat vederea.
Cu puțin înainte de a fi descoperită de omul potrivit la momentul potrivit, Edith Giovanna Gassion a avut ocazia să se îndrăgostească pentru prima dată. Atunci a rămas însărcinată după o scurtă relație amoroasă cu un tânăr pe nume Louis Dupont.
La 17 ani a născut o fetiță, dar aceasta a murit la vârsta de doi ani de meningită. Din păcate, a fost unicul ei copil, așa că nu a lăsat în urmă niciun moștenitor. La numai un an de la decesul pruncului, viața ei s-a schimbat semnificativ.
Cariera ei strălucită a început pe stradă, acolo unde s-a făcut remarcată. A fost descoperită lângă Arcul de Triumf de Louis Leplée, patronul clubului de noapte „Le Gerny's” de lângă Champs-Elysées. Bărbatul i-a recunoscut imediat talentul și a văzut în ea potențial, așa că a ajutat-o să devină celebră.
Tot el i-a dat și numele de scenă, de la piesa pe care o cânta în timp ce a întâlnit-o prima dată. Melodia interpretată de ea se numește „Comme un moineau” – „Ca o vrabie”. De aici i-a venit ideea să îi spună „La Môme Piaf” – „Mica Vrăbiuță”, „Piaf” fiind argoul pentru vrăbiuță.
Mai târziu, lumea a început să o știe drept Edith Piaf, așa cum este numită și astăzi. În 1935, pe când avea 20 de ani, a început lucreze pe bază de contract, după ce Louis Leplée a crezut în ea.
Și-a făcut un renume cântând la clubul lui Louis Leplée, apoi a înregistrat mai multe albume și a devenit una dintre cele mai bine plătite vedete muzicale din Franța. Inițial primea 40 de franci pe noapte, dar averea ei a crescut imediat ce a ajuns în atenția publicului.
Cariera sa a început cu adevărat în anii '40, când a început să urce pe scene din locații mai mari. A cântat la Carnegie Hall, Paris Olympia, a făcut turnee în Europa și în America, ajungând un superstar internațional.
În 1936, Louis Leplée a fost omorât cu sânge rece de mafia pariziană, iar Edith Piaf a fost pusă pe lista de suspecți, având în vedere apropierea dintre ei doi și unele grupuri periculoase. După ce a fost interogată de poliție, s-a dovedit că nu a avut nicio legătură cu moartea suspectă a bărbatului. Chiar dacă a fost nevinovată, această presupusă acuzație i-a stricat imaginea.
A reușit să treacă peste tot ce s-a spus despre ea, a continuat să muncească și a înaintat pe drumul ales. În „No regrets: the life of Edith Piaf” se spune că vedeta i-a trimis o scrisoare unui prieten, în care i-a zis: „Am decis să fiu serioasă și să muncesc din greu pentru a-l mulțumi pe dragul meu Papa Leplée”.
După aceea, a rupt orice legătură cu mafia și a început să se concentreze pe carieră. Fiindcă susținătorul ei cel mai mare nu mai era în viață, un alt bărbat a luat-o sub aripa lui. E vorba despre textierul Raymond Asso. Acesta i-a oferit cursuri de dicție și a învățat-o bunele maniere. De asemenea, i-a compus melodii și i-a fost sprijin pentru o vreme. Ulterior, ea a început să cânte în alte baruri celebre și să înregistreze melodii noi.
Raymond Asso și-a pus amprenta personală asupra vedetei și nu i-a permis să ia decizii pe cont propriu. Începuse să o controleze, îi spunea unde să cânte, ce să cânte și îi oferea indicații cu privire la cheltuirea banilor. În august 1939, Edith Piaf a scăpat de sub influența sa, fiindcă a fost înrolat în armată. După o lună, Germania a declarat război Franței, dar cântăreața a continuat să lucreze.
În 1940 a devenit și actriță, când dramaturgul Jean Cocteau a scris pentru ea și despre ea o piesă de teatru - „Le Bel Indifferent”. Evident, a invitat-o să joace rolul principal.
După ce naziștii și-au pus steagul deasupra Arcului de Triumf, a fost nevoită să le arate acestora versurile fiecărei piese noi. Pentru că le-a plăcut muzica ei, și-au dat acordul din prima și chiar au încurajat-o să meargă mai departe.
Unii francezi nu au văzut cu ochi buni această înțelegere dintre ea și naziști. Au considerat că a trecut de partea lor și că și-a trădat țara. Aceste convingeri au fost întărite după ce a acceptat să cânte în cluburile de noapte pariziene frecventate de germani. Ba mai mult, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost invitată într-un turneu la Berlin.
Acuzațiile de colaborare cu naziștii au fost depuse după război, dar secretarul ei, Andrée Bigard, i-a luat apărarea.
La încheierea războiului, Edith Piaf avea deja 30 de ani, era celebră și independentă. Nu mai exista nimeni care să o controleze, dar trebuia să se descurce singură și să își mențină cariera pe linia de plutire. Franța încerca pe atunci să își revină după luptele grele, așa că oamenii nu mai aveau energie să o susțină. Drept urmare, a luat decizia de a organiza un turneu în Statele Unite ale Americii, după ce a văzut că alți artiști francezi au avut succes acolo.
Din nefericire, americanii au fost altfel decât s-a așteptat și nu au primit-o cu brațele deschise. Muzica ei tristă nu a fost pe placul lor și nici aspectul său de femeie simplă. Ei se așteptau să întâlnească o vedetă de tipul celor de la Hollywood, care au carismă și duc o viață perfectă, de revistă. În schimb, Edith Piaf era cunoscută doar pentru clasica rochie neagră.
Deși a fost dezamăgită și a vrut să plece, un critic a scris o recenzie care a salvat-o în acel moment, fiindcă a îndemnat publicul să nu o respingă. Așa a ajuns să rămână pentru cinci luni în SUA.
Un accident de mașină a făcut-o dependentă de morfină, fiindcă durerile ei puteau fi calmate cu greu. În timp, a realizat că este dependentă și de alcool, deși la început, a bea un pahar, două, trei i se părea o normalitate. Trăia o viață de noapte, lucra în cluburi, iar acolo toți oamenii consumau alcool, nu? Mult mai târziu a realizat că toate aceste vicii au distrus-o.
Stilul ei de viață era haotic; trăia constant în dureri și nu putea să doarmă noaptea, așa că ziua se trezea la ora prânzului. Tot timpul era la petreceri și se înconjura de oameni nepotriviți. A fost chiar și la dezintoxicare și dezalcoolizare, dar fără rezultate. În plus, a ajuns la spital de nenumărate ori pentru problemele de sănătate.
Cântăreața franceză a fost întotdeauna admirată de bărbații influenți ai vremii în care a trăit. A avut multe relații, dar o singură iubire adevărată. Iată ce a scris în jurnalul ei după o aventură actorul american John Garfield:
„Nu sunt menită să am o grămadă de iubiți. La sfârșitul fiecărei aventuri sunt mai dezgustată ca niciodată. Aș dori unul, să fie dragoste adevărată, sănătoasă.”, au fost cuvintele ei, potrivit „No regrets: the life of Edith Piaf”.
Și într-o bună zi l-a întâlnit pe el, bărbatul pentru care a simțit adevărata iubire. Marcel Cerdan a fost un boxer francez, extrem de cunoscut, de iubit și de apreciat pentru numeroasele sale victorii. Dar el nu a câștigat doar meciuri de box, ci și inima inegalabilei Edith Piaf.
Din nefericire pentru artistă, bărbatul era căsătorit și avea trei copii. Acesta a fost principalul motiv pentru care au încercat să își ascundă aventura. Cum era de așteptat, paparazzi i-au descoperit și au făcut publică relația lor. Cu toate că a reprezentat fructul interzis, el a fost dragostea vieții ei și singurul bărbat pe care l-a iubit.
S-au cunoscut în 1947, iar cuplul lor a devenit unul dintre subiectele principale ale tabloidelor din Franța. Cei doi și-au achiziționat un mic hotel la Paris, pentru a trăi departe de viața de familie pe care Marcel Cerdan o avea deja.
Cântăreața l-a iubit atât de tare încât a scris pentru el cântecul „Hymne à l'Amour”, în septembrie 1949.
Moartea lui înfiorătoare a reprezentat un șoc pentru vedetă, mai ales că ea aștepta nerăbdătoare o revedere după ce fiecare fusese în alt oraș în interes de serviciu. Povestea frumoasă s-a terminat după numai un an, pe 27 octombrie 1949, când avionul în care el se afla s-a prăbușit în apropierea Insulelor Azore. Decesul sportivului a reprezentat o tragedie pentru Franța și cetățenii l-au plâns ca pe un prieten apropiat. Atât de iubit a fost de oameni...
În acea noapte, partenera lui a cântat la The Cafe Versailles și a spus publicului: „În seara asta, cânt pentru Marcel Cerdan.”
Deși a rămas fără iubirea vieții ei, acest lucru nu a împiedicat-o să se căsătorească. Când și-a cunoscut soțul, pe Jacques Pills, era deja într-o relație cu Louis Gérardin, un celebru ciclist francez. Potrivit Independent, s-a despărțit de acesta printr-o scrisoare.
„Când vei primi această scrisoare, voi fi deja căsătorită.”, sunt cuvintele ei.
Ce a legat-o de bărbatul care i-a devenit soț? Muzica! Amândoi erau cântăreți și au lucrat împreună la o melodie, apoi au început să repete în fiecare zi. La scurtă vreme, au anunțat un turneu împreună și imediat și-au făcut publică și logodna.
După ce nu au mai putut continua colaborarea profesională, conviețuirea lor a devenit dificilă. Fiindcă se simțea singură, Edith Piaf a început o aventură cu textierul Jean Dréjac și a călătorit cu el în toată America. A divorțat de Jacques Pills în 1956, la întoarcerea din călătoria care a durat un an.
Chiar dacă și-a văzut dragostea vieții murind, a continuat să meargă înainte. A mai trăit fără el încă 14 ani, încercând să își găsească fericirea. Deși era bolnavă, fiindcă medicamentele luate în exces i-au afectat organele interne, a continuat să cânte până în ultimele zile de viață.
De câteva ori i s-a făcut rău în timpul concertelor, dar asta nu a împiedicat-o să își ducă visul mai departe. În 1959, a coborât de două ori de pe scenă, tușind sânge. Ultimul ei turneu a rămas în istorie ca un „turneu de sinucidere”. După aceea, a căzut la pat, când ficatul ei a început să cedeze.
„Acolo putea respira, era acasă, își construia propria lume. Dacă se simțea rău în culise, se simțea mai bine odată ce urca pe scenă.”, a spus iubitul și colegul ei cântăreț, Georges Moustaki.
A murit la 47 de ani, pe 10 octombrie 1963. Un medic a confirmat că a avut ulcer hemoragic din cauza tuturor medicamentelor pe care le luase.
Cu puțin timp înainte de a muri, s-a căsătorit cu Theophanis Lamboukas (Théo Sarapo), un cântăreț mai tânăr cu 20 de ani decât ea. Fiindcă a dus o viață plină de răzvrătiri, arhiepiscopul Parisului a refuzat să permită ca la înmormântarea ei să se rostească o Liturghie. A fost înmormântată la cimitirul Père Lachaise, iar procesiunea a fost urmărită de zeci de mii de îndoliați.
Cântărețul Charles Aznavour a mărturisit că a fost primul moment de după război în care a văzut traficul din Paris oprindu-se.
