Multă lume încă le percepe ca pe două rivale, după ce amândouă au "luptat" cândva pentru a păstra inima bărbatului iubit – Ștefan Bănică Junior (55 de ani).
Prima care s-a căsătorit cu artistul a fost Mihaela Rădulescu (53 de ani), iar nunta lor a avut loc în 1994. Mariajul a durat însă doar cinci ani și s-a speculat la acea vreme că motivul divorțului ar fi fost infidelitatea lui.
Apoi, în 2005, cântărețul își făcea publică relația cu Andreea Marin (48 de ani), cunoscută ca „Zâna Surprizelor”. Și-au unit destinele în 2006 și au devenit părinți în anul 2007, când a venit pe lume fiica lor, Violeta. Nici iubirea lor nu a rezistat, căci au ales să se despartă în 2013.
„Relațiile au avut de suferit în urma acestei atenții exagerate. Aceasta a venit mai mult din partea doamnelor, fiind persoane publice și având o altă meserie decât a mea. Meseria mea este pe scenă.
Eu pe scenă vorbesc despre mine, nu despre alții. Actorul asta face: vorbește despre el în pielea altora. Când ești moderator sau prezentator TV vorbești despre povestea altora.”, a declarat Ștefan Bănică jr în podcastul „Fain & Simplu”.
Chitaristul Florin Ochescu (71 de ani) a avut ocazia să fie iubit de două femei puternice, dar sensibile – ambele din lumea muzicală. În tinerețe, a avut o relație de peste un deceniu cu „regina rock-ului românesc” Dida Drăgan (76 de ani) și împreună au devenit părinții lui Florin Junior (40 de ani). Din păcate, nu au rămas împreună până la adânci bătrâneți.
„Am ales pe cine nu trebuia. Nu m-a ales nimeni pentru femeia care sunt. O singură dată am fost îndrăgostită cu adevărat. Atunci am înțeles ce înseamnă să-ți fugă pământul de sub picioare, să nu mai știi cum te cheamă și să-ți bată inima ca un fluture.”, spunea Dida Drăgan într-un interviu mai vechi.
Femeia care îi stă alături chitaristului și în prezent este Silvia Dumitrescu (63 de ani), pe care a luat-o de soție în 1993. Și aceasta i-a dăruit un fiu, pe Iulian Ochescu (30 de ani). Amândoi băieții moștenesc talentul muzical de la părinți și se înțeleg foarte bine unul cu altul.
„Dida n-a vrut să vorbească niciodată despre relația cu Florin și despre fiul lor. Când ne întâlnim, facem poze împreună, dar nu le public pentru că ei nu îi place să apară. Între mine și Dida n-a fost niciodată vreo discordie pentru că sunt înțelegătoare, înțeleaptă și diplomată. Țin la fiul ei la fel ca la al meu. E tot fiul lui Florin, iar pe Florin l-am luat cu copil cu tot.”, a explicat Silvia Dumitrescu în trecut, potrivit Rețete și Vedete.
Ce face și cum arată în prezent Dida Drăgan. Nimeni nu știa asta despre artista noastră!
În a doua jumătate a anului 2022 cele două nume au ținut primele pagini ale ziarelor. Atunci, presa a aflat că regizorul Anghel Damian (31 de ani) s-a despărțit de Lia Bugnar (54 de ani) și a început o relație cu Theo Rose (25 de ani), noua lui colegă de pe platoul de la filmările pentru serialul „Clanul”. Deși actrița și cântăreața nu s-au certat pentru inima bărbatului iubit, oamenii au putut sesiza că au aruncat mici săgeți una spre alta în unele interviuri.
„Eu nu am vorbit în viața mea cu Theo Rose. Presupun că ne referim la acea fată care joacă în „Clanul”, nu? Și care cântă, nu? Cu actrița din rolul Vera nu am o relație.”, spunea Lia Bugnar pentru Click, în momentul în care a fost întrebată despre actuala relație a fostului său.
În prezent, Anghel Damian și fosta parteneră au rămas în relații bune, fiindcă sunt în continuare implicații în multe proiecte profesionale. Bărbatul va avea un băiețel cu Theo Rose, iar după spusele acesteia, nu este exclusă nici o posibilă căsătorie între ei.
„În principiu, m-am gândit și la cununia civilă ca să fie totul în regulă când apare copilul. Să fie copilul pe numele lui. Nu mă grăbesc, nu asta e grija.”, a mărturisit artista în emisiunea „La Măruță”.
View this post on Instagram
Irinel Columbeanu (65 de ani) a fost întotdeauna un bărbat dorit și multe femei au roit în jurul său de-a lungul timpului. Se pare că nu toate au vrut banii lui, căci a avut parte și de iubire adevărată. Două dintre relațiile sale pe care oamenii nu le vor uita sunt cele avute cu Anna Lesko (44 de ani) și Monica Gabor (35 de ani).
În anul 2022, cântăreața devenea cunoscută după lansarea piesei „Ard în flăcări”. Atunci, era deja într-o relație cu afaceristul, căci s-au cunoscut în 1996. Totul între ei s-a terminat în 2004, când au ales să se despartă pe cale amiabilă.
„Lângă Irinel, am fost foarte fericită. L-am iubit, iar asta a făcut să dureze relația noastră mai bine de opt ani. Plus că am fost alături de el în niște momente foarte grele. Relația cu el m-a făcut să completez multe lucruri la personalitatea mea, eu fiind în plin proces de maturizare. Relația mea cu Irinel a fost una de o factura speciala. Numai eu si cu el o știm. Pentru cei care caută senzaționalul le voi spune că nu ne-am certat, că am rămas prieteni.”, a povestit Anna Lesko, potrivit Ego.
În 2006, toată România asista din fața televizoarelor la nunta anului, moment în care Irinel Columbeanu a luat-o de soție pe Monica Gabor, fost model. Căsnicia lor a luat sfârșit după cinci ani, când deja erau părinții unei fetițe, pe nume Irina, care astăzi are 16 ani.
Relația dintre Vlad Gherman (30 de ani) și Cristina Ciobănașu (26 de ani) a fost urmărită îndeaproape de întreaga țară, încă de la debut. Cei doi actori s-au cunoscut în adolescență, în timpul filmărilor pentru serialul „Pariu cu viața” și au format un cuplu timp de 9 ani. Ajunși la maturitate, au realizat că nu sunt potriviți și au ales să se despartă, făcând anunțul în 2021, la doi ani de la logodnă.
Nimeni nu se aștepta ca Vlad Gherman să își refacă viața atât de repede, având în vedere că fosta iubire a durat aproape un deceniu. Dar în același an în care a pus punct fostei relații, a început una nouă cu femeia care îl face fericit în prezent. A cunoscut-o pe Oana Moșneagu (32 de ani) tot pe platourile de filmare și s-a îndrăgostit de ea tot în timpul programului de lucru. Cei doi s-au mutat împreună și au planuri serioase de viitor.
„Da, am în plan să o cer în căsătorie pe Oana. Ea oricum știe.”, a mărturisit Vlad Gherman pentru Unica.
View this post on Instagram
Adela Popescu (36 de ani) și Dan Bordeianu (47 de ani) au format cândva unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz-ul românesc. Iubirea lor s-a înfiripat în 2004, pe platourile de filmare ale serialului „Numai iubirea” și a durat până în 2007. Grupurile lor de fani au trăit atunci o adevărată dezamăgire, fiindcă și-i imaginau împreună până la adânci bătrâneți. Se pare că despărțirea drumurilor profesionale a fost factorul care și-a pus amprenta asupra vieții lor personale.
„Pentru mine a fost primul bărbat, prima despărțire, prima dramă a lumii. O nenorocire. Era primul lucru rău prin care treceam, până atunci trăind o viață foarte frumoasă și senină. Ei, odată cu despărțirea de Dan a venit și sfârșitul lumii.”, a recunoscut Adela Popescu într-un interviu din trecut, potrivit Viva.
Dar în viața actriței a apărut un alt bărbat, care a făcut-o mamă de trei ori și care se asigură și în prezent că este cea mai fericită femeie din lume. Radu Vâlcan (46 de ani) i-a devenit partener în 2011, iar acum, la 12 ani distanță, sunt căsătoriți și au trei băieți: Alexandru (6 ani), Andrei (4 ani) și Adrian (1 an).
Din 2007 până în 2012, Smiley (39 de ani) s-a iubit cu actrița Laura Cosoi (41 de ani), iar despărțirea lor a lăsat multe semne de întrebare în inimile celor care îi voiau împreună. Peste ani, fanii au înțeles de ce au ales cei doi să o ia pe drumuri separate. Deși nu au vrut niciodată să vorbească în public despre motivele despărțirii, bunica Laurei Cosoi a făcut lumină cu o declarație despre ce s-a întâmplat, de fapt.
„L-am cunoscut pe Smiley la noi pe terasă, am stat de vorbă cu el și mi-a plăcut mult. Replicile pe care i le-a dat el Laurei, când i-a zis să se căsătorească, nu mi-au plăcut însă. A zis că el nu se însoară, adică nu face căsătorie și să rămână așa. Laura a zis că nu e creștinește să rămână o viață așa, până când el o să vrea să facă o căsătorie. Și apoi, Smiley ținea mult la publicitate și bani. Nu degeaba este printre primii cei mai bogați artiști. E locul întâi printre ei. Să îi fie de bine!”, a declarat bunica Laurei Cosoi, potrivit Radio Impuls.
Și într-adevăr, Smiley nu s-a căsătorit nici până astăzi, dar formează o familie frumoasă alături de Gina Pistol (42 de ani), femeia care l-a făcut tată în martie 2021. Atunci a venit pe lume fiica lor Josephine, care „seamănă cu amândoi”, după cum a declarat cântărețul.
View this post on Instagram
Laura Cosoi nu a rămas însă necăsătorită, căci a găsit și ea un bărbat care să îi împlinească visul. Actualul ei soț, Cosmin Curticăpean (46 de ani), a făcut-o mamă de trei: Rita (4 ani), Vera (2 ani), Lara (8 luni).
View this post on Instagram
Relațiile Andreei Bălan au fost întotdeauna în atenția publicului și nu mai este un secret că două dintre ele s-au terminat foarte prost. Prima ei mare iubire a fost Keo (44 de ani), artistul alături de care a stat opt ani. S-au despărțit însă în 2014, când acesta a înșelat-o cu o altă vedetă din lumea muzicii, Misty (33 de ani). Keo și-a întemeiat o familia cu ea și are o fiica de 5 ani, pe nume Arya.
„Da, foarte mult (nr. a suferit după Keo), pentru că era stâlpul meu și m-am trezit singură iar.”, a declarat Andreea Bălan, potrivit Capital.
În toți acești ani, nici Andreea Bălan (38 de ani) nu a stat degeaba, căci a apărut în viața ei actorul George Burcea (35 de ani), care i-a devenit și soț în 2019 și care i-a dăruit două fetițe: Ella Maya (6 ani) și Clara Maria (4 ani). Relația lor s-a terminat la fel de prost, căci războiul pentru custodia fiicelor nu s-a încheiat nici în prezent, la trei ani de la separare.
S-a spus despre cele două că erau prietene bune în trecut, dar ceva s-a întâmplat și acum nu-și mai vorbesc. Să fi fost vorba despre o neînțelegere legată de un bărbat? Ei bine, așa se pare! Mulți au acuzat-o pe Lora (40 de ani) că i-a furat iubitul Doiniței Oancea (40 de ani), adică pe Ionuț Ghenu (37 de ani), cel care îi este partener și în prezent cântăreței.
„Dacă mâine Ionuț se îndrăgostește de o fată pe care eu o iubesc mult și e prietenă cu mine, eu niciodată în viața mea nu o să fiu omul care să lovească în cineva care s-a îndrăgostit de altcineva. Când ea a spus că nu am fost prietenele cele mai bune a fost prea târziu. A spus târziu. Când deja răul a fost făcut. Simt că mi s-a făcut o mare nedreptate. Oamenii trebuie să înțeleagă că cine plânge primul are dreptate. Am o relație senzațională cu Ionuț. Nimic nu se construiește pe înșelătorie.
Când am început să vorbim mai mult (n.r Lora şi Ghenu). Era un an foarte nasol. Aveam două emisiuni TV și am avut peste 130 de concerte în anul acela, în 2014. Problemele personale ne-au făcut să vorbim. Era un fel de terapie de grup. M-am apropiat în perioada aia foarte tare și cu dansatoarele. În momentul în care ești prieten cu un alt om, tu vezi nedreptățile din viața lui altfel. Când tu știi niște chestii nu mai vezi superficial. El era într-o relație, dar era și nu era.”, a subliniat Lora în podcastul „Acasă la Măruță”.
Acuzațiile care au venit din toate părțile nu i-au împiedicat pe Lora și Ionuț Ghenu să își trăiască povestea de iubire în liniște. Sunt împreună din 2014, s-au logodit în 2016, dar încă nu și-au unit destinele.
Și viața Doiniței Oancea s-a schimbat în urma acelui conflict, fiindcă a devenit mult mai discretă, iar acum nu își mai expune viața personală.
View this post on Instagram
Certurile și împăcările Ramonei Olaru (33 de ani) cu bărbații din viața ei au ajuns în atenția presei de fiecare dată. Aceasta a fost căsătorită în trecut cu un bărbat care nu este persoană publică, iar apoi s-a iubit nebunește cu doi colegi din showbiz.
Primul dintre ei este Cuza (31 de ani), unul dintre membrii trupei „Noaptea Târziu”, alături de care a împărțit bune și rele timp de aproximativ doi ani. După multe încercări de a ajunge la un numitor comun, Ramona Olaru și Cuza au pus punct definitiv.
„Aproape de doi ani. O relație foarte frumoasă. Nepotrivire de caracter, la propriu. Aveam fiecare viziuni diferite, inclusiv despre masa asta. M-am îndrăgostit de opusul meu și fix asta a fost povestea. Aveam păreri diferite în aproape orice, lucru care a provocat conflicte. Niște neînțelegeri, niște confruntări, din nimicuri. Stăteam și ne contraziceam până când ne lua somnul. Cam asta a fost. Păstrăm legătura, ne vedem în fiecare duminică, lucrăm împreună în continuare. Relația a rămas una umană, una profesională și una de bun simț și respect, chiar dacă intensitatea despărțirilor și suferința a fost una puternică.”, a dezvăluit Cuza.
În 2021, asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” își făcea publică relația cu motociclistul Cătălin Cazacu (38 de ani). Nici de această dată lucrurile nu au mers așa cum și-ar fi dorit vedeta de televiziune, căci separarea s-a produs într-un final. Cei doi nu au rămas împreună, deși în august 2022 s-au logodit și visau la un viitor în doi.