Crucea de piatră a Cristinei Stamate, marea actriță a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, este înconjurată de frunze uscate și de tăcere. Vechea cruce de lemn, lăsată la pământ, pare o amintire a vremurilor în care scena vibra sub pașii ei (n.red. crucea de lemn nu este vizibilă în fotografie, fiind prezentă în spatele crucii de piatră).
Supranumită „sufletul teatrului de estradă”, Cristina Stamate a adus zâmbet și emoție în sute de spectacole. A murit în 2017, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul Floreasca, la scurt timp după moartea colegei sale de scenă, Stela Popescu.
În același cimitir, locul de veci al Andei Călugăreanu este aproape complet acoperit de frunze galbene și iarbă crescută necontrolat. Doar piatra funerară cu numele ei mai amintește de femeia cu zâmbet cald și voce inconfundabilă.
Anda Călugăreanu a murit la doar 45 de ani, în urma unui cancer la plămâni. Mormântul ei, simplu și tăcut, e martorul unei absențe pe care publicul o simte și astăzi. Câteva flori ofilite aduse de mâini necunoscute mai păstrează un strop din lumina care o înconjura cândva.
La câțiva metri distanță se află locul de veci al maestrului Ion Lucian, fondatorul Teatrului „Excelsior” și unul dintre cei mai mari actori de comedie din România.
Imaginea alăturată este veche, dar acum, pe mormântul lui Ion Lucian, buruienile au crescut până la nivelul fotografiei care îl arată zâmbind blând, de parcă ar fi împăcat cu tăcerea din jur.
Actorul a debutat la Teatrul Național când avea doar 18 ani și toată viața a trăit pentru scenă. A murit în 2012, la vârsta de 87 de ani.
Dumitru Furdui, actorul cu un spirit liber și o minte ascuțită, cunoscut publicului larg pentru rolul milițianului Cristoloveanu din „Brigada Diverse”, își doarme somnul de veci într-un colț aproape uitat al Cimitirului Bellu.
Piatra sa funerară este aproape înghițită de buruieni, pe Aleea Artiștilor, unde nimeni nu pare să-i mai vegheze amintirea.
Deși a trăit în Franța în ultima parte a vieții, a fost înmormântat acasă, în România, unde a făcut o mulțime de oameni să zâmbească prin intermediul rolurilor sale memorabile.
În același cimitir se odihnesc și soții Mitică Popescu și Leopoldina Bălănuță, a căror iubire dăinuie și dincolo de viață. Puține persoane le mai aduc un ultim omagiu, deși nu au trecut nici măcar trei ani de la moartea actorului. Ea însă, femeia care l-a făcut fericit, a trecut în neființă încă din 1998, la vârsta de 63 de ani.
Simplitatea locului lor de veci vorbește despre modestia și noblețea oamenilor care nu au căutat niciodată lumina reflectoarelor, ci pe cea a sufletului.
Cimitirul Bellu ar trebui să fie un templu al recunoștinței, un loc unde tăcerea se împletește cu respectul. În schimb, mulți dintre cei care au scris istoria artei românești își dorm somnul de veci în uitare.
Pe Aleea Artiștilor, buruienile cresc în voie, iar fotografiile marilor actori sunt îngălbenite de ploi și praf. În timp ce publicul continuă să se emoționeze la filmele și piesele lor, locurile lor de odihnă se pierd în neglijență.
Marii actori ai României ne-au lăsat comori de suflet, replici care încă răsună, zâmbete care încă dor.
Dar memoria lor are nevoie de mai mult decât aplauze trecătoare, are nevoie de grijă, de recunoștință și de respect.
Aleea Artiștilor nu este doar un loc, ci o lecție despre cum alegem să ne cinstim trecutul. Poate că a venit momentul ca România să-și amintească nu doar de gloria scenei, ci și de liniștea care o urmează.
Viața lui Sergiu Nicolaescu, cel mai vizionat regizor român din toate timpurile
