Pe lângă pasiunea pentru actorie, Grig Chiroiu, ajuns la 53 de ani, s-a făcut remarcat și prin dibăcia cu care administrează de ani de zile o afacere. Are o pensiune în stațiunea Băile Olănești din județul Vâlcea, pe care a deschis-o în 2007 și care pare să îi aducă profit și astăzi.
Potrivit publicației Impact, prețul unei nopți de cazare în pensiunea sa pornește de 430 de lei pe noapte, pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus și poate ajunge la 590 de lei pe noapte pentru persoanele care optează pentru un apartament.
„A trebuit să măresc tarifele în medie cu 20%. Inflația, mersul economiei, taxele cerute și de către stat, și de către autoritățile locale sau mai știu ce alte organisme, cum sunt cele legate de administrarea drepturilor muzicale, toate astea au mărit presiunea asupra noastră. Și atunci, răspunsul nu poate fi decât unul singur, în defavoarea clientului, mărirea prețurilor.”, a spus el, potrivit sursei menționate.
Nu a renunțat la actorie și s-a implicat în crearea unui nou serial, ce are ca scop continuarea acțiunii din „Trăsniții”. „Secretele Președintelui” este tot o comedie ce se difuzează pe același post. A avut premiera pe 1 octombrie 2021 și încă rulează pe TV.
Un detaliu mai puțin știut despre el: este președintele asociației de proprietari din blocul în care locuiește.
În plan personal este împlinit, căci are o soție care îl susține în tot ceea ce face și doi copii de care este tare mândru: Mihnea și Adina.
Bogdan Dumitrescu încă se bucură de notorietatea pe care i-a oferit-o personajul său, „Caporalul Chiorete”, din serialul „Trăsniții”. Încă își joacă rolul, doar că acum face parte din producția „Secretele Președintelui”, semnată de colegul său, Grig Chiroiu.
Activitatea artistică nu îl împiedică să se bucure de cele mai mari hobby-uri: sportul și drumețiile. Îi place și fotbalul, fiind un susținător înfocat al echipei Rapid.
La începutul anului 2022 a fost văzut purtând pe stradă un trening cu sigla acestei echipe de fotbal, semn că în timpul liber își îndreaptă atenția asupra micilor bucurii.
Este foarte discret când vine vorba de viața personală și nu se expune pe rețelele sociale, așa cum fac restul colegilor săi.
Vă mai aduceți aminte de Așchiuță și Daniela Anencov? Ce mai face astăzi minunata actriță
Și Toni Ionescu face parte din echipa serialului „Secretele Președintelui”, dar are și multe alte proiecte în paralel. Organizează spectacole de stand up comedy și deține mai multe canale online prin care ține legătura cu fanii săi. Îi distrează în continuare cu tot felul de videoclipuri amuzante.
Are în prezent 54 de ani și nu și-a pierdut deloc simțul umorului, chiar dacă timpul a trecut peste el.
Deși apare încă la TV, este dezamăgit de evoluția televiziunii, după cum a dat de înțeles prin cuvintele rostite în cadrul unui interviu.
„Lumea mai mă strigă pe stradă Mârlanu, după rolul din Trăsniți în NATO, însă nu-s mârlan, oamenii confundă adesea omul cu personajul din serial. Mai mă știe lumea și de la Chestiunea Zilei (PRO TV) (n.r.- serial difuzat în perioada 1996-2000), unde am fost coleg cu Florin Călinescu. Din păcate, nu am mai păstrat legătura cu el, a trecut mult timp de atunci, fiecare a fost cu traseul lui profesional. Florin a mai avut câteva show-uri TV, dar văd că nu mai prind astfel de emisiuni. De fapt, nu prea mai avem loc în televiziune, noi, cei vechi. Acum, se difuzează mai mult reclame și știri. S-a dus vremea televiziunii”.
Această mică dezamăgire din plan profesional este compensată de cea mai mare bucurie din plan personal. Are o fiică pe nume Crenguța, care are 21 de ani și este pasionată de teatru.
Are 57 de ani, dar trecerea timpului și-a pus parcă amprenta într-un mod brutal asupra lui Constantin Zamfirescu, actorul care l-a jucat pe simpaticul Gogoașă în serial. Tot el a interpretat-o și pe tanti Frosa, mama lui Gogoașă și spaima tuturor celor din „Trăsniții”.
Poate barba lungă este de vină pentru aspectul ușor grizonat pe care îl are actorul în prezent, dar fanii lui știu că ultimii ani l-au afectat destul de tare și din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut.
A rămas fără rinichiul drept, după ce în 2020 a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă: cancer (carcinom cu celule renale).
„În prima zi de analize am constatat cu domnul doctor Dumitrache prezența suspectă a acestei formațiuni pe rinichiul drept. S-a confirmat la un al doilea examen și faptul că era o tumoră malignă, după ce am făcut un examen CT și în mai puțin de o săptămână și jumătate eram deja internat.”, povestea el la acea vreme.
Intervenția chirurgicală suferită și tratamentele de care a avut nevoie l-au împins să facă un gest disperat. S-a apucat de taximetrie, deși nu a renunțat nicio secundă la cariera de actor. Astăzi continuă să încânte prin talentul său, atât la teatru, cât și pe rețelele sociale.
„Da, au existat, sunt momente (n.r. momente financiare grele). Nu sunt un mincinos, nu mă ascund după degete. Iau foarte mulți oameni în mașină care mă întreabă de ce stau la volan, că eu sunt actor.
Banii mei sunt într-o casetă, nu am cont. Sunt 100-200 de lei și cu ăștia mă drămuiesc. Nu mă întind mai mult decât mi-e plapuma și reușesc din foarte puțin să fac ceva. O să fac mereu ceva ca niciodată copiii mei să nu simtă asta. Fiecare muncește pentru bani.”, mărturisea Constantin Zamfirescu în urmă cu ceva vreme la un post TV.
Viața simpaticei mulatre s-a schimbat radical odată cu dispariția de pe micile ecrane. A devenit mamă singură, după ce a trecut printr-o despărțire dureroasă și a trebuit să se dedice în totalitate creșterii fetiței sale. Fostul partener a părăsit-o când a rămas însărcinată, așa că a fost nevoită să se descurce.
A devenit între timp instructor de fitness și a reușit să obțină stabilitatea de care avea nevoie pentru a-i asigura fetiței sale toate cele necesare.
Apoi, și-a refăcut viața alături de actualul partener, care a făcut-o mamă pentru a doua oară. S-a căsătorit și acum are o familie superbă, pe care nu ezită să o afișeze în cele mai frumoase ipostaze pe rețelele sociale.
Are și fată și băiat și pare să nu îi lipsească nimic, deși a renunțat la cariera de actriță care a făcut-o celebră.
Fără doar și poate, Ema Cucu a fost preferata multora. Firea ei zglobie i-a făcut pe telespectatori să o îndrăgească peste măsură, așa că mulți încă suspină după frumoasa actriță care a interpretat-o.
Livia Taloi are 43 de ani și nu a luat nicio secundă pauză de la actorie, căci s-a dedicat trup și suflet carierei încă din ziua în care a decis că vrea să fie actriță. Este nelipsită din casele românilor, apărând și acum la TV, în serialul „Secretele Președintelui”.
În 2003 a început să formeze un cuplu cu artistul Daniel Lazăr, care i-a devenit soț și care îi este alături și astăzi. Deși este activă pe rețelele sociale și le povestește des urmăritorilor despre proiectele profesionale în care se implică, a ales să își țină viața personală departe de ochii celor din jur. Nu se cunosc multe detalii despre căsnicia ei.
În urmă cu mai bine de un deceniu, aceasta a făcut o declarație de dragoste efervescentă pentru partenerul său. Iată ce a spus pentru publicația Click:
„Cea mai mare pasiune rămâne, însă, soțul meu. Poate m-a cucerit cu vocea, dar și dacă nu ar cânta l-aș iubi la fel de mult. Este o persoană care știe ce înseamnă respectul. Mă consider norocoasă să-i fiu parteneră de viață.”
View this post on Instagram
Rocsana Marcu a părăsit România, în speranța că va găsi un trai mai bun peste hotare. Acum locuiește în Londra, Anglia, pentru că a vrut să le ofere o viață fără lipsuri fiicelor sale, Mayra și Indira.
A fost nevoită să se descurce departe de casă, pentru a îndeplini dorința fiicei mai mari care a vrut să studieze în străinătate. Drept urmare, Rocsana Marcu s-a adaptat schimbării și a găsit mai multe activități care să îi aducă venituri.
Actrița care a interpretat-o pe Afrodita în „Trăsniții” are acum 42 de ani și pare să fie mai activă ca niciodată: este agent imobiliar, lucrează la o firmă de recrutare și continuă să încânte oamenii la evenimente cu vocea sa, căci s-a întors la muzică, prima și marea ei pasiune.
„Am mai multe joburi aici, în Anglia, nu pot să stau locului, trebuie să fac mereu câte ceva! Sunt agent de real estate (agent imobiliar), fac evenimente și recrutez studenți. Este al doilea business al meu pe care îl am în Anglia! Recrutez studenți pentru că eu am avut firmă de recrutare în România, unde recrutăm în mare parte filipineze.”, a povestit ea într-un interviu.
View this post on Instagram
Ce mai face Don Baxter azi și cum s-a schimbat viața lui de când s-a făcut "băiat de casă"
Lavinia Stoica este în continuare actriță, chiar dacă nu mai apare la TV. Își desfășoară activitatea la teatru și pe rețelele sociale, acolo unde postează conținut amuzant pentru urmăritorii săi. Are o comunitate foarte mare în online, unde promovează anumite produse de înfrumusețare, după ce a devenit și expert în îngrijirea pielii.
Dintre toți actorii serialului, ea s-a schimbat cel mai mult din punct de vedere fizic. A renunțat la culoarea părului care a consacrat-o și a făcut mai multe intervenții la nivelul feței. Nu mai este blondă, are buzele mărite și sprâncenele ei au căpătat altă formă.
„Pentru mine, forma fizică, și în primul rând sănătatea, ocupă un loc fruntaș în viața mea. Un mod de viață sănătos, cât mai mult sport și o gândire pozitivă reprezintă combinația perfectă pentru a arăta și a te simți bine.”, spunea Lavinia Stoica în urmă cu mai mult timp.
În prezent, Cătălin Marin are 47 de ani. Și-a continuat meseria de actor, dar în paralel se ocupă și de o altă mare pasiune a sa: fotbalul. În timpul liber, antrenează o echipă de copii, care și-a pus toată încrederea în el.
Actorul îmbină cariera cu viața de familie și merge des în vacanțe alături de cei dragi. Mulți nu știu că soția sa este nimeni alta decât regizoarea Melia Cerchez-Marin, pe care a cunoscut-o pe platourile de filmare ale serialului „Trăsniții”. S-au plăcut, s-au luat și iată-i încă împreună, la mulți ani distanță de la ziua în care s-au cunoscut. Nașii lor de cununie au fost chiar actrița Livia Taloi și soțul ei, solistul și actorul Daniel Lazăr.
„Eu și Cătălin Marin (alias Vandamme) suntem parteneri în serial de foarte mulți ani. Scenaristul nostru a avut grijă ca relația dintre personaje să se dezvolte și să treacă prin toate etapele posibile și imposibile ale unei căsnicii.
În paralel s-a dezvoltat între noi și o strânsă relație de prietenie, iar Cătă a considerat la un moment dat că eu și soțul meu trebuie să-i devenim părinți spirituali, adică nași. Zis și făcut! Acum însă statutul de nașă începe să inhibe, mai ales în scenele cu pupături, dar nu avem scăpare, meseria-i meserie! Iar cine are grijă să o facem profesionist și cât mai real este chiar soția lui, regizoarea Melia Cerchez.
Finii mei fac parte din familia mea și, de câte ori se poate, petrecem timp împreună, ba în concediu, ba de Crăciun, ori dacă apare o problemă, ne sfătuim și găsim soluții împreună…”, povestea Livia Taloi într-un interviu mai vechi acordat pentru publicația Click.
În urmă cu doar câțiva ani, în presă se zvonea că Lavinia Stoica, Constantin Zamfirescu și Cătălin Marin ar fi fost „de vină” pentru destrămarea găștii de trăsniți, când și-au exprimat dorința de a face altceva sau, mai bine zis, ceva nou. După 1.847 de episoade difuzate până în anul 2018, cei trei au decis să se retragă din echipă. Doi ani a mai durat până când proiectul a ajuns la final, deși ceilalți actori rămași au încercat să ducă mai departe fenomenul.
Aceștia au pus bazele trupei „Sabotorii” - „o trupă umoristică formată din trei actori bine cunoscuți de pe micile ecrane”, așa cum o descriu chiar ei pe rețelele sociale.
„Se spune că atunci când închizi o ușă, una sau mai multe uși se deschid! Atât a fost să fie pentru noi, proiectul Trăsniții! Le urăm succes colegilor care vor duce serialul mai departe! Forța fie cu voi, dar și cu noi! Ne-am separat de Trăsniții și încercăm niște proiecte ale noastre. Vom veni în curând cu mai multe detalii.”, spunea Cătălin Marin pe Facebook în 2018, cu doi ani înainte ca „Trăsniții” să se termine definitiv.