Ioana Ginghină continuă seria de acuzații la adresa lui Alexandru Papadopol. „A fost tată când își aducea aminte. Cristi a crescut-o pe Ruxi în ultimii șapte ani”

Ioana Ginghină continuă seria de acuzații la adresa lui Alexandru Papadopol. „A fost tată când își aducea aminte. Cristi a crescut-o pe Ruxi în ultimii șapte ani”
Ramona Jurubita
Vineri, 19.06.2026

Despărțirea dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol continuă să stârnească interes, chiar și la ani buni după divorț. Deși cei doi și-au refăcut între timp viețile, subiectul relației dintre fostul cuplu și fata lor revine periodic în atenția publicului. Recent, actrița a făcut noi declarații despre legătura dintre Alexandru Papadopol și fiica lor, Ruxandra Papadopol, mărturisind că lucrurile nu au fost întotdeauna așa cum și-ar fi dorit aceasta.

Invitată în emisiunea „Online Story by Cornelia”, vedeta a vorbit fără ocolișuri despre perioada care a urmat divorțului și despre modul în care fiica sa a resimțit absența tatălui. În același timp, Ioana Ginghină a ținut să sublinieze rolul important pe care actualul ei partener, Cristi Pitulice, l-a avut în viața adolescentei.

De ce nu a mai făcut Ioana Ginghină un al doilea copil, deși ar fi vrut o soră sau un frate pentru Ruxi

Ajunsă la vârsta de 48 de ani, Ioana Ginghină spune că privește acum lucrurile cu mai multă maturitate, însă recunoaște că unele răni emoționale ale fiicei sale nu s-au vindecat complet.

Ioana Ginghină îmbrățișând-o pe fiica ei și sărutând-o pe tâmplă, în timp ce stăteau mândouă pe o bancă, în parc.
Ioana Ginghină și fiica ei, Ruxandra Papadopol

„Alexandru Papadopol a fost tată când își mai aducea aminte”

În cadrul interviului acordat pentru „Online Story by Cornelia”, Ioana Ginghină a explicat că implicarea fostului său soț în viața fiicei lor nu a fost una constantă. Actrița consideră că acest lucru a afectat-o în primul rând pe adolescentă.

„Alexandru Papadopol nu a fost un tată cum văd alții. A fost un tată când își mai aducea aminte, când îi mai cerea Ruxi bani. Dar nu a fost tatăl ăla care să fie implicat. Pentru Ruxi clar n-a fost bine. Dar pentru mine, m-am gândit, a fost bine. Am prietene care au copii cu tați foarte implicați și nu pot să-și facă vacanțe. Stau cu calendarul. Am putut să-mi fac programul liniștită. Am avut Crăciun, Paște, de toate cu Ruxi. Pe Ruxi a durut-o și o doare.”, a declarat actrița.

Declarațiile sale au readus în atenție subiectul relației dintre Alexandru Papadopol și fiica sa. De-a lungul anilor, Ioana Ginghină a vorbit în mai multe rânduri despre provocările pe care le-a întâmpinat ca mamă singură după divorț și despre modul în care a încercat să îi ofere stabilitate copilului său.

Ioana Ginghină la ultima ei nuntă, îmbrăcată în alb și cu coroniță de flori pe cap,  alături de fiica ei, îmbrăcată într-o rochie colorată, în nuanțe de albastru

Ruxandra Papadopol a trecut prin momente dificile

Potrivit vedetei, perioada adolescenței nu a fost una ușoară pentru fiica sa. Astăzi, Ruxandra Papadopol, în vârstă de 17 ani, se pregătește de majorat și de plecarea la facultate.

Potrivit Ioanei Ginghină, fiica ei a traversat momente dificile în perioada adolescenței, căci expunerea mediatică și informațiile apărute în presă au avut un impact major asupra ei.

„Ea s-a maturizat instant. La școală, copiii au făcut mișto de ea vis-a-vis de ce au văzut pe internet. S-a maturizat brusc.”, a explicat actrița.

Vedeta spune că toate aceste experiențe au făcut-o pe Ruxi să privească diferit relațiile din jurul ei și să se maturizeze mult mai repede decât alți adolescenți de aceeași vârstă.

Cristi Pitulice, omul care a fost prezent zi de zi în viața lui Ruxi: „A dus-o la școală în fiecare dimineață”

În timpul interviului, Ioana Ginghină a vorbit și despre contribuția actualului său partener la creșterea fiicei sale. Potrivit actriței, Cristi Pitulice a fost persoana care i-a oferit stabilitate și sprijin în momentele importante.

Astăzi, Ioana Ginghină și soțul ei formează o familie unită, iar vedeta spune că implicarea lui Cristi Pitulice în viața adolescentei a fost una constantă.

„Cristi chiar vrea să aibă o discuție cu Alexandru după ce face Ruxi 18 ani. Nu au fost puține dăți când Alexandru a avut nevoie de Ruxi ca pansament la suflet și a chemat-o și ea a zis da. Însă Cristi este omul care a dus-o la școală în fiecare dimineață.

M-a surprins când mi-a zis. El a crescut-o în ultimii șapte ani. E foarte frustrant pentru partenerul care e acolo la nevoie să nu-l întrebe nimeni. M-am simțit prost că nu m-am gândit. Cristi este mai îngrijorat decât mine. Eu sunt mai relaxată.”, a mărturisit actrița.

Ioana Ginghină fotografiindu-se pe un pod, în Porto, alături de soțul ei, Cristi Pitulice, în timp ce în spatele lor se vedea orașul
Ioana Ginghină și soțul ei, Cristi Pitulice

Se apropie de 50 de ani, dar arată impecabil. Cum se menține în formă Ioana Ginghină

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol, o relație terminată, dar care continuă să stârnească interes

La începutul anilor 2000, povestea dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol a fost una dintre cele mai urmărite din lumea artistică românească. Cei doi au fost căsătoriți timp de 13 ani și, chiar dacă drumurile lor s-au despărțit, interesul publicului pentru relația lor rămâne ridicat.

În prezent, actrița pare hotărâtă să vorbească deschis despre experiențele prin care a trecut familia sa, convinsă că sinceritatea poate ajuta și alte persoane aflate în situații similare.

De cealaltă parte, Alexandru Papadopol nu a oferit până în acest moment o reacție publică la cele mai recente declarații făcute de fosta lui soție.

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: YoutubeLibertateaCancan

Tags: Alexandru Popadopol, Ioana Ginghina, Vedete Romania

Articolul urmator »
Alexandru Ciucu continuă scandalul cu Alina Sorescu. „Am stat cu socrii 8 ani și cred că ne-ar fi fost mai bine singuri"
Alexandru Ciucu continuă scandalul cu Alina Sorescu. „Am stat cu socrii 8 ani și cred că ne-ar fi fost mai bine singuri"
Ramona Jurubita | Miercuri, 25.06.2025
Incepe quiz
Cel mai greu test de cultura generală
Cel mai greu test de cultura generală

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe