10 proprietăți mai puțin cunoscute ale uleiului vegetal de susan

10 proprietăți mai puțin cunoscute ale uleiului vegetal de susan

Redactor Andreea Baluteanu

Cu aroma sa ce aduce a nucă, dar cu tente exotice, uleiul vegetal de susan nu e numai un aliat neprețuit în bucătărie, dar și un extraordinar ingredient în cosmetică și medicină. Sunt puține reușite pe care nu le putem atribui uleiului de susan: de la lupta contra ridurilor și menținerea sănătății cardiovasculare, cu siguranță are cu ce se lăuda.

Dar în rândurile de mai jos ne propunem să descoperim proprietățile mai puțin cunoscute alee uleiului vegetal de susan. Nu crede că știi totul despre el, tocmai acum, când e pe cale să te impresioneze și mai tare!

Ce este uleiul de susan? Care sunt beneficiile sale?

O plantă sălbatică nativă a regiunilor tropicale, susanul poate ajunge până la o înălțime de 100 de cm și a fost folosit din cele mai vechi timpuri în bucătăria orientală, la prepararea salatelor, a pâinii sau a humusului. Egiptenii au ridicat însă ștacheta utilizând uleiul vegetal de susan pentru proprietățile sale antiinflamatoare.

borcan cu ulei de susan legat cu funie pe un blat pe care se afla seminte de susan

Bogat în grăsimi polisaturate și monosaturate și sărac în cele saturate, mai periculoase, uleiul vegetal de susan este minunat mai ales pentru sănătatea cardiovasculară. Include de asemenea un coeficient ridicat de antioxidanți și de acizi grași și se remarcă grație proprietăților sale hidratante, cicatrizante și antirid excepționale.

Iată care sunt cele mai cunoscute beneficii ale sale:

  • îngrijește tenul sensibil, uscat sau ridat, lăsându-l moale și catifelat și prevenind îmbătrânirea prematură;
  • e un remediu eficient pentru iritații, eczeme sau roșeață;
  • grăbește vindecarea și cicatrizarea rănilor;
  • are proprietăți antiinflamatorii însemnate, scăzând inflamația în cazul durerilor de articulații sau de dinți;
  • reduce riscul de boli de inimă;
  • neutralizează radicalii liberi eliberați în urma expunerii organismului la stres oxidativ;
  • poate să aline durerile provocate de artrită în urma aplicării topice.

Ce nu știai despre uleiul vegetal de susan: efecte pozitive mai puțin cunoscute

Uleiul vegetal de susan mai păstrează câteva surprize, așteptând să îl cunoști mai bine ca să își dezvăluie toate misterele. Iată ce alte beneficii spun oamenii de știință că include!

Poate reduce glicemia. Echilibrând zahărul din sânge, uleiul vegetal de susan e o adiție excelentă în dieta bolnavilor de diabet. Astfel, un studiu cu 46 de participanți adulți, care sufereau de diabet de tip 2, a pus în lumină această capacitate, bolnavii prezentând în urma administrării timp de 90 de zile a uleiului niveluri scăzute de glicemie și hemoglobină A1c (HbA1c) comparativ cu grupul placebo.

Constituie un agent SPF de excepție. E mult mai populară utilizarea uleiului de cocos sau de măsline pentru protecția solară, dar ținem să îți menționăm că uleiul vegetal de susan blochează circa 30% din razele dăunătoare, în timp ce primele tipuri de uleiuri au eficiență numai împotriva a 20% dintre radiații. Datorită conținutului de antioxidanți, poți aplica pe piele într-un ritual de răsfăț, bucurându-te și de efectul său de hidratare și de catifelare.

Liniștește și reduce anxietatea. Tirozina, un aminoacid conținut de uleiul vegetal de susan, stimulează sinteza serotoninei, îmbunătățind astfel dispoziția. Folosește în aromaterapie, ca bază alături de uleiuri esențiale cu același efect, pentru un boost de fericire și de bucurie ce alungă norii de pe cerul tău.

Poate să reducă riscul de candidoză. Mai ales atunci când te confrunți cu fenomenul recurenței, candidoza e un adevărat coșmar. Ciuperca ce o provoacă, Candida Albicans, poate să fie însă decimată de acizii oleic și linoleic din uleiul vegetal de susan, cu proprietăți antifungice.

Poate să întărească oasele. Nu e un erou pentru cei care suferă de osteoartrită doar pentru că reduce durerea, ci și pentru că întărește oasele. Uleiul vegetal de susan conține cupru și calciu, esențiale pentru buna dezvoltare a sistemului osos, dar și pentru protecția sa pe măsura trecerii anilor.

Susține sănătatea orală. Te-ai întrebat vreodată cum era viața pe Pământ înaintea apariției pastei și a periuței de dinți? Nu atât de tragică cum ți-ai fi imaginat, în special datorită uleiul vegetal de susan. Astfel, un studiu publicat în Indian Journal of Dental Research arăta că acest ingredient natural era la fel de eficient precum apa de gură în cazul tinerilor diagnosticați cu gingivită.

Poate să prevină alterarea ADN-ului. Tot proprietățile antioxidante ale uleiului de susan își asumă meritul în acest sens. De unde știm? Dintr-un studiu publicat în Environmental Toxicology and Pharmacology, care stipula că acest ulei poate reduce daunele provocate de radiații asupra ADN-ului.

Hrănește și repară firul de păr. Poți să iei o pauză de la mască și balsam grație uleiului vegetal de susan. Conținând vitamina E, un nutrient esențial pentru păr și scalp, uleiul îți va dărui o podoabă capilară neasemuit de frumoasă, dar și o conștiință liniștită. Aplică pe lungimi, lasă să acționeze o jumătate de oră cu părul prins în coc, apoi clătește și spală-te pe cap cu șampon.

Te ajută să te relaxezi și stimulează somnul. Cine nu a fost afectat niciodată de insomnii se poate considera un favorit al destinului. Uleiul vegetal de susan îți dă o mână de ajutor: un masaj ayurvedic cu acest ingredient de seamă al civilizațiilor orientale te va liniști și te va detensiona, reducând durerea și inflamația. Mai ales tălpile tale vor aprecia un asemenea tratament.

Poate să prevină și să aline constipația. Dat fiind faptul că laxativele au riscurile lor, uleiul vegetal de susan e o alegere mult mai naturală și mai benefică. Stimulând tranzitul intestinal și ușurând digestia, e eficace mai ales în cazurile de constipație provocată de stres.

uleiul vegetal de susan de la Esentia

Te-am convins? Încearcă uleiul vegetal de susan de la Esentia! Presat la rece, cu o viscozitate scăzută și o nuanță liniștitoare de galben pal, uleiul de cea mai bună calitate e gata să îți demonstreze toate darurile sale!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Crema de sânziene: beneficii și proprietăți
Crema de sânziene: beneficii și proprietăți
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.