Speranța pentru un oraș mai sigur și un mediu mai curat! Fă cunoștință cu Electric Movement Week

Speranța pentru un oraș mai sigur și un mediu mai curat! Fă cunoștință cu Electric Movement Week

Redactor Andreea Baluteanu

Nu credem că mai constituie o surpriză pentru nimeni faptul că, cel puțin în București, sunt depășite zilnic nivelurile maxime admise de poluare și încă la cote alarmante. S-a ajuns astfel în situația ca locuitorii să își deterioreze încet, dar sigur, starea de sănătate și să sufere de un disconfort accentuat.

Dar ne confruntăm și cu probleme financiare în urma excesului de poluare. Fie că achiziționezi gadgeturi care să minimizeze nivelurile de poluare în propria casă sau medicamente care să trateze afecțiunile cauzate de aceasta, statisticile realizate de Alianța Europeană pentru Sănătate Publică arătau că, în medie, pe un bucureștean poluarea aerului îl costă 3000 de euro pe an, față de 1250, cât este valoarea europeană.

Ce putem face? Schimbarea trebuie să înceapă cu tine! Iar dacă folosești deja un mijloc de transport electric, oricare ar fi acela, închiriat sau în posesie personală, ești pe drumul cel bun! Nu ești singura! Descoperă-i pe cei care gândesc ca tine, oameni buni și implicați social, la Electric Movement Week! Află totul despre acest eveniment!

Mai există speranță: viitorul este electric cu Electric Movement Week!

Putem scrie materiale cu mii de cuvinte despre poluare, un subiect atât de tragic și de spinos, dar știi că nouă ne place să venim cu soluții, nu doar să ridicăm probleme. Există o speranță pentru un oraș mai sigur și un mediu mai curat, dar ea trebuie întreținută cu ardoare de fiecare în parte. Dat fiind faptul că autoturismele personale emană cantități industriale de noxe, răspunsul sunt vehiculele electrice. Este exact ceea ce ne învață inițiatorii unui eveniment atât de frumos de conștientizare a necesității de a elibera traficul de poluare, Electric Movement Week. Află totul despre acest fenomen din rândurile de mai jos!

femeie cu trotineta electrica plimbandu-se prin oras cu verdeata

Electric Movement Week va fi primul festival din România dedicat mobilității urbane inteligente, respectiv asigurării transportului cu vehicule electrice, care nu poluează. Va avea loc între 21 și 30 mai și organizat de un grup de oameni frumoși, cum ne place să îi considerăm, cu o experiență considerabilă în organizare de evenimente (peste 11 ani în event planning, peste 120 de evenimente puse la punct.

Având o viziune atât de luminoasă, aceea a unui viitor în care va exista un vehicul electric pentru fiecare locuitor, Electric Movement Week și-a propus drept misiune promovarea mijloacelor de transport care nu poluează, atât de necesare într-un București megapopulat și asfixiat de noxe. Așa că trage aer încărcat de speranță în piept, fiindcă există și perspectiva unui viitor luminos.

Electric Movement Week constă de fapt într-o serie de evenimente grupate sub aceeași umbrelă, aceea a conștientizării importanței deplasării cu mijloace electrice.

Sursa foto: Facebook

Iar echipa din spatele Electric Movement Week nu se oprește aici. De impact maxim se doresc a fi și acțiunile de responsabilizare socială, esențiale acum. Intuind cât de important este ca oamenii să fie conștienți și informați cu privire la provocările prezentului, inițiatorii proiectului au căutat să lărgească aria de implicare, dar să pună accent și pe atragerea atenției autorităților asupra nevoilor conducătorilor de vehicule electrice, din fericire tot mai prezenți în trafic.

Află și alte detalii despre aceste acțiuni pentru viitor mai bun de pe electricmovementweek.ro și de pe pagina de Facebook dedicată.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Faceți cunoștință cu câinele care are cel mai lung bot din lume! A devenit vedeta patrupedă a internetului
Faceți cunoștință cu câinele care are cel mai lung bot din lume! A devenit vedeta patrupedă a internetului
Ce loc de munca ai avut in Evul Mediu?
Incepe quiz
Ce loc de munca ai avut in Evul Mediu?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.