Lectia despre feminitate

      Nimic nu arata mai bine frumusetea decat contrariile ipostazelor ei. Trendul se schimba permanent, ceea ce ne ghideaza este perceptia noastra despre frumusete, singura constanta. Astfel, putem vorbi de femeia frumoasa clasic, cu par lung, natural, de femeia moderna, cu o coafura stilata sau de cea libera, cu un par scurt, aranjat dupa propriul gust si propria imaginatie. Saptamana aceasta m-am gandit sa prezint doua cazuri total neasteptate. Extreme in felul lor, dar in alt sens decat am banui la prima vedere.
      Andreea este studenta la ASE si de cand o stiu are parul scurt. Aceeasi freza lejera, usor baieteasca si aceeasi atitudine degajata cu prietenii dar si cu necunoscutii. Trec pe la ea sa o intreb despre cum isi intelege ea parul si ce o determina sa pastreze acelasi fel de a il aranja. Isi atinge teatral parul dat cu spuma si rade zgomotos. Imi spune: « Eu insami si voi. Da, nu ma privi asa. Imi place cand va vad cunoscandu-ma, dandu-mi voie sa raman constanta in vietile voastre ca tipa aia nonconformista care e la ASE (si noaptea scrie poezii), tipa aia cu care radeti( si despre care nu stiu daca banuiti ca are si ea noptile ei de tacere, de linisti si nelinisti feminine). Da, nu sunt doar cea care se tunde scurt si poate injura, nu sunt aia care e trendy pentru ca ii e lene sa aiba un par lung si frumos. Sunt la moda pentru ca eu am feminitatea aceea care te face frumoasa intr-un mod unic—feminitate pe dinauntru ! Si mai ales sunt feminina pentru ca nu las asta la vedere. Feminitatea se emana sau se descopera, nu se serveste pe tava ! » Apoi si-a aprins o tigara si am inteles ca nu o cunosteam nici eu. Nu e tipa care spune bancuri porcoase si care bea bere la meciuri. E o femeie plina de un adevar unic—cel al frumusetii nedeclarate, cel care o data descoperit te prinde sub fascinatie, intocmai asa cum ma simteam eu ascultand-o.
      Si apoi am vorbit cu Oana, o blonda cu un par lung, care mi s-a parut din prima zi de facultate fiinta cu cel mai frumos par lung. Cu ochi angelici, cu plete lungi pana la mijloc, cu o culoare absolut naturala, am privit-o des ca pe un etalon de frumusete sau macar ca pe un reper despre marea idee. Merg intr-o zi sa imi vorbeasca si ea despre parul ei, sa pot face comparatia intre cele doua ipostaze ale aceleeasi cautari—frumusete prin par !
      Ma priveste scurt si imi spune : « Parul ? Ce mare chestie ? Il tin asa ca m-am obisnuit de la gradinita : nu ma stiu in alt fel. Si imi place cand ascult piesele alea rock si pot sa dau din cap mai frumos decat oricine. Si cand el isi incurca mainile in parul meu si eu il injur. Si cand iarna imi tine de cald. Dar sa vezi tu cum e sa il speli si sa il perii si sa ai grija sa nu iti ia foc cand esti beata si iti aprinzi tigarile... » Apoi a plecat fara alte repere.
      Am ramas putin uimita : unde erau poezia, gratia feminina, fascinatia ? Mi se parea normal sa imi vorbeasca despre cat de femeie o face sa se simta, despre cum e sa banuiesti ca porti o pecete a divinei frumuseti. Am inteles brusc un lucru. Aparentele nu sunt intotdeauna o recomandare. Uneori nu fac decat sa ne intoarca ideile si asteptarile pe dos. Un par scurt este ideea unei feminitati puternice, care curge pe dinauntru si pe care o vezi daca stii cum sa te uiti, asa cum un par lung nu e suficient sa recomande singur o femeinitate reala, completa. Asadar, nu parul ne poarta, ci noi il purtam si alegem sa ii dam valentele potrivite sau nu.