8 idei de intalniri romantice in Bucuresti

Luni, 11.01.2016
de Alexa Galgau

Nu degeaba se numeste Bucurestiul „Micul Paris”! Capitala este locul ideal pentru o intalnire romantica, atat timp cat stii sa iti alegi cu grija locul in care sa mergi cu iubitul. Poti sa te pierzi pe stradute, sa mananci in restaurante deosebite sau sa faci lungi plimbari in parc, iar vestea buna este ca nici nu va trebui sa cheltuiesti o avere pentru a te simti bine!

Descopera 8 idei de intalniri romantice in Bucuresti!

Intalniri romantice in Bucuresti

1. La inaltime, pe Arcul de Triumf

Cand vremea incepe sa se mai incalzeasca, o tura prin parcul Herastrau poate fi incheiata cu vizitarea Arcului de Triumf. Aveti o priveliste grozava de sus si nimic nu poate fi mai romantic decat un sarut intr-un asemenea loc frumos. Acest monument va capata o semnificatie aparte pentru voi! Tine minte, totusi, ca o intalnire pe Arcul de Triumf nu poate fi una spontana pentru ca este deschis publicului doar de 1 Decembrie sau cu ocazia altor evenimente, precum Manifestarile dedicate Armatei Romane si Eroilor Neamului.

2. Intalnire romantica la Mogosoaia

Unul dintre cele mai frumoase locuri din imprejurimile Bucurestiului este, fara indoiala, Mogosoaia, un spatiu destul de mare incat sa va pierdeti pe acolo cateva ore bune. Natura se combina cu arhitectura splendida, iar daca pana acum nu ai fost la Mogosoaia, ia-l de mana pe iubit si mergeti cu prima ocazie. Desi este mai frumos primavara sau vara, nu refuza o excursie nici iarna, pentru ca veti avea parte de mult mai multa intimitate. 

3. Romantism in Cotroceni

Cartierul Cotroceni este ticsit cu stradute si cotloane ascunse, care asteapta sa fie descoperite de voi. Exista atat de multe case frumoase si sunt atat de diferite intre ele incat nu aveti cum sa nu va plimbati cateva ore, admirand si descoperind. In plus, veti descoperi si diferite ceainarii si cafenele in acest cartier frumos al Bucurestiului, asa ca puteti face un popas romantic la unele dintre acestea. 

4. Iesire la restaurant sau cafenea

Sunt atat de multe variante de restaurante si cafenele in Bucuresti incat nu ai cum sa nu gasesti ceva exact pe gustul tau. Fie ca alegi un loc boem, fie ca mergi pe varianta unui local exclusivist, la acest capitol, Bucurestiul nu sta deloc rau. Iar daca vrei o iesire cu adevarat speciala, optati pentru o masa la...inaltime. Avem si noi restaurante de unde poti admira Bucurestiul de sus si sunt locuri ideale pentru intalniri romantice ca-n filme!

5. Parcul Cismigiu, cel mai romantic parc din Bucuresti

Cismigiul este cel mai vechi parc din Bucuresti si totodata cel mai romantic. Nu se poate sa nu va bucurati impreuna de frumusetea lui, indiferent de anotimp, si iti garantam ca plimbarea va fi foarte placuta. Ai o multime de alei cochete si coltisoare verzi, iar de cativa ani se poate sta si pe iarba, asa ca puteti lua cu voi o paturica si sa faceti un picnic langa lac. 

6. La patinoar

Pe timpul iernii, acesta este unul dintre cele mai romantice locuri pentru intalniri. Aveti un patinoar chiar in Cismigiu, dar exista multe altele in Bucuresti, unele deschise chiar si in alte anotimpuri. Nu trebuie sa te sperie faptul ca nu ai mai patinat pana acum, doar il ai alaturi pe iubitul tau, care te va tine strans, nu? Ce poate fi mai romantic decat un sarut la patinoar?

7. Plimbare cu barca

Cum incepe sa fie mai cald afara, puteti inchiria o barca intr-unul dintre parcurile frumoase din Bucuresti care au si lac. Tu te vei putea relaxa la soare in timp ce iubitul tau vasleste de zor si, daca vrei sa fii romantica pana la capat, puteti citi impreuna poezii de dragoste sau puteti pur si simplu sa ascultati melodiile voastre de suflet. 

8. Sedinta foto la studio

Nu de mult timp a iesit la iveala un adevarat trend cu pozele de studio, ceea ce nu poate decat sa te bucure, pentru ca este inca o idee buna de intalnire romantica in Bucuresti. De ce sa faceti ceva banal cand puteti sa mergeti sa va pozati impreuna la un studio de fotografie profesionist? Este adevarat ca este o distractie destul de scumpa si va poate costa cateva sute de lei, dar ramaneti cu amintirea pentru totdeauna. In plus, este si foarte distractiv, mai ales daca iti place sa pozezi. Faceti apoi un album care va deveni un obiect nepretuit pentru voi!

Asadar, ai multe posibilitati de intalniri romantice perfecte in Bucuresti, mai ales daca esti genul care vrea sa exploreze si sa se piarda pe stradutele acestui oras fermecator. 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016