Cum te îndrăgostești: testul care te face să-ți cadă cu tronc absolut oricine

Miercuri, 28.09.2016
de Alexa Galgau

Te-ai gândit vreodată cât de puțin ajungem să îi cunoaștem pe cei din jurul nostru, chiar și pe partenerii de viață? Câte oportunități ratăm din cauză că nu știm ce să îl întrebăm pe cel din fața noastră! Adesea, la primele întâlniri, purtăm discuții destul de plictisitoare, iar dacă potențialul partener nu are inspirație să deschidă vreun subiect captivant, avem tendința să îl „tăiem de pe listă”, pentru că nu ni se pare destul de interesant.

Psihologii au creat o listă cu întrebări pe care ar trebui să le punem potențialilor parteneri și care ne-ar ajuta să îi cunoaștem mult mai bine într-un timp scurt. Vei fi surprinsă de lucrurile pe care le vei afla și vei reuși să te îndrăgostești mult mai ușor de mintea cuiva, nu doar de aspectul fizic.

Iată cum te îndrăgostești folosind acest set de întrebări interesante!

Cum te îndrăgostești: „interviu” pentru întâlniri

La primele întâlniri îți dai seama dacă bărbatul cu care ai ieșit este sau nu potrivit pentru tine, dar este foarte posibil să iei această decizie pripit, fără a analiza destul de bine situația. Psihologii au creat „rețeta îndrăgostirii”, care te ajută să stabilești un nivel crescut de intimitate între tine și un om pe care nu îl cunoști prea bine. Mai întâi, trebuie să vă răspundeți la 34 de întrebări, pe parcursul a 45 de minute. Apoi, trebuie să vă priviți în ochi patru minute. Deși pare banal, rezultatul va fi unul neașteptat și e foarte posibil să te îndrăgostești de persoana de alături!

Iată care sunt întrebările pe care trebuie să vi le puneți reciproc (nu vă acordați prea mult timp de gândire pentru a răspunde, ci mizați mai mult pe spontaneitate):

1. Dacă ai putea să alegi pe absolut oricine din lume, pe cine ai invita la cină pe post de musafir?

2. Ți-ar plăcea să fii faimos/faimoasă? Pentru ce?

3. Înainte de a da un telefon cuiva, exersezi vreodată ceea ce urmează să spui? De ce?

4. Cum ți-ai imagina ziua perfectă?

5. Când ți-ai cântat ultima oară? Dar pentru altcineva?

6. Ce ai alege între a putea trăi 90 de ani sau a păstra corpul de la 30 de ani până la 60 de ani?

7. Ai vreo bănuială referitoare la modul în care vei muri?

8. Numește trei lucruri pe care părem să le avem în comun.

9. Pentru ce anume din viață te simți cel mai recunoscător/recunoscătoare?

10. Dacă ai putea schimba ceva la modul în care ai fost crescut/ă, ce anume ar fi?

11. Acordă-ți patru minute pentru a-ți povesti viața cât mai în detaliu.

12. Dacă te-ai putea trezi mâine cu orice abilitate sau calitate, care ar fi aceea?

13. Dacă un bol de cristal ți-ar spune adevărul despre tine, despre viața ta, despre viitor sau despre orice altceva, ce ai vrea să știi?

14. Există ceva la care ai visat pentru un timp foarte îndelungat? De ce nu ai făcut acel lucru?

15. Care este cea mai mare realizare a vieții tale?

16. Ce prețuiești cel mai mult într-o prietenie?

17. Care este cea mai de preț amintire a ta?

18. Care este cea mai urâtă amintire a ta?

19. Dacă ai ști că într-un anumit an vei muri brusc, există ceva ce ai schimba la stilul tău de viață acum? De ce?

20. Ce înseamnă prietenia pentru tine?

21. Ce roluri joacă afecțiunea și iubirea în viața ta?

22. Dezvăluie ceea ce consideri a fi o calitate a celuilalt (fiecare trebuie să spună alternativ câte o calitate, iar în total să fie 5).

23. Cât de afectuoasă și apropiată este familia ta? Consideri că ai avut o copilărie mai fericită decât a altora?

24. Fiecare trebuie să spună câte o propoziție adevărată cu „Noi...” (în total să fie 3/persoană).

25. Completează această propoziție: „Aș vrea să am pe cineva cu care să împart...”.

26. Care ar fi cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știe partenerul/partenera tău/ta?

27. Fiecare trebuie să îi spună celuilalt ce anume îi place la el/ea (dar de data aceasta să fie ceva mai intim, ceva ce nu ai spune cuiva la prima întâlnire, de pildă).

28. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viața ta?

29. Când ai plâns ultima oară în fața cuiva? De ce?

30. Ce subiect este prea serios pentru a se glumi pe seama lui?

31. Dacă ar fi să mori în această seară, ce anume ai regreta cel mai mult că nu ai spus cuiva? De ce nu ai spus acel lucru?

32. Dacă ți-ar lua foc locuința și ai putea să mai recuperezi un singur obiect din casă după ce îi salvezi pe cei dragi, care ar fi acela?

33. Moartea cărei persoane din jurul tău te-ar afecta cel mai mult? De ce?

34. Mărturisiți-vă reciproc câte o problemă și cereți-vă sfatul unul altuia.

Nici nu îți dai seama cum te îndrăgostești de cineva în urma unei astfel de întâlniri, iar acest set de întrebări te va ajuta să apreciezi mintea potențialului partener și să faci o alegere potrivită pentru tine!

Află care este zodia care suferă cel mai mult din dragoste!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016