Semne că bărbatul cu care eşti este un gentleman

Joi, 25.08.2016
de Bianca Geica

Recunosc, sunt de modă veche! Încă mai cred că bunele maniere, bunul simț, politeţea şi eleganța nu se vor demoda, sau, cel puţin, nu ar trebui să se demodeze niciodată, mai ales într-o relaţie de cuplu. Probabil că tocmai din acest motiv prefer să nu mă aventurez în poveşti fără viitor cu bărbaţi cărora li se pare degradant să deschidă portiera pentru a-şi ajuta iubita să urce sau să coboare din maşină, care nu înţeleg că femeile nu sunt materialiste doar fiindcă se aşteaptă ca la o întâlnire bărbatul să se ofere să achite integral (da, integral!) nota de plată şi care nu cunosc semnificaţia cuvântului “punctualitate”.

Nu susţin în totalitate conceptul de “egalitate între sexe”, mai ales în relațiile de cuplu. Continuu să cred că femeia trebuie ocrotită şi sunt de părere că bărbatul ar trebui să fie stâlpul familiei. Atunci când un bărbat respectă o femeie şi face orice pentru a o vedea mereu cu zâmbetul pe buze, se respectă, în primul rând, pe el. Consider că datoria unui bărbat este aceea de a se comportă întotdeauna, cu oricine, că un adevărat gentleman!

 

Cum îţi dai seama că bărbatul cu care eşti sau că potenţialul tău iubit este un gentleman? Iată câteva semne:

1. Un gentleman deschide uşa unei femei pentru a o ajuta să intre sau să iasă dintr-un local. De asemenea, bărbatul îşi ajută întotdeauna femeia să urce sau să coboare dintr-o maşină deschizându-i şi ţinându-i portiera;

2. Bărbatul modern este punctual. Ajunge întotdeauna la ora stabilită la întâlnire, poate chiar mai devreme cu câteva minute, şi nu va lăsa niciodată femeia să aştepte. Un gentleman va şti întotdeauna cum să-şi organizeze timpul şi nu va da vina pe trafic pentru a-şi motiva întârzierea;

3. Bărbatul va merge întotdeauna pe marginea dinspre stradă a trotuarului, pentru a-şi proteja femeia de eventualele pericole;

4. Un adevărat domn îşi va ajuta partenera să se aşeze la masă, trăgându-i uşor scaunul.

5. Dacă afară este frig, un gentleman ar trebui să ofere haina sa partenerei;

6. Un gentleman este politicos. Spune întotdeauna “te rog” şi “mulţumesc” atunci când este cazul, nu îi tratează cu superioritate pe cei din jur şi nu se comportă ca şi cum totul i s-ar cuveni;

7. Un cavaler va oferi întotdeauna braţul său partenerei atunci când merg pe stradă;

8. La restaurant, un domn va achita întotdeauna discret nota de plată;

9. Un gentleman este atent atunci când o persoană îi vorbeşte. Nu se joacă pe telefon, nu îşi verifică mesajele şi nu răspunde la telefon în timpul unei întâlniri, decât dacă este vorba despre o situaţie urgentă. Un domn îşi va privi întotdeauna interlocutorul în ochi şi se va implica în discuţie;

10. Un domn este generos cu complimentele;

11. Un gentleman se ţine de cuvânt şi îşi onorează de fiecare dată promisiunile;

12. Un domn nu flirtează cu alte femei în prezenţa partenerei sale şi cu atât mai puţin în lipsa ei;

13. Un gentleman este întotdeauna sincer. Va spune întotdeauna adevărul, oricât de tare ar durea;

14. Un domn nu jigneşte şi nu loveşte niciodată o femeie.

Eşti de acord cu aceste aspecte?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.9 (10)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016