Beauty Fridays

Transformă-ți cele mai ambițioase visuri în realitate. Află cum

Vineri, 28.10.2016
de Diva Hair

Puține afaceri reușesc să-și păstreze succesul și în perioade de instabilitate financiară, iar unul dintre cele mai bune exemple îl reprezintă domeniul videochat-ului, aflat într-o continuă dezvoltare în Romania. Stereotipurile asociate modelelor de videochat sunt însă nefondate, căci activitatea este reglementată prin lege, iar odată ce ajungi să cunoști acest domeniu, vei descoperi că programul flexibil de lucru și câștigurile mari nu sunt singurele beneficii. 

Pentru a afla ce presupune activitatea unui model, am discutat cu echipa J'Adore Studio unul dintre cele mai cunoscute studiouri de videochat din țară. Am aflat că jobul unui model este perfect legal, modelele au libertate deplină, iar domeniul videochatului este complet diferit de alte industrii destinate adulților. 

Deși este un domeniu legal și bine reglementat de legislația în vigoare, dar aflat la început, videochatul încă mai este afectat de percepții greșite, propagate în special de persoanele care nu fac distincția între videochatul destinat publicului major și videochatul non-adult, în care nuditatea este interzisă.

Dacă te gandești la o carieră în acest domeniu, alege ceea ce te reprezintă mai bine, căci aspectul fizic nu primează în fața personalității tale. Hobby-urile tale, inteligența, felul în care interacționezi, capacitatea de a te reinventa, carisma, răbdarea, sociabilitatea și exuberanța sunt, în realitate, o parte din calitățile care te vor propulsa în topul modelelor de videochat. J'Adore Studio îți oferă posibilitatea de a caștiga sume considerabile, sigurantă financiară și mai multă încredere în tine, bazându-te chiar pe atuurile care te individualizează și personalitatea ta!

Procentele de 50-75% din caștiguri oferite de J'Adore Studio, pe baza unui contract de munca pe durată nedeterminată, sunt printre cele mai bune din domeniu, astfel că un model începător poate câștiga încă din prima lună 4.000 de lei. Timpul petrecut online, interesul acordat membrilor și seriozitatea de care modelele dau dovadă vor contribui, de asemenea, la performanțele lor, reflectate într-un venit lunar ce poate depasi 10.000 de lei. În plus, modelele sunt răsfățate și de bonusurile oferite de J’adore Studio!

Dacă ești tentată să crezi că sumele mari pe care un model le poate câștiga implică renunțarea la viața personală, lucrurile nici nu ar putea fi mai diferite de atât. Intervalele de lucru sunt împărțite în 3 ture, part-time sau full-time timp de 5 zile pe săptămână iar zilele libere sunt la alegere, astfel încât să poți jongla cu ușurință între job, viața socială sau cursurile de la facultate, în funcție de nevoi.

Este perfect natural ca un model începător să se simtă intimidată de ipostaza de a se afla în centrul atenției tot timpul, dar J’adore Studio te ajuta să devii o versiune mai încrezătoare! De la un decor stylish, în care intimitatea îți este respectată, până la aparatura tehnică de cea mai înaltă calitate, ședințele foto și sesiunile de styling oferite de un personal exclusiv feminin, poți avea certitudinea că vei beneficia în permanență de sprijinul necesar pentru a-ți descoperi întreg potențialul și a-ți atinge scopurile!

Mai mult, J’adore Studio oferă un training complet și constant, asigurat de un fost model de videochat care a trecut prin aceleași etape, a evoluat și a învățat cum să recunoască acele atuuri care te fac specială. În plus, modelele interacționează doar cu membri de elită ai site-urilor de profil, interacțiuni care le ajută să devină conștiente de calitățile lor. Astfel, modelele constată că, în timp, au căpătat încrederea de care aveau nevoie pentru a-și îmbunătăți nu doar viața socială, dar și percepția despre ele însele. Confidențialitatea este asigurată, pentru că nici o persoană de pe teritoriul țării nu poate accesa platformele de videochat, așa că riscul de a întâlni online unul dintre cunoscuți este practic inexistent.

Nu în ultimul rând, echipa J’Adore Studio știe cât de important este confortul pentru ca tu să te simți încrezătoare în forțele proprii. Cum transportul în București nu este doar deprimant și obositor, dar uneori se poate dovedi de-a dreptul periculos, compania J`adore Studio, de la un anumit nivel de performanță și vechime al modelului,  poate asigura printr-un program de finanțare, special croit pentru tine autoturisme noi din gama premium.

Dacă vrei să faci parte din echipa J’Adore Studio sau vrei să afli mai multe detalii, aplică online.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (6)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016