Beauty Fridays

Starea vremii din 15 noiembrie: ne apărăm de ninsoare cu un guler de blană

Marţi, 15.11.2016
de Andreea Baluteanu

Starea vremii din 15 noiembrie continuă pe aceeaşi linie instituită de zilele precedente: e frig, pe alocuri cade ninsoarea, iar razele soarelui, deşi prezente, nu mai au nicio putere.

Ca să reuşim să trecem cu bine peste aceste momente dificile, noi alegem un guler de blană: ne va ţine de cald, fără nici cea mai mică îndoială.

Starea vremii din 15 noiembrie: gulerul de blană, amicul nostru

Starea vremii din 15 noiembrie ne duce cu gândul la iarnă! Am avut o toamnă scurtă, am tot sperat la vreme caldă, dar nici ultima lună dinaintea anotimpului îngheţat nu ne face pe plac.

În Oltenia, vremea este rece, iar în Bucureşti au căzut deja primii fulgi. Capitala se confruntă azi cu lapoviţă şi cu maxime de 6 grade, în timp ce la Craiova vor fi 5 grade.

În Transilvania şi Banat, prognoza meteorologilor înclină spre vreme deosebit de rece, cu ninsori care cad local. Se vor înregistra maximum 5 grade la Timişoara și 2 grade la Cluj-Napoca şi Braşov.

Pe lângă primiii fulgi, Moldova trebuie să se confrunte şi cu intensificări ale vântului şi cer noros. În aceste condiţii, maximele scăzute, de -1 grad la Iaşi, nu mai surprind pe nimeni.

La mare nu mai ninge, dar asta nu înseamnă că vremea e plăcută. Temperaturile maxime ating pragul de 3 grade la Constanţa, valori care nu mulţumesc pe nimeni.

Starea vremii din 15 noiembrie ne duce cu gândul la un articol vestimentar călduros, care să ne ajute să trecem cu bine peste provocările meteorologice. Gulerul de blană, luxos şi stilat, poate să fie exact acest accent. Mizează întotdeauna pe blană artificială, pentru ca nimeni să nu aibă de suferit de pe urma alegerii tale.

Gulerul de blană este exact acel accent de opulenţă de care are nevoie o garderobă serioasă! Poartă-l direct peste costumul office şi vei face furori într-un mediu creativ de lucru.

Apelează la o piesă colorată, pe care să o juxtapui unei ţinute all black: este definiţia glam-ului actual.

Nu putem uita nici de modalităţile ultrafeminine de purtare a gulerului de blană: ia exemplu de la Olivia Palermo şi îmbracă piesa noastră vedetă de azi peste o maletă, cu o fustă midi şi cizme cu toc, superbe.

Starea vremii din 15 noiembrie ne sperie cu mercurul scăzut din termometre, dar gulerul de blană este soluţia noastră perfectă!

Surse foto: Pinterest, Splashnews

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016