Cum s-au imbracat vedetele la premiile RMA 2014

Cum s-au imbracat vedetele la premiile RMA 2014

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

Recent, a avut loc decernarea premiilor Romanian Music Awards. Cum era de asteptat, vedetele si-au etalat cele mai spectaculoase tinute, transformand covorul rosu al evenimentului, intr-un adevarat catwalk.

Prima vedeta care a surprins intr-un mod destul de placut cu tinuta ei, a fost Elena Gheorghe. Ea a imbracat o superba rochie albastra, paietata, marca Blumarine, care reusea sa ii puna in valoare picioarele dar si bustul generos datorita slitului amplu si al decolteului in V.

Una dintre cele mai sexy mamici din Romania, Andreea Banica, si-a pus in valoare silueta fara cusur cu ajutorul unei creatii Marie Ollie. Rochia in nuanta fildesului, cu trena si fara bretele, i-a pus in evidenta formele, cantareata aratand precum o veritabila vedeta hollywoodiana.

Nu uitam sa o mentionam pe Antonia, care si-a facut aparitia pe covorul rosu alaturi de iubitul ei, Alex Velea. Cantareata nu si-a camuflat burtica, ci si-a evidentiat-o printr-o salopeta neagra, marca Cristina Savulescu, prevazuta cu bretele din cristale.

Un alt cuplu care a atras atentia pe covorul rosu al evenimentului, a fost cel format din Adelina Pestritu si Speak. Frumoasa bruneta a imbracat o tinuta verde-smarald semata Paula Milea, care ii dezvaluia o parte din abdomenul tonifiat. Speak a purtat un costum ce apartine brandului Monocult Clothing si nu a uitat sa-si personalizeze look-ul cu o pereche de adidasi rosii New Balance.

Nu foarte apreciata pentru tinutele sale a fost Anda Adam. Desi pe covorul rosu a purtat o rochie mov, scurta, care ii avantaja silueta, pe scena ea a socat cu o tinuta ciudata. Vedeta a imbracat o salopeta transparenta, marca Wanda's Dream, care era prevazuta cu mai multe placi metalice pe post de "armura". Cu toate acestea, cele mai neinspirate alegeri le-a facut in materie de coafuri.

Tu ce parere ai despre tinutele vedetelor de pe covorul rosu al evenimentului Romanian Music Awards? Care a fost preferata ta? 

Articolul urmator
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Sutien potrivit pentru sânii lăsați: cele mai bune modele
Ce fel de diva de pe covorul rosu esti?
Incepe quiz
Ce fel de diva de pe covorul rosu esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.