Beauty Fridays

Review pentru Şampon Silk Therapy Biosilk

Duminică, 10.07.2016
de Andreea Baluteanu

Şamponul Silk Therapy Biosilk este potrivit pentru orice tip de păr şi promite să facă minuni inclusiv în cazul celui uscat şi deteriorat în profunzime. Produsul conţine proteine de mătase naturală şi un ansamblu de vitamine şi ingrediente naturale care conferă părului necesarul de hidratare. Rezultatul va fi o podoabă capilară mai sănătoasă, incredibil de moale, cu o rezistenţă de invidiat şi o strălucire atrăgătoare.

Cum ti se pare Şampon Silk Therapy Biosilk? Voteaza!

2 (2)
Şampon Silk Therapy Biosilk

55 ron

Review-ul DIVAHAIR

De multe ori, investim sume importante în produse care să ne îngrijească părul după spălare, ignorând faptul că un şampon de calitate poate să ne ofere în dar podoaba capilară la care visam. Şamponul Silk Therapy Biosilk vrea să ne convingă să ne schimbăm ritualul de curăţare apelând la ingrediente precum proteinele de mătase naturală şi un complex de vitamine care îţi va schimba starea părului.

Textura şamponului Silk Therapy Biosilk este lejeră, asigurându-ţi o curăţare în profunzime, delicată. Mirosul proaspăt îţi va însoţi experienţa spălării, care devine incredibil de plăcută. Produsul nu constituie o spumă abundentă, formula profesională punând accent pe ingrediente naturale şi eliminând parabenii pe care îi regăsim în compoziţiile tradiţionale.

Mod de folosire: utilizează şamponul pe părul umed, masează blând până ce se formează o spumă consistentă, apoi clăteşte. Repetă dacă ai impresia că părul nu este suficient de curat.

Cel mai important avantaj al şamponului Silk Therapy Biosilk este reprezentat de curăţarea delicată a părului. Până la urmă, aceasta este funcţia primordială a unui şampon, iar produsul de la Biosilk şi-o îndeplineşte cu prisosinţă. Vei spune adio zilelor în care părul era aspru imediat după spălare, dar şi momentelor în care părul trebuia spălat din nou a doua zi, pentru că produsul de curăţare nu îşi făcuse aşa cum trebuie datoria.

Folosind cu consecvenţă produsul, vei observa în timp că părul este mai uşor de aranjat. Acest lucru este datorat faptului că podoaba capilară este mai suplă şi mai moale, iar coafurile nu îţi mai pun nicio problemă. Pieptenul va trece uşor prin păr, iar tu nu mai trebuie să te temi de momentul în care ajungi să îl descurci, nici măcar dacă ai uitat să foloseşti balsam.

Strălucirea intensificată a părului şi culoarea mai vie, lucioasă, sunt alte atuuri care te vor impresiona. Părul tău va primi complimente, iar celor din jur nu le va veni să creadă când vor auzi că secretul tău este un şampon.

Inconvenientul şamponului Silk Therapy Biosilk poate fi reprezentat de preţul mai ridicat decât al altor produse similare din comerţ. Odată ce vei observa însă faptul că părul tău devine tot mai frumos, vei considera că investiţia a fost una pe deplin justificată.

Dacă îţi doreşti un produs care să îţi cureţe părul delicat, să îl hidrateze şi să îţi transforme părul, îţi recomandăm să încerci şamponul Silk Therapy Biosilk.

Ingrediente: Water (aqua), Sodium Laureth Sulfate, Cocamidopropyl Betaine, PEG 150 Pentaerythrityl Tetrastearate, Hydrolyzed Wheat Protein PG Propyl Silanetriol, Polyquaternium 10, Panthenol, Hydrolyzed Silk, Symphytum Officinale (Comfrey Root) Extract, Anthemis Nobilis (Roman Chamomile) Flower Extract, Mentha Piperita (Peppermint) Leaf Extract, Lavandula Angustifolia (Lavender) Extract, Salvia Sclarea (Clary Sage) Extract, Sodium Chloride, Disodium EDTA, Propylene Glycol, Diazolidinyl Urea, Methylparaben, Propylparaben, Methylchloroisothiazolinone, Methylisothiazolinone, Fragrance (parfum), Hexyl Cinnamic Aldehyde, Benzyl Benzoate, Linalool, Gamma Methyl Ionone, Citronellol, Lilial, Hydroxycitronellal, Geraniol, Eugenol

Şamponul Silk Therapy Biosilk este disponibil luxbeauty.ro aici, la preţul de 54,99 lei

 

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016