Cum să scapi de ciuperca piciorului

Luni, 23.05.2016
de Nicoleta Soare

Micoza piciorului este o afecţiune localizată la nivelul pielii şi unghiilor, fiind de multe ori dureroasă, inestetică şi contagioasă. Această boală se manifestă prin simptome care includ îngălbenirea, deformarea și îngroșarea unghiei, umflături, inflamaţii și miros urât al unghiei. 

Ciuperca piciorului se transmite prin simpla atingere, aşa că este recomandat să eviţi contactul cu persoana infectată pe perioda tratamentului, până la vindecare, inclusiv folosirea în comun a prosopului, unghierei, papucilor sau șosetelor.

Remedii naturiste pentru ciuperca piciorului

Există diverse forme de micoze ale piciorului. În funcţie de fiecare persoană, unele simptome pot fi resimţite mai acut faţă de altele. Cele mai uşoare forme se manifestă prin înroșirea pielii, mâncărimi sau senzaţii de arsură la nivelul piciorului şi apariţia unor umflături cu lichid. Formele mai severe ale ciupercii piciorului apar între degetele picioarelor, pot cuprinde şi unghia sau se pot extinde şi în alte zone, cum ar fi braţele sau palmele.

Pentru a trata ciuperca piciorului, ai la îndemână câteva remedii naturale care te vor scapa de această problemă neplăcută:

1. Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural: acesta conţine compuşi antifungici care pot trata cu succes ciuperca piciorului. Aplică niște nişte comprese cu usturoi pe locul infectat, dar nu mai mult de 10 zile.

2. Oţetul de mere: băile în oţet ajută la vindecarea micozelor piciorului. Ţine zona afectată într-un amestec de oţet şi apă, în părţi egale, timp de 30 minute. Datorită acidului, oţetul va elimina bacteriile care cauzează ciuperca piciorului și va preveni răspândirea acestora. Repetă această operaţiune zilnic, timp de o săptămână.

3. Bicarbonatul de sodiu: Cu o multitudine de utilizări şi beneficii, bicarbonatul de sodiu ajută la vindecarea ciupercii piciorului. Foloseşte două linguri de bicarbonat, un sfert de ceaşcă de apă oxigenată, o jumătate de ceaşcă de sare şi o lingură de oţet alb. Diluează amestecul în apă fierbinte şi ţine zona afectată în această soluţie timp de 10 minute. Pentru rezultate rapide, repetă de două ori pe zi, timp de mai multe săptămâni.

În afară de aceste tratamente naturiste, trebuie să ai grijă de igiena zilnică a picioarelor, deorece o îngrijire corectă va preveni răspândirea infecţiei şi va ajuta la vindecarea mai rapidă.

Iată câteva sfaturi pentru îngrijirea picioarelor:

- păstrează pielea picioarelor uscată şi curată.
- întotdeauna usucă bine pielea dintre degete după baie;
- poartă încălţăminte adecvată, care să nu te incomodeze şi care lasă piciorul să respire;
- foloseşte pudră de talc sau creme speciale pentru zona picioarelor;
- poartă şosete de bumbac care să absoarbă transpiraţia.

În cazul în care ciuperca piciorului este într-un stadiu avansat și prezinți dureri, umflături și un aspect roșiatic , adresează-te imediat medicului specialist pentru un tratament corespunzător.

Surse foto: oregonnaturalmedicine.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (4)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016