Şase beneficii ale dansului tango pentru sănătate

Miercuri, 10.08.2016
de Andreea Baluteanu

Nu numai muzică şi dans, ci şi sentiment împletit cu emoţie şi poezie! De origine argentiniană şi uruguayană, dansul tango a fost creat prin îmbinarea unor mişcări specifice din cultura imigranţilor europeni, a urmaşilor sclavilor africani şi a nativilor criollos, ceea ce reflectă complexitatea sa. Importanţa tangoului a fost recunoscută cu precădere prin includerea sa în 2009 în Patrimoniul cultural imaterial al umanităţii Unesco.

Descoperă cele mai importante beneficii ale dansului tango, dar şi o invitaţie căreia sperăm că nu îi vei putea rezista!

Tango: şase beneficii pentru sănătatea ta

Odată ce ai văzut-o, nu te mai poţi rupe de sub farmecul său: scena în care Al Pacino dansează tango cu Gabrielle Anwar în „Parfum de femeie” este un clasic în cinematografie. De-a lungul timpului, bărbaţi şi femei au devenit discipoli fideli ai unuia dintre cele mai senzuale dansuri din lume!

Iar cercetătorii, subjugaţi la rândul lor, au realizat studii peste studii care să expună beneficiile extraordinare ale dansului tango! Citeşte-le mai jos pe cele mai importante!

Tangoul este un exerciţiu fizic excelent. Arzi calorii, îţi lucrezi muşchii şi te simţi minunat: acestea sunt beneficii ale dansului în general şi ale tangoului în special. Doctorul Patricia McKinley are drept obiect de studiu ameliorarea sănătăţii şi a stării de bine a persoanelor vulnerabile, concentrându-se pe beneficiile dansului. Ea afirmă cu tărie că tangoul îmbunătăţeşte mobilitatea, echilibrul şi rezistenţa, nu numai în cazul persoanelor sănătoase, dar şi în cel al persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, bolnave de Parkinson sau cu dizabilităţi locomotorii. 

Tangoul promovează mindfulnessul. Tot mai multe voci încep să recomande nu numai formele de mişcare în forţă, ci şi sporturile mai complexe, care implică mintea şi spiritul, precum yoga şi, aţi ghicit, dansul tango! Nu te crezi în stare să meditezi, deşi ştii că are beneficii nenumărate? Încearcă paşii de tango: concentrarea de care ai nevoie pentru a executa la perfecţie acest dans îţi va distrage atenţia de la problemele de zi cu zi!

Tangoul susţine o minte sănătoasă! Capacităţile cognitive scad odată cu înaintarea în vârstă, dar dansul tango le menţine vii. Accentul pus pe improvizaţie, pe deplasarea prin mers, dar în ritmul muzicii şi pe sincronizarea cu partenerul, toate desfăşurate simultan, este o dovadă suficientă a potenţialului tangoului.

Dansul îţi oferă un scop. Ai impresia că ceea ce faci nu are nicio importanţă? Dansul tango ţi-o va şterge cu buretele! Fie că îţi pui în minte să înveţi paşii, să cunoşti oameni noi sau pur şi simplu să te sincronizezi graţios cu partenerul tău, esenţial este că vei avea un obiectiv de la care să nu te abaţi. În perioadele dificile din viaţă, acesta poate fi salvarea ta!

Tangoul îţi oferă emoţii incomparabile cu alte forme de mişcare. Inteligenţa emoţională este cotată tot mai sus în ultima perioadă, iar practicarea dansului tango este o modalitate excelentă de a o dezvolta. Muzica suavă şi mişcările senzuale cresc producţia de testosteron atât la bărbaţi, cât şi la femei, oferind un dar nepreţuit: emoţie în stare pură!

Anca și Traian Ionescu
  Anca și Traian Ionescu au adus Săptămâna Europeană de Tango în România

Tangoul creşte satisfacţia socială. Dansând cot la cot cu partenerul tău, îţi vei cimenta relaţia şi vei da un imbold dorit iubirii dintre voi, distrugând din temelii zidul de izolare construit de rutină. Dar şi faptul de a te înscrie la cursuri de tango va avea beneficii în socializare: vei cunoaşte oameni noi şi, spre deosebire de alte sporturi sau dansuri, chiar vei interacţiona cu ei.

Veste super: începe Săptămâna Europeană de Tango!

Ţi-am promis o invitaţie tentantă la început, pe care o onorăm acum! Dacă eşti îndrăgostită de dansul tango sau dacă te-am convins cu beneficiile sale, ai ocazia de a frecventa un eveniment de calibru: Săptămâna Europeană de Tango, organizată de Asociaţia pentru Cultură şi Tango, care se va desfăşura chiar pe meleagurile noastre, între 10-17 septembrie 2016.

Orașele Bucureşti şi Buşteni vor fi martorele cursurilor gratuite oferite de maeştri ai dansului tango, ale demonstraţiilor în aer liber ale personalităţilor marcante ale acestui fenomen, ale diverselor sesiuni informative, ale flash-mob-urilor şi ale evenimentelor culturale. Trebuie doar să fii prezentă şi să nu uiţi să aduci cu tine tone de voie bună.

Noi îţi spunem cu ce invitaţi faimoşi te vei întâlni!

Maestro Carlos Enrique Maturano (preşedinte al National Tango Academy of Austria şi director al European Tango School) s-a format chiar în Argentina şi este specializat în pedagogia, istoria, tehnicile şi muzica de tango.

Carlos Maturano şi Heide Schmollgruber

Claudio Forte şi Barbara Carpino (coregrafi, profesori şi dansatori profesionişti de tango italieni), finalişti în 2005 la MUNDIAL DE TANGO.

Claudio Forte şi Barbara Carpino

Dimitris Biskas şi Mariana Patsarika (profesori şi dansatori de tango, stabiliţi în Paris). Cei doi au cofondat Tango Mon Amour, bazându-se pe o concepţie modernă a acestui dans-legendă, aceea că cei doi parteneri sunt egali şi că esenţială în reuşită este comunicarea dintre ei!

Dimitris Biskas şi Mariana Patsarik

Andrea Pirity şi Laszló Budai (Ungaria). Laszló este profesor de tango şi coregraf, iar Andrea este o prezenţă familiară spectacolelor şi festivalurilor internaţionale de tango.

Andrea Pirity şi Laszló Budai

Lucian Stan şi Raluca Aldea reprezintă România şi ne-au făcut mândri ajungând în finala Campionatului European de Tango din Cervia (Italia), în 2016, la proba de Tango Escenario.

Lucian Stan şi Raluca Aldea

Săptămâna Europeană de Tango este organizată în premieră pe continentul european, un motiv în plus să fii şi tu prezentă! Această iniţiativă lăudabilă aparţine proiectului „Tango for all”, fondat de 12 profesori pasionaţi de dansul tango, originari din cinci state europene (România, Austria, Italia, Franţa şi Ungaria). Scopul lor? Să promoveze acest stil de dans cu uluitoare beneficii şi să îl facă accesibil şi publicului larg!

Tu ai încercat până acum dansul tango? Eşti interesată de Săptămâna Europeană de Tango?

Surse foto: Instagram, Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016