Ce se dă de pomană de Sfânta Maria Mică

Ce se dă de pomană de Sfânta Maria Mică

Ramona Jurubita

Data de 8 septembrie este una de mare însemnătate pentru creștinii ortodocși din toate colțurile lumii, căci marchează ziua în care s-a născut Maica Domnului. Sărbătoarea mai este numită și Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, iar în calendarul ortodox este însoțită de o cruce roșie.

Cu ocazia acestui moment important amintit de calendarul bisericesc, oamenii se bucură că au în viața lor persoane ce poartă numele sfânt Maria (cu derivatele sale), dar își amintesc totodată și de apropiații trecuți în neființă. Asta înseamnă că 8 septembrie este încă o zi în care morții se pomenesc și în care se respectă obiceiul datului de pomană.

Dacă pe 15 august, zi care marchează moartea Maicii Domnului, nu se urează „La mulți ani”, acum este permis să se facă această urare. Iar oamenii care se întâlnesc nu sărbătoresc ziua numelui celor dragi fără a da și ceva de pomană în memoria celor decedați.

Ce se dă de pomană pe 8 septembrie

În general, la fiecare pomenire a strămoșilor, oamenii dau de pomană alimente care le plăceau acestora, dar țin cont și de anumite reguli nescrise în tradiția ortodoxă. De exemplu, pentru că Sfânta Maria Mică marchează începutul toamnei, se dau de pomană fructe de sezon. Dar te-ai întrebat vreodată care este semnificația acestora? Niciunul dintre alimentele/produsele oferite nu sunt alese întâmplător, căci ele simbolizează ceva. Nu sunt oferite doar de dragul de a fi oferite, așa că trebuie neapărat să afli și tu ce înseamnă când primești sau când oferi mere, struguri sau nuci.

Iată explicațiile:

În primul rând, toate aceste fructe le amintesc oamenilor că vara a trecut și că toamna a început să își intre în drepturi. Se mai spune că Sfânta Maria Mică este linia de hotar dintre cele două anotimpuri.

Nucile
Ele simbolizează înțelepciunea, nu doar pentru că au formă de creier, ci și pentru că sunt extrem de sănătoase pentru buna funcționare a sistemului cognitiv. De asemenea, reprezintă protecția divină și armonia dintre minte, corp și suflet, fiindcă pot regla funcțiile sistemului nervos și pe cele ale sistemului digestiv.

Merele
Aceste fructe delicioase sunt asociate în multe culturi cu bucuria, prosperitatea și puterea de a rezista în fața tentațiilor. Această ultimă simbolistică are legătură cu legenda celebră despre căderea în păcat a cuplului Adam și Eva.
Merele sunt bune și pentru sănătate, căci pot contribui la scăderea colesterolului rău și pot preveni anumite boli de memorie. În plus, ele întăresc sistemul imunitar, iar asta înseamnă că sunt un ajutor de nădejde în perioada virozelor care începe în septembrie.

Strugurii
Aceștia sunt nelipsiți de pe mesele creștinilor în ziua de Sfânta Maria Mare, tocmai pentru că această dată marchează și debutul sezonului în care se culege via. Ei simbolizează bogăția, voia bună și momentele petrecute alături de cei dragi. Această ultimă semnificație le-a fost atribuită prin asociere, după ce oamenii au constatat că în perioada recoltei se întâlnesc toate neamurile și toți prietenii pentru a culege via într-un timp și mai scurt. Si… să nu uităm nici de storsul strugurilor, un obicei care se face tot cu multă lume și cu voie bună.

Bineînțeles că și strugurii aduc nenumărate beneficii sănătății! Sunt bogați în antioxidanți, iar asta înseamnă că pot preveni bolile cronice. În plus, ajută la reglarea tensiunii arteriale și la buna funcționare a inimii.

Există și oameni care din diverse motive preferă să dea de pomană alte fructe deshidratate/confiate, care nu sunt neapărat de sezon.

Creștinii care vor noroc, prosperitate, bucurie și armonie trebuie să uite că acest obicei nu este mai puternic decât însăși credința. Mersul la biserică este la fel de important ca datul de pomană, mai ales că alimentele ar trebui sfințite înainte de preot. Totuși, persoanele care nu pot ajunge la biserică ar trebui să știe că rugăciunea rostită în intimitatea casei poate compensa lipsa lor de la slujbă.

Paraclisul Maicii Domnului, cea mai puternică rugăciune de mijlocire

Ce este Cozonacul Maicii Domnului?

Potrivit unei vechi tradiții, oamenii bolnavi au șanse mai mari să se vindece dacă în ajunul acestei sărbători pregătesc un cozonac aromat, plin de stafide și bine rumenit

Bolnavul trebuie să facă și un ritual:

  • Rupe cozonacul în două bucăți (o parte va trebui aruncată în curtea casei, iar pe cealaltă trebuie să o mănânce)
  • Rostește un jurământ: „Atâta vreme cât voi trăi, nu voi mai gusta carne de capră. Pentru boală un cozonac, pentru mine vindecare și sănătate!”
  • Apoi încheie ritualul prin degustarea unui pahar (din lut) de vin roșu. Trebuie să toarne jumătate de conținut pe pământ, și să bea cantitatea rămasă, rostind în gând o rugăciune pentru sănătate.

O altă superstiție spune că persoanele care mănâncă mâncare gătită la foc în această zi pot atrage asupra lor boli grave.

Femeie care se roagă în întuneric, în timp ce poartă o eșarfă pe cap și ține mâinile împreunate

Potrivit site-ului doxologia.ro, aceasta este una dintre rugăciunile închinate Maicii Domnului:

Rugăciune către Maica Domnului

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea „Brâul Maicii Domnului” vindecă sufletele îngenuncheate de suferințe! Când trebuie rostită

Surse foto: iStock

Surse articol: FanatikNewsweekDoxologia

Articolul urmator
Legatura misterioasă dintre Fecioara Maria si Lună: Întâlnirea semnificațiilor sacre și a feminității divine
Legatura misterioasă dintre Fecioara Maria si Lună: Întâlnirea semnificațiilor sacre și a feminității divine
Tu ce fel de nunta o sa ai?
Incepe quiz
Tu ce fel de nunta o sa ai?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.