Beauty Fridays

Cea mai dulce zodie. Semnul care te unge pe suflet

Marţi, 20.09.2016
de Victoria Dragan

Uneori, destinul îți scoate în cale oameni dulci ca mierea, care te ung pe suflet cu bunătatea și atenția lor. Cu cât îi întâlnești mai rar, cu atât binecuvântarea este mai mare. Nu este greu să îi recunoști, pentru că ei ies cu ușurință în evidență. În plus, este suficient să îi întrebi în ce semn zodiacal sunt născuți pentru a-ți da seama că ai în fața ta o comoară.

Ca să nu mai existe nicio îndoială în privința celei mai dulci zodii din horoscop, să ne lăsăm pe mâna specialiștilor în astrologie. Iată ce ne-au mărturisit ei!

femeie care zambeste

Zodia dulce ca mierea: nu ai cum să nu o iubești!

Cea mai dulce zodie din horoscop este caracterizată de naturalețe, blândețe, sinceritate și sensibilitate. Ea tratează pe toată lumea cu bunătate, chiar dacă nu primește întotdeauna același tratament la schimb. În loc să se răzbune ca alte persoane, ea preferă să uite, să ierte și să se comporte în continuare așa cum îi dictează inima – cu afecțiune.

Chiar dacă vei recunoaște ușor o astfel de persoană atunci când intră în viața ta, este bine totuși să știi că ea este născută în zodia Rac. Nativii sunt buni de pus pe rană, nu alta! Poți să apelezi la ajutorul lor în momentele de cumpănă și nu vei fi dezamăgită. Chiar dacă nu îți vor putea oferi întotdeauna soluția de care ai nevoie, măcar vor fi alături de tine trup și suflet.

Nu ai cum să nu îi iubești pe cei născuți sub acest semn astrologic. Ei știu să se facă plăcuți încă de când îi cunoști. Farmecul lor personal este unul natural, astfel că nu depun eforturi pentru a deveni populare, așa cum fac alte persoane. Îți vor face ziua mai frumoasă chiar de la primul zâmbet cald. Iar când vor mai strecura și un compliment sincer ori o glumă bună, nici nu îți vei mai aduce aminte de ce erai supărată.

zodia rac

De ce este Racul cea mai dulce zodie din horoscop? Pentru că iubește necondiționat, pentru că îi tratează pe toți cu căldură, nu face diferențe și nu judecă. Nativii au inima și mintea deschise, astfel că îi acceptă pe cei din jur exact așa cum sunt. Ei nu încearcă să îi schimbe, ci îi ajută să evolueze, să găsească o versiune a lor mai bună. Cu siguranță ai o mulțime de lucruri pozitive de învățat de la ei. Nu trebuie decât să te lași ghidată de vorbele lor care te ung pe suflet.

Sinceritatea reprezentanților nu este niciodată una dureroasă, pentru că știu cum să îmbrace adevărul astfel încât să nu te rănească. Ei nu încearcă să pară superiori în fața celor din jur, ci pun în practică principiul de la egal la egal. Intuiția lor îi ajută să citească ceea ce ai pe suflet și fac tot ce pot pentru a-ți trata rănile interioare. Nici măcar nu trebuie să fii una dintre persoanele dragi din viața lor pentru a-ți aplica acest tratament. Te vor unge pe suflet cu cumportamentul lor tocmai pentru că nu suportă să știe că oamenii din jur suferă, că nu își găsesc fericirea.

Tu ce crezi? Este Racul cea mai dulce zodie din horoscop?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (222)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016