În fiecare zi, oamenii trec prin fel și fel de situații, iar în unele momente simt nevoia să se încurajeze unii pe alții, urându-și „Mult noroc!”. Se pare că urarea nu este tocmai pe placul reprezentanților Bisericii Ortodoxe, iar motivele sunt cât se poate de clar argumentate de anumiți preoți. Mulți îi sfătuiesc pe enoriașii lor să nu mai folosească deloc substantivul acesta în rugăciunile și în conversațiile lor, chiar dacă le doresc tot binele din lume apropiaților.
Prin definiție, acest cuvânt este un substantiv comun care desemnează destinul favorabil sau cumulul de întâmplări ce garantează reușita unor acțiuni. Dar semnificația sa este complexă, căci a fost și numele pe care l-a purtat unul dintre idolii pe care îi aveau oamenii înainte de venirea lui Iisus Hristos pe Pământ.
„Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc!...”
Părintele Cleopa Ilie (1912-1998), una dintre cele mai cunoscute fețe bisericești din România, a explicat în predicile sale cine a fost Noroc și de ce nu este bine să îi pronunțăm numele. Noroc a fost, de fapt, Moloch, vechiul zeu păgân al sacrificiului copiilor, care avea trup de om și cap de vițel.
În volumul al șaptelea din seria „Ne vorbește Părintele Cleopa”, găsim povestită pe îndelete perioada în care mamele își ofereau copii nou-născuți ca jertfă în fața lui Noroc, zeul care îi gătea și îi mânca.
Iată pasajul cheie din cartea părintelui Cleopa:
„Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceți, că pomeniți pe dracul Noroc, zicând: „pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei”. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi știți cine a fost noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeți că până la venirea lui Iisus Hristos, China, India, Japonia și Insula Java și atâtea state se închinau la idoli, la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru și la toți dracii?
Voi știți că până la venirea Domnului, oamenii sălbatici și nebuni pentru fiecare păcat aveau un zeu? Marte, zeul războiului. Când aduceau statuia lui, îndată trebuia să se facă război, să omoare cât mai mulți oameni, că așa-i plăcea. Venera, zeița discordiei. Când îi aducea statuia, trebuia ca toți să se sfădească și să se bată, că așa-i plăcea zeiței discordiei. Nemfis, zeița frumuseții. De-acolo ne-au rămas cerceii și podoabele femeiești. Când o aducea, îi punea cercei de aur, îi punea în nas verigi de aur, îi punea mărgele de aur, și toți trebuia să fie pudrați, cu zorzoane și cu inele și cu cercei și să joace în fața ei. Că așa-i plăcea zeiței Nemfis. Apoi Afrodita, zeița desfrâului. Îi aducea statuia ei și o trăgeau într-o pădure deasă și acolo bărbații cu femeile făceau cele mai mari urgii înaintea ei, că așa îi plăcea ei, desfrâul și urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pământului. Era și Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni și la cartaginezi.
Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum îi zicem astăzi? Îi purta statuia într-o căruță cu două roți, făcută din aramă sau din argint. În spatele zeului Noroc avea un cuptor de aramă și în fața lui o tigaie de aramă; și-i dădea foc lui Noroc pe la spate până ce se înroșea și tigaia și el. Popii lui purtau în mâini niște securi mari, ascuțite. Ce jertfă primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau în satul tău, de unde ești tu. Trăgeau căruța lui Noroc cu tigaia roșie, înfierbântată, bătând din palme: „Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc!...”
Atunci nebunele de femei ziceau una alteia: „Cumătră, îți dai copilul? „Îl dau, ca să am noroc!” Lua muierea copilul de la țâță, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăți, și îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeți. Așa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Voi nu vedeți ce zice Isaia? „Vai de cei ce fac masă dracilor și aduc jertfă lui Noroc”. Și voi, creștinilor, scrieți noroc pe pomelnic?!”
Ce a vrut să spună părintele Cleopa prin intermediul acestei povești despre zeul Noroc? Acesta era o întruchipare a diavolului, căci împingea oamenii să facă sacrificii uriașe, amăgindu-i că le va fi bine în viață. În opinia regretatului preot, invocarea sa nu face altceva decât să îi trezească puterea acestui demon.
În toată perioada în care a fost slujitor al Bisericii Ortodoxe, Cleopa Ilie a încercat să îi convingă pe enoriași să nu mai ceară noroc în pomelnice sau în rugăciunile făcute acasă. De asemenea, el nu încuraja nici salutul „Noroc!” sau urarea care se face în momentul ciocnirii unui pahar de șampanie.
Urmareste-ne pe Google News
