Dovada lui Einstein că Dumnezeu există. "Legătură dintre om și Dumnezeu este tocmai credința!"

Dovada lui Einstein că Dumnezeu există. "Legătură dintre om și Dumnezeu este tocmai credința!"

Ramona Jurubita

Toată lumea cunoaște antiteza dintre știință și religie și modul în care aceste două discipline se bat cap în cap. Știința ne învață despre teoria evoluției a lui Darwin, știi tu, celebra idee conform căreia oamenii se trag din maimuță. Iar religia ne spune că oamenii au fost creați de Dumnezeu. Și atunci noi cum știm de care parte trebuie să ne situăm? Răspunsul vine de la unul dintre cei mai mari înțelepți ai tuturor vremurilor – Albert Einstein.

Filosoful a reușit încă de la o vârstă fragedă să combată ideea potrivit căreia știința ar găsi explicații pentru orice. Această pildă te va ajuta să înțelegi diferența dintre știință și religie și să înțelegi mai ușor ce înseamnă credința:

„Un profesor de filosofie ateu le vorbea studenților despre dezacordul științei cu ideea existenței unui Dumnezeu atotputernic.
Acesta l-a rugat pe unul dintre studenții săi creștini nou-veniți să se ridice în picioare, și iată ce a urmat:

Profesorul: Ești creștin, așa-i băiete?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Așadar, crezi în Dumnezeu?
Studentul: Desigur, domn’ profesor.
Profesorul: Ce părere ai, DUMNEZEU e bun?
Studentul: Cu siguranță.
Profesorul: DUMNEZEU e ATOTPUTERNIC?
Studentul: Da.
Profesorul: Fratele meu a murit de cancer, deși s-a rugat necontenit la DUMNEZEU ca să îl vindece. Noi, oamenii, facem tot ce ne stă în putere să ne ajutăm aproapele, cel puțin majoritatea dintre noi, dar DUMNEZEU n-a făcut nimic în cazul meu. Cum mai poți considera un astfel de DUMNEZEU ca fiind unul bine-intenționat? Ă?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Nu știi să răspunzi, așa-i? Nu-i nimic, tinere, îți repet întrebarea, e DUMNEZEU bun sau nu?
Studentul: Da.
Profesorul: Dar Diavolul, o fi și el bun?
Studentul: Nu.
Profesorul: Ia zi-mi, Diavolul de unde provine?
Studentul: Tot DUMNEZEU l-a creat…
Profesorul: Bun. Atunci ia zi-mi, băiete, pe lume există și rău?
Studentul: Da.
Profesorul: Răul e omniprezent, am dreptate? Iar DUMNEZEU a creat tot ce există, nu?
Studentul: Ba da.
Profesorul: Pai și-atunci, cine a creat răul?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Boli există? Dar imoralitate? Ură? Urâțenie? Întâlnești în lume toate astea, nu?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Și-atunci, pe-astea cine le-a creat?
(Studentul a tăcut.)

Ilustrație alb-negru cu profesor care stă la catedră și vorbește în fața elevilor săi

Profesorul: Potrivit științei, percepem lumea prin intermediul celor 5 simțuri. Așa că ia spune-mi tu mie… l-ai văzut vreodată pe DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-oi fi auzit, atunci?!
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-ai simțit vreodată pe DUMNEZEU, I-ai simțit gustul, sau L-ai mirosit? Ai trăit vreo formă de percepție de orice fel legată de DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor. Mă tem că nu.
Profesorul: Și totuși crezi în El?
Studentul: Da.
Profesorul: Știința oferă dovezi palpabile, demonstrate empiric, că DUMNEZEU nu există. Poți să infirmi asta?
Studentul: Nu. Eu cred în El, și-atât.
Profesorul: Da, crezi în El. Credință… Știința vine cu dovezi, și tu ai credință.
(Din acest moment, studentul începe să-și confrunte el profesorul.)
Studentul: Domn’ profesor, dar căldura există?
Profesorul: Da.
Studentul: Dar frig există?
Profesorul: Da.
Studentul: Vă-nșelați, domn’ profesor. Nu există așa ceva.
(Sala de curs a amuțit, surprinsă de întorsătură neașteptată a discuției.)
Studentul: Domn’ profesor, întâlnim căldură puternică, supracăldură, megacăldură, căldură incandescentă albă, căldură slabă sau căldură zero. Dar niciodată frig. Putem avea temperaturi cu 272 de grade sub punctul de îngheț, dar nu avem mijloacele de a investiga temperaturi mai joase de atât (n.r.: temperatura cea mai scăzută măsurată vreodată în Univers, respectiv temperatura Nebuloasei Bumerang). Pur și simplu nu există conceptul de frig. Este doar o denumire inventată pentru a desemna absența căldurii. Nu putem măsură frigul. Căldură este energie. Așadar, ar fi aberant să considerăm că frigul este opusul căldurii, domn’ profesor, când de fapt frigul este absența căldurii.
(Audienta din sală a rămas încremenită, iar tensiunea plutea în aer.)
Studentul: Dar despre întuneric ce părere aveți, domn’ profesor? Există întuneric?
Profesorul: Normal. Apune soarele, se face beznă, doar vezi cu ochii tăi.
Studentul: Vă înșelați din nou, domn’ profesor. Întunericul este absența unui lucru, respectiv a luminii. Întâlnim lumina slabă, lumina normală, lumina puternică, lumina intermitentă… Am putea vorbi despre conceptul de întuneric doar dacă ar există momente când lumina lipsește complet. Iar așa ceva nu există. Dacă ar exista întuneric, în mod normal am putea să creștem și gradul de întuneric, am avea o scală valorică și pentru asta, nu?
Profesorul: Bun, am înțeles. Spune-mi odată unde vrei să ajungi, tinere.
Studentul: Domn’ profesor, astfel vă pot demonstra ușor că premisele dumneavoastră științifice sunt eronate.
Profesorul: Eronate? Poți să-mi explici de ce?
Studentul: Speculați premisa dualității. Dacă susțineți că există viață și moarte, în mod logic afirmați că există un DUMNEZEU bun și un DUMNEZEU râu. Pentru ca două lucruri să fie diametral opuse, cele două trebuie să fie concepte finite, măsurabile. Iar știință nu poate să explice un gând, domn’ profesor. Deși folosește electricitatea și forțele magnetice, știința n-a văzut niciuna dintre acestea, ce să mai vorbim despre înțelegerea lor în profunzime. Ca să ne raportăm la conceptul de moarte că fiind opus conceptului de viață, ar însemna să considerăm că moartea este ceva palpabil. Iar moartea nu este ceva ce se opune vieții, moartea desemnează de fapt absența vieții și nimic mai mult. Având în vedere aceste lucruri, spune-ți-mi, vă rog, domn’ profesor, îi învățați pe studenți că se trag din maimuță?
Profesorul: Dacă te referi la procesul natural al evoluției, atunci da, desigur.
Studentul: Ați observat vreodată evoluția cu ochii dumneavoastră atunci?
(Profesorul a scuturat din cap că nu și pe fată i-a încolțit un zâmbet, uimit și impresionat de concizia discursului argumentativ al studentului său)
Studentul: Din moment ce nimeni n-a observat vreodată procesul evoluționist în plină desfășurare, și nimeni nu poate dovedi că acest proces ar avea un caracter continuu, de fapt dumneavoastră nu faceți altceva decât să vă impuneți punctul de vedere. Și în acest caz, domn’ profesor, nu sunteți mai degrabă predicator decât profesor?
(Sala a izbucnit în urale)
Studentul: Există printre noi cineva care să fie observat creierul domnului profesor cu proprii ochi?
(Sala a fost cuprinsă imediat de hohote de râs)
Studentul: Există cineva care să fie auzit, simțit, atins sau mirosit creierul domnului profesor?… Nu?! Se pare că nu! Și-atunci, potrivit prescripțiilor științei empirice, demonstrabile și atât de exacte, putem desprinde concluzia că dumneavoastră, domnule profesor, nici nu aveți, de fapt, creier! Vă rog să-mi scuzați îndrăzneală, dar, în aceste condiții, cum puteți să ne pretindeți să mai ascultăm măcar ceea ce ne spuneți?
(Sala a amuțit din nou. Năucit, profesorul și-a fixat studentul cu privirea și, fără să schițeze vreun gest, a replicat moale…)
Profesorul: În cazul asta, va trebui să mergeți pe încredere, băiete.
Studentul: Întocmai, domn’ profesor! Încredere și credință! Legătură dintre Om și DUMNEZEU este tocmai CREDINȚA! Asta este tot ce pune lucrurile în mișcare.
Studentul nu era altul decât Albert Einstein.”

Care este morala acestei povești ce îl are în centru pe nimeni altul decât marele filosof Albert Einstein? Potrivit spuselor acestuia, încrederea și credința sunt două elemente esențiale în legătura omului cu divinitatea. Fără una dintre ele, cealaltă nu va exista și, implicit, relația cu Dumnezeu nu va dăinui. Nu trebuie să-L vedem pentru a crede în el, ci doar să avem încredere în existența Lui și în miracolele pe care le poate face.

Părintele Vasile Ioana, lecția iubirii de Dumnezeu: „Nu există Dumnezeu care să pedepsească, noi l-am inventat!

Surse foto: Facebook, iStock

Surse articol: RomaniatvBensanYoutube

Articolul urmator
Da sau Nu - Acceptă Biserica a doua uniune în fața lui Dumnezeu?
Da sau Nu - Acceptă Biserica a doua uniune în fața lui Dumnezeu?
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?
Incepe quiz
Ce îți va spune Dumnezeu după ce vei muri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.