Participă la crosul caritabil Happy Run - Race for the cure!

Participă la crosul caritabil Happy Run - Race for the cure!

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

Pe 4 iunie, Fundaţia Renaşterea organizează cea de-a două ediţie a evenimentului „Happy Run - Race for the cure România”, o cursă a bucuriei prin care sărbătorim învingătoarele în lupta cu cancerul de san. Aşadar, în cea de-a patra zi a lunii iunie ne vom întâlni în parcul Herăstrău din Bucureşti, la intrarea Charles de Gaulle şi vom da startul acestui cros caritabil, care promovează importanţa depistării precoce a cancerului, oferind solidaritate şi servicii medicale de calitate.  

 Fondurile strânse în cadrul crosului „Happy Run - Race for the cure România” vor fi folosite pentru:

  • a oferi peruci pacientelor oncologice;
  • teste gratuite femeilor din categorii vulnerabile,
  • oferirea de proteze mamare externe şi sutiene
  • sesiuni de suport şi informare asupra noilor terapii pentru paciente;
  • susţinere psihologică pentru paciente;
  • a organiza reuniuni de specialitate între medici, autorităţi, pacienţi şi companii;
  • campanii de informare asupra importanţei depistării precoce a cancerului de san.

Cine participă

La acest eveniment vor participa numeroase personalităţi, susţinătoare ale activităţilor fundaţiei. Primele vedete care au transmis mesaje de susţinere a evenimentului sunt Andreea Esca – Ambasador al Fundaţiei Renaşterea, Inna, Andreea Raicu, Brighi, Nadia Comăneci, Gheroghe Hagi, Adina Halas, Corina Caragea, Raluca Arvat, Cabral, şi Pavel Bartoş.

Numeroase companii, ambasade şi licee şi-au anunţat prezenţa la eveniment, printe acestea se numără : Ambasada Italiei, SUA, Moldova, Spania, Croaţia, Liceele Lauder, Jean Monnet, American Internaţional School of Bucharest, Liceul Aldo Moro, ICHB, s.a.

Participanţii vor primi tricoul oficial al cursei, vor participa la încălzire, înainte de start, vor primi o medalie imediat după trecerea liniei de finish şi vor avea parte de surprize (tombolă cu premii), jocuri educative şi distracţie pe tot parcursul zilei. Primele 3 locuri la cursa de alergare femei/ bărbaţi, participanţii vor primi vouchere abonament la World Class, la Iconic Health şi City Grill, produse cosmetice Melkior (femei), iar primele 3 poziţii vor primi şi cupa Race for the Cure.

Ce este Happy Run! – Race for the Cure România

"Happy Run! – Race for the Cure România" este cea mai renumită cursa dedicată prevenţiei cancerului de san, din lume. Înscrierile se pot face până pe 2 iunie pe: www.fundatiarenasterea.ro, pe 21-22 mai şi pe 28-29 mai la Carrefour Baneasa si în ziua cursei, în intervalul orar 8-10, în parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle).

Race for the Cure este cel mai amplu şi de succes eveniment internaţional de sărbătorire a învingătoarelor în lupta cu cancerul de san, de informare şi strângere de fonduri. Inaugurată în anul 1983, Komen Race for the Cure a evoluat de la o cursa cu 800 participanţi în Dallas, la peste 150 de curse, pe 4 continente, cu peste 1.6 milioane de participanţi în întreagă lume. În Bucureşti, evenimentul va avea următorul traseu: Parcul Herăstrău/ Pta Charles de Gaulle, Bd Mareşal Prezan, Sos. Kiselleff, Pta Victoriei, Bd Aviatorilor.

Competiţia este structurată pe 3 categorii:

  • 5 km – cursa alergători
  • Happy Run - 5 km plimbare pt persoane de toate vârstele
  • Fun Walk- 1 km - plimbare.

Se vor forma echipe şi competiţii între: şcoli, ambasade, companii, cluburi sportive. Se vor oferi premii pentru următoarele categorii: echipa cea mai numeroasă, cea mai eficientă în strângerea de fonduri, cea mai gălăgioasă şi cea mai „funny”.

Evenimentul reprezintă o modalitate de conştientizare a importanţei prevenţiei cancerului şi de celebrare a învingătoarelor în lupta cu cancerul.

Donaţia recomandată pentru înscriere este de 50 lei pentru adulţi, 20 de lei pentru copiii între 14-18 ani, iar copiii sub 14 ani pot participa gratuit.

Evenimentul se va desfăşura cu susţinerea Preşedinţiei României, sub Patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti, cu sprijinul Bucharest Running Club, al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România şi a Comitetului Olimpic Român.

Pentru mai multe informaţii legate de acest eveniment, vizitează site-ul www.fundatiarenasterea.ro.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.