Trei zodii cu inimă de piatră

Vineri, 02.09.2016
de Victoria Dragan

Nu există om care să nu aibă o latură sensibilă în interiorul lui, un punct slab în care să poată fi rănit, însă unii le au destul de bine ascunse. Acesta este motivul pentru care vedem uneori în jurul nostru persoane ce par să aibă inima de piatră. Ei nu au pic de milă, sunt reci și par de neînduplecat, în special atunci când le-a greșit cineva.

Ca să știi cu cine ai de-a face din timp, află care sunt cele trei zodii cu inimă de piatră!

Zodii fără milă: nu le îndupleci cu una, cu două!

probleme in cuplu

Fecioara

Zodia Fecioară este renumită pentru răceala de care dă dovadă în unele momente. Pe cât de afectuoasă este uneori, pe atât de crudă și insensibilă devine atunci când consideră că cineva i-a greșit. Este neîndurătoare atunci când cineva o calcă pe coadă, mai ales că simte nevoia ca ea să aibă mereu dreptate în toate privințele. Dacă i-ai greșit cu ceva, nu te mai obosi să îi ceri iertare pentru că nu va aprecia gestul tău. Spiritul ei critic nu iartă pe nimeni, astfel că te va face să te simți ca în școală, când erai scoasă în fața clasei și arătată cu degetul tuturor colegilor. Vei primi o lecție de viață usturătoare de la această zodie cu inimă crudă. Ce pretenție va avea după aceea? Să te porți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și chiar să îi mulțumești că ți-a oferit atâta atenție.

Scorpion

Scorpionii sunt destul de misterioși de felul lor, astfel că trec deseori drept persoane reci și indiferente. Și chiar sunt așa de multe ori. Doar persoanele cu adevărat speciale reușesc să le intre în inimă și să aibă parte de iubirea și atenția lor. Ai face bine să nu ajungi pe lista de dușmani a nativilor pentru că va fi vai și amar de pielea ta. Sunt neîndurători atunci când vine vorba despre răzbunare. Nici dacă te vei așeza în genunchi în fața lor nu vor ceda. Au inima de piatră, așa că nu vei reuși să îi înduioșezi. Ei nu îi uită și nu îi iartă niciodată pe cei care le-au greșit, așa că ar fi bine să te ferești din calea lor dacă simți că le-ai făcut ceva. Poate că par indifrenți, dar ei sunt cu ochii pe tine și așteaptă momentul potrivit pentru a ataca.

inima de piatra

Capricorn

O altă zodie despre care se spune că are inima de piatră este Capricornul. Mulți dintre nativi sunt extrem de hotărâți în viață atunci când își doresc ceva, astfel că nu ar trebui să te mire dacă vor călca chiar pe cadavre. Ei nu dau dovadă de milă față de oricine, mai ales dacă simt că au de-a face cu oameni prefăcuți. Simt minciuna de la o poștă și îi pedepsesc pe cei care vor să îi ducă de nas. Tăria lor de caracter le demonstrează celor din jur că sunt mereu în gardă și că nu au cum să îi rănească atât de ușor. Dacă încearcă cineva să le cucerească inima, vor avea mult de furcă la acest capitol.

Tu te numeri printre cele trei zodii care au inimă de piatră?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (92)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016