Ce fac și cu ce se ocupă frații Adelei Popescu. Cei trei au o relație foarte specială

Ce fac și cu ce se ocupă frații Adelei Popescu. Cei trei au o relație foarte specială

Anca Marcus

Adela Popescu (37 de ani) nu necesită o prezentare detaliată, fiind una dintre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare TV din România. Însă cu siguranță puțini sunt cei care știu cine sunt și cu ce se ocupă cei doi frați ai săi.

Soția lui Radu Vâlcan s-a născut în satul Șușani, județul Vâlcea, fiind crescută alături de cei doi frați ai săi, Bogdan și Călin. Mama era educatoare, în timp ce tatăl era profesor de sport. Fiind răsfățată de familie și bucurându-se de atenția tuturor, vedeta își amintește cu drag de copilăria plină cu momente de neuitat. Una dintre cele mai prețuite sărbători era Crăciunul, și iată cum îl aștepta micuța Adela pe Moș:

„Totul era despre Moş. Învăţam că ştiam că Moşu îmi află notele, dădeam cu mătura că ştiam că mă vede Moşu, şi tot aşa. Era ca şi cum te vedea Dumnezeu, iar tot Crăciunul era despre întâlnirea cu el. Nu primeam cine ştie ce cadouri, trei portocale şi două ciocolate în general, dar totul era despre a te întâlni cu el, care îţi valida toate eforturile pe care le făceai de a fi mai bun. Tocmai de asta aveam multe emoţii, într-un an era să leşin înainte să vină”, povestea artista cu bucurie.

Vedeta îi numește pe cei doi frați „îngerii săi păzitori"

Bogdan și Călin sunt frații mai mari ai Adelei, care i-au fost mereu alături, gata să-i ofere protecție și sprijin încă de când era micuță. Relația lor este una specială, bazată pe încredere și dragoste necondiționată. Adela nu ezită să îi numească pe cei doi „îngerii săi păzitori".

„I-am spus lui Radu ce cred eu despre ingerii pazitori. Nu stiu ce mi-a venit. Si cred asa: ca eu sunt ingerul lui pazitor si el al meu, ca eu sunt ingerul fratilor mei si ei ai mei, si ei sunt si ingerii copiilor lor si copiii lor vor fi ingerii copiilor lor, dar si ai fratilor mei si ai cumnatelor mele. Si ca primii ingeri pazitori pe care ii cunoastem sunt parintii nostri”, mărturisea Adela Popescu în urmă cu ceva timp.

Ce meserii au frații vedetei

Bogdan a ales calea militară, lucrând în cadrul armatei. Pe de altă parte, Călin s-a orientat spre domeniul afacerilor, fiind implicat în diverse proiecte și inițiative antreprenoriale. Puțini știu că vedeta a colaborat cu fratele său Călin în cadrul unor seriale românești acum 15 ani. Și dacă credeți că doar ea are o voce impresionantă, vă înșelați. Bogdan este la fel de talentat și a demonstrat acest lucru la botezul unuia dintre fiii prezentatoarei TV, unde a susținut un recital.

„Bobo mi-a făcut o bucurie uriașă și a cântat la petrecere. A fost prima dată când întreaga familie s-a bucurat din plin, live, de pasiunea lui imensă pentru muzică și de talentul lui de chitarist și solist. Cu toții am dansat și l-am aplaudat, de la început până la sfârșit, fie că era o piesă de la Compact sau de la Pink Floyd”, povestea Adela Popescu.

Cei trei se înțeleg de minune

Legătura dintre Adela Popescu și frații săi este una cu totul specială și plină de căldură. Cei trei se înțeleg de minune și relația lor este una solidă, construită pe încredere și dragoste necondiționată. De fiecare dată când se apropie sărbătorile, sunt nerăbdători să petreacă timpul împreună.

poză mai veche, făcută de craciun, cu familia adelei popescu

„Ca de obicei, mergem la Șușani. Odată pe an ne vedem cu toții acolo, cu unchi, cu verișori, nepoți. Respectăm cu strictețe mersul la Biserică, duminică dimineață. La Înviere nu mergem așa des din cauza programului. În Șușani, de Paște, avem tradițiile clasice. Toată lumea merge la biserică pe jos, nu cu mașina. Ne ducem toți așa, de mână, cu mâncare în brațe, pentru că duminica se mănâncă la Biserică”, a spus Călin.

Ce frumos, nu-i așa? Până la urmă, ce poate fi mai valoros decât o familie unită care se sprijină și se completează?

Cu ce se ocupă surorile Andrei Măruță. Puțini știu că artista provine dintr-o familie numeroasă și unită

Surse foto: Facebook, Facebook

Surse articol: Viva, Youtube, Spynews, Libertatea

Articolul urmator
Adela Popescu și Radu Vâlcan își construiesc casă la Șușani. „Avem trei copii și ne dorim să își petreacă măcar vacanțele la sat"
Adela Popescu și Radu Vâlcan își construiesc casă la Șușani. „Avem trei copii și ne dorim să își petreacă măcar vacanțele la sat"
Ce te face speciala?
Incepe quiz
Ce te face speciala?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.