Daniel Buzdugan a mărturisit că a aflat în direct, la radio, că tatăl lui a murit. „Nu ai cum să reacționezi, adică nu știi, nu îți vine să… nu percepi, inima ta nu reușește să înțeleagă

Daniel Buzdugan a mărturisit că a aflat în direct, la radio, că tatăl lui a murit. „Nu ai cum să reacționezi, adică nu știi, nu îți vine să… nu percepi, inima ta nu reușește să înțeleagă

Ramona Jurubita

A trecut mai bine de un deceniu de la momentul în care Daniel Buzdugan (49 de ani) și-a pierdut tatăl. S-a întâmplat pe 9 mai 2013, într-o zi obișnuită, în care omul de radio se afla la serviciu. Timpul care a trecut nu a reușit să îi închidă rana, astfel că vorbește de fiecare dată cu durere despre această amintire tristă.

Buzdugan regretă și acum să nu și-a putut lua rămas bun de la părintele lui, care și-a dat ultima suflare într-un spital din Iași.

Când a fost invitat în podcastul lui Radu Țibulcă, prezentatorul și-a deschis sufletul și a vorbit despre această dramă a vieții sale. Chiar dacă au trecut 11 ani de atunci, amintirile îi sunt la fel de intense ca în primele zile în care trebuia să se acomodeze cu lipsa tatălui.

„Eu am avut un moment în care eram în emisie, eram într-o dimineață de mai și a sunat telefonul: „Bună ziua, domnul Buzdugan! Sunt directorul spitalului Sfântul Sava din Iași. Vreau să vă anunț că acum câteva minute, tatăl dumneavoastră s-a stins din viață.”. Nu știi cum să reacționezi! Eram la radio. Nu ai cum să reacționezi, adică nu știi, nu îți vine să… nu percepi, inima ta nu reușește să înțeleagă lucrul ăsta.”, a povestit el în podcastul menționat.

Daniel Buzdugan a recunoscut că i-a fost extrem de greu să își ducă emisiunea la bun sfârșit, după ce a aflat că tatăl său nu mai este în viață. Totuși, a depus un efort colosal și nu a întrerupt emisia. Iată cum descrie acea zi neagră a existenței sale:

„Eu am continuat emisiunea, eram cu Mădălina Ghenea și Mihai, iar ei m-au întrebat ce s-a întâmplat și le-am spus că a murit tata, dar am specificat că nu vreau să vorbesc despre lucrul ăsta. Am continuat emisiunea și momentul dureros prin care, din păcate, am trecut a fost acasă. Când am ajuns acasă, după emisiune, am vorbit cu mama, cu fratele, le-am zis că-mi iau bilet și merg la Iași. În momentul în care ajungi acasă și îți cauți hainele negre, te îmbraci și te pregătești… ăla e un moment foarte cutremurător.”, a mai adăugat realizatorul de radio.

Daniel Buzdugan la radioul la care lucrează, alături de colegul său de emisie, Mihai Morar
Daniel Buzdugan alături de colegul său de emisie, Mihai Morar

„Regret și in clipa de azi că nu am fost acolo”

Când vine vorba de regrete, mulți oameni devin reticenți și nu vor să discute despre părerile de rău care le apasă sufletele. Daniel Buzdugan însă nu are astfel de rețineri. Într-o confesiune sinceră, făcută pe rețelele sociale, a dezvăluit una dintre remușcările pe care le are.

„Una din cele mai triste zilei din viața mea: joi 9 mai 2013, în timp ce eram în direct la radio ZU, am primit un apel pe telefonul meu, am răspuns și o voce gravă m-a anunțat ,,domnul Buzdugan, cu părere de rău vă anunț că acum jumătate de oră tatăl dumneavoastră a murit”. Era cineva de la spital. A trebuit să continui programul la radio ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat…

Tata s-a stins ușor, cu lumânare, în săptămâna luminată, prima de după Paști! Regret și în clipa de azi că nu am fost acolo să-l țin in brațe, așa cum o făcea el cu mine când eram mic și mă plimba pe dealurile pitorești ale Iașului, după ce venea din tura de noapte.”, le-a povestit Daniel Buzdugan urmăritorilor de pe Facebook.

Cel mai greu moment a fost însă ziua despărțirii, nu ziua în care a aflat despre deces. Imaginea din cimitir încă îi este întipărită în minte și oricând o poate descrie cu lux de amănunte:

„În curtea cimitirului, la capela respectivă, târâiam geanta după mine, o vedeam pe mama plângând, tata care era pus acolo, care era ceva nefiresc de nenatural… nu știi ce să zici, pui mâna pe mâinile care te-au mângâiat, care te-au strâns în brațe, vezi că nu mai au viață și nu accepți. Am zis că asta e viața, am povestit și cu mama.”, a mărturisit Daniel Buzdugan, cu lacrimi în ochi, în podcastul lui Radu Țibulcă.

Daniel Buzdugan la plimbare, alături de mama sa, pe străzile din Iași, orașul lui natal
Daniel Buzdugan alături de mama sa

Pentru că a simțit pe pielea sa durerea pierderii unui părinte, realizatorul de radio profită din plin de prezența mamei sale, pe care ar vrea să o aibă alături cât mai mult timp. Drept urmare, o vizitează cât de des poate și se asigură că este bine.

Drama prin care trece Mariana Moculescu: „Nici până în ziua de azi nu am avut banii necesari să plătesc această mamografie”

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: YoutubeGandulSpynews

Articolul urmator
Florin Piersic Jr. a mărturisit de ce nu vorbește cu tatăl lui de mai bine de 20 de ani. „El nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu
Florin Piersic Jr. a mărturisit de ce nu vorbește cu tatăl lui de mai bine de 20 de ani. „El nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu
Îți ghicim vârsta mentală după cum percepi lumea
Incepe quiz
Îți ghicim vârsta mentală după cum percepi lumea

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.