Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au spus "DA" și la biserică! Primele imagini de la nuntă

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au spus "DA" și la biserică! Primele imagini de la nuntă

Ramona Jurubita

Zi mare pentru modelul Gabriela Prisăcariu și pentru prezentatorul TV Dani Oțil! Pe 30 iulie 2023, cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, jurându-și iubire veșnică, așa cum au făcut și pe 15 mai 2021, când s-au cununat civil în mare secret.

UPDATE 3 august: Deși a trecut aproape o săptămână de la nunta grandioasă de care au avut parte Dani Oțil și frumoasa lui soție, încă se fac speculații pe marginea acestui subiect. Potrivit informațiilor publicate de Cancan, Gabriela Prisăcariu Oțil ar fi cheltuit o avere pe rochiile purtate în ziua cea mare.

Ținuta aleasă pentru cununia religioasă a fost de prințesă și a avut o trenă lungă, așa că volumul de material nu a fost deloc neglijabil. Asta înseamnă că și costul a fost unul pe măsură, mai ales dacă aruncăm o privire la prețurile pe care le au produsele casei de modă Pronovias din Spania. Exact! Doamna Oțil nu a dorit o rochie din România, ci una din străinătate, pentru a se asigura că apariția ei va rămâne pentru multă vreme în amintirile tuturor. Conform sursei menționate anteior, o asemenea piesă vestimentară valorează aproximativ 11.000 de lei.

Așa cum era de așteptat, modelul s-a schimbat la petrecere, fiindcă a avut și o rochie mai comodă, care să îi permită să se miște în voie pe ringul de dans. A doua creație aparține designerului Andreea Mărcuța-Petrea și este lucrată manual de nu mai puțin de 10 persoane. Iată ce a dezvăluit creatoarea despre rochia ce se ridică la un cost aproximativ de 2.000 de euro:

„Gabriela și-a dorit să aibă a doua ținută o rochie-bijuterie, o rochie extrem de prețioasă, lucrată manual, aceasta fiind de altfel și semnătură brandului M. Marquise. Rochia Gabrielei a fost realizata din broderie prețioasă și îmbogățită cu sute de franjuri din cristale, lucrați manual, de o echipă numeroasă de 10 persoane, la care au lucrat mai mult de o săptămână.”

În postarea de mai jos poți admira ambele ținute în toată spelndoarea lor:

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gabriela Otil (@gabriela.prisacariuotil)

Și verigheta Gabrielei Prisăcariu Oțil are o valoare impresionantă, având în vedere că este confecționată din aur alb de 14 karate și are o mulțime de diamante. Cântărește 6,83 de grame și a costat 22.275 de lei, fiind redusă cu 25% din prețul inițial de 29.700 de lei. Dani Oțil și-a ales o verighetă simplă, pentru care a plătit mai puțin.

UPDATE 2 august: Cel mai frumos weekend petrecut până acum de soții Gabriela și Dani Oțil s-a terminat, dar cei doi nu vor uita niciodată emoțiile prin care au trecut. Nunta va rămâne o amintire frumoasă, mai ales că a ieșit totul așa cum și-au dorit. Frumoasa doamna Oțil a fost extrem de încântată de cum a decurs petrecerea și de cum a arătat decorul în ziua cea mare, așa că a simțit nevoia să își exprime bucuria în mediul online. Deși nu îi vine să creadă că totul a trecut atât de repede, soția lui Dani Oțil încearcă să le mulțumească tuturor celor care au contribuit la crearea tabloului final - de la organizatori și până la invitați.

„Doamne! Încă nu m-am dezmeticit, nu-mi vine să cred că a trecut nunta mea. A fost de vis, deci absolut superb totul. Vreau să-i mulțumesc lui Carmen Ioniță că mi-a îndeplinit toate dorințele. Săraca... nu cred că mă mai suportă. Nu știu dacă știți, dar eu sunt Scorpion și la mine totul trebuie să fie perfect, adică cu o săptămână înainte am schimbat mesele... vă dați seama, ceva rău, dar totul a ieșit absolut impecabil. Locația a fost de vis! Am înțeles că mâncarea a fost foarte bună, dar nu am apucat să mănânc, din păcate, bine că am făcut degustare. Muzica, oamenii, invitații, nu știu... eu m-am simțit... am picioarele praf cu răni, dar a fost grozav!”, a mărturisit vedeta pe rețelele sociale.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gabriela Otil (@gabriela.prisacariuotil)

Urmăritorii săi din mediul online au urmărit cu sufletul la gură toate postările despre nunta mult așteptată și i-au lăsat numeroase comentarii în care i-au felicitat pentru pasul făcut. Iată câteva dintre mesajele primite de Gabriela Prisăcariu de la cei din comunitatea sa:

„Ați fost ca niște vedete de la Hollywood.”, „Nu mi-a scăpat nimic, am văzut tot ce au pus și invitații😜👏🔝Superbi toți! Căsnicie trainică cu liniște și bucurii.💫”, „Felicitări! Nu te urmăresc de mult timp, însă chiar și asa mi am dat seama cât de super mama și soție ești. Dani e un norocos!”, „Superbe fotografii, tu ai fost o mireasă de vis, iar voi sunteți minunați ❤️ Multă fericire ❤️”

Ca un bonus, vedeta le-a arătat prietenilor din mediul virtual și o fotografie cu verigheta, așezată perfect lângă inelul de logodnă:

Verigheta Gabrielei Prisăcariu Oțil

-------

Știrea inițială

Emoționați și extrem de încântați că vor face pasul cel mare, amândoi au început încă de la primele ore ale dimineții să își țină urmăritorii din online la curent cu desfășurătorul zilei. Mireasa le-a arătat prietenilor săi de pe rețelele sociale cum se pregătește, ce mănâncă pentru a avea energie toată ziua și cum se relaxează soțul ei înainte de marele eveniment. Iar Dani Oțil a ținut neapărat să le arate oamenilor cât de fericită este mama fiului său și cum a început să danseze încă dinainte de a pleca spre biserică. Distracția a fost în toi la ei acasă și a continuat, așa cum era normal, într-un loc ales cu mare grijă de cei doi.

Au avut parte de o petrecere spectaculoasă, cu decor ca în basme și s-au bucurat de compania celor mai buni prieteni. Le-au fost alături și vedetele Antenei 1, mai ales că unele dintre ele îi sunt colege lui Dani Oțil de peste 15 ani. Răzvan Simion cu partenera sa Daliana Răducanu, Ramona Olaru, Cuza de la „Noapte Târziu”, designerul Elida Toma sunt doar câteva dintre celebritățile care au dansat până dimineața alături de frumoșii miri, la petrecerea organizată în aer liber, chiar lângă piscină. Cavaler de onoare a fost chiar fiul lor, Tiago, iar atmosfera a fost întreținută de Magicianul Robert Tudor și de cântăreți celebri precum Diana Matei.

Gabriela Prisăcariu Oțil, ținându-l în brațe pe fiul ei în ziua nunții
Gabriela Prisăcariu Oțil, ținându-l în brațe pe fiul ei în ziua nunții

Nașii lor au fost Roxana Ionescu și soțul acesteia, Tinu Vidaicu. Cei doi au ajuns printre primii la biserică și au așteptat ca finii lor frumoși să își facă apariția. Fosta „Mama Natură” și-a intrat perfect în rolul de nașă, alegând o ținută pe măsură. Pe zi a îmbrăcat o rochie roșie, lungă, iar seara a optat pentru o nuanță electrizantă de roz.

Dani Oțil și soția sa alături de nașii lor
Dani Oțil și soția sa alături de nașii lor

Nașul a fost și el la înălțime, extrem de elegant și vizibil emoționat, așa că nu s-a temut să recunoască acest fapt:

„Am avut emoții, pentru că îl știu de o viață pe Dani, și asta ne-a apropiat, și asta ne-a adus și în postura asta, și m-am bucurat foarte mult pentru ei, cred că m-am bucurat mai mult pentru Gabriela, știți cum e, femeile de obicei se bucură, ea și-a dorit foarte mult. Și Dani, care este mai reținut, a fost chiar un wow.”, a declarat Tinu Vidaicu la ieșirea din biserică, potrivit publicației Click.

Tinu Vidaicu alături de fina sa Gabriela Prisacariu
Tinu Vidaicu alături de fina sa Gabriela Prisacariu

Deși au încercat să se bucure cât mai mult de ziua cea mare și să vorbească cât mai puțin cu presa, îndrăgostiții au acceptat să ofere și scurte declarații înainte de a păși spre altar. Simpaticul prezentator de la Antena 1 a fost la fel de glumeț ca întotdeauna, așa că a transmis un mesaj în stilul său caracteristic. Iată ce a zis, conform publicației SpyNews.

„Nu mă întrebați nimic până după meci. E clar că ei își doresc victoria, au venit mai mulți moldoveni, mult mai mulți, dar și noi vom trage tare, sperăm ca Dumnezeu să fie alături de noi. Iertați-mă. Este un moment important. Bineînțeles că nu (nr. nu are emoții)”.

Imaginea publicată de nașul Tinu Vidaicu în care apare Dani Oțil alături de fiul său Tiago
Imaginea publicată de nașul Tinu Vidaicu în care apare Dani Oțil alături de fiul său Tiago

Gabriela Prisăcariu a dezvăluit mai multe despre ținuta aleasă, dar nu a vrut să ofere detalii și despre rochia de schimb pe care a purtat-o la petrecere.

„N-am întârziat, suntem în grafic. Port rochia pe care am visat-o din copilărie. Mai am și altă ținută de schimb, dar vom vedea!”, a declarat Gabriela Prisăcariu.

Dacă la biserică a fost îmbrăcată într-o rochie simplă, stil prințesă, cu un umăr acoperit și unul gol, pentru petrecere a mers pe stilul sirenă, alegând o rochie tot albă, dar cu franjuri și sclipici, cu o crăpătură lungă pe picior. Cei doi au dansat pentru prima dată în calitate de soț și soție în fața lui Dumnezeu pe melodia „Inimă nu fi de piatră”

A doua rochie purtată de Gabriela Oțil la nuntă
A doua rochie purtată de Gabriela Oțil la nuntă

Urmăritorii lor din mediul online așteaptă și alte imagini de la fericitul eveniment, căci îndrăgostiții au ales să publice doar două fotografii oficiale în ziua nunții. Celelalte imagini au fost postate de invitați.

A treia oară e cu noroc! Maria Constantin s-a căsătorit cu alesul inimii ei: ”Aveam nevoie de un om care să mă înțeleagă”

Surse foto: Instagram, Captură InstaStory

Surse articol: LibertateaCancanSpynewsCancanClickSpynewsCancan

Articolul urmator
Ileana Stana Ionescu iubește același bărbat de peste 65 de ani, dar nu i-a spus "DA" în fața lui Dumnezeu. Ce mai face astăzi actrița generației de aur
Ileana Stana Ionescu iubește același bărbat de peste 65 de ani, dar nu i-a spus "DA" în fața lui Dumnezeu. Ce mai face astăzi actrița generației de aur
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.