Kate și William au discuții din cauza copiilor. Iată din ce motive se ceartă!

Miercuri, 23.11.2016
de Andreea Baluteanu

Viaţa cuplului regal al Marii Britanii este constant în atenţia presei, care le urmăreşte avidă orice mişcare şi speculează orice gest sau declaraţie venită din partea lor. Dacă până acum se vorbea despre conflictul dintre Kate Middleton şi Regină, acum este rândul lui William, despre care tabloidele britanice afirmă că se ceartă cu Kate din cauza celor doi moştenitori ai Coroanei regale, Prinţul George şi Prinţesa Charlotte!

Descoperă mai jos motivul pentru care armonia din sânul familiei regale a fost tulburată!

Kate şi William se ceartă din cauza copiilor

Sunt tineri, frumoşi şi au capetele încoronate: nici nu e de mirare că Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt permanent în atenţia presei şi a fanilor lor. Orice ştire despre cel mai faimos cuplu regal este o bombă în miniatură, iar tabloidele profită din plin de notorietatea lui William şi Kate.

După ce s-a afirmat că Ducesa şi Regina sunt la cuţite din cauza neglijenţei cuplului în a-şi onora responsabilităţile regale, acum sunt puse în lumină conflictele dintre William şi Kate cu privire la educaţia Prinţului George şi a Prinţesei Charlotte.

Totul a pornit de la o afirmaţie aparent nevinovată a Prinţului William. Viitorul rege al Marii Britanii a vizitat săptămâna trecută Vietnamul şi a profitat de ocazie pentru a-şi împărtăşi viziunea sa asupra creşterii celor doi copii. Prezent la un talk-show vietnamez, Prinţul William a fost întrebat ce părere are despre modul în care tinerii pot schimba lumea de azi. La prima vedere, replica sa nu a avut nimic neobişnuit: „Mi-aş dori să îmi cresc copiii cu aspiraţii mai simple. Cred că în lume există aspiraţii uriaşe, iar oamenii posedă o cantitate impresionată de lucruri de care nu au neapărat nevoie. Materialismul acestei lumi: mi se pare atât de complicat uneori”.

Nu găseşti nicio acuzaţie ascunsă sub aceste cuvinte simple şi atât de adevărate? Tabloidele şi fanii cuplului regal au perceput însă un sens ascuns al afirmaţiei lui William.

Kate Middleton a fost acuzată tot mai des în ultima perioadă că este una dintre cele mai materialiste membre ale casei regale, mai interesată de apariţiile sale publice decât de operele de caritate. Garderoba ei însumează piese de la designeri de lux, iar banii cheltuiţi pe zboruri cu elicopterul şi pe vacanţe scumpe ruinează bugetul Casei regale. Conform unor estimări, cuplul primeşte, împreună cu Prinţul Harry, 4,6 milioane de dolari numai din partea Prinţului Charles, pentru a acoperi cheltuieli legate de apariţiile lor publice.

De asemenea, gestul Ducesei de Cambridge de a-şi renova recent casa din Anmer Hall a fost aspru criticat şi privit ca încă o dovadă a faptului că adoră să facă parte din regalitate şi că nu ezită să facă investiţii masive pentru a duce un trai îmbelşugat, demn de capetele încoronate.

De cealaltă parte, este recunoscută dorinţa Prinţului William de a duce o viaţă normală, modestă, pe care se pare că atât el, cât şi Prinţul Harry au moştenit-o de la Prinţesa Diana. Că vrea să le insufle aceleaşi valori şi copiilor săi este de la sine înţeles, dar acum Prinţul William a făcut publică această dorinţă, cimentând o contradicţie faţă de imaginea aparent opulentă a soţiei sale.

Desigur, tabloul pictat de tabloide este contestat vehement de susţinătorii cuplului regal. Aceştia amintesc de faptul că Ducesa de Cambridge obişnuieşte să îmbrace de mai multe ori aceeaşi ţinută, un gest care nu poate fi asociat cu ambiţiile unei persoane materialiste. De asemenea, fanii accentuează şi necesitatea ca moştenitorii Coroanei britanice să ducă un stil de viaţă diferit de al oamenilor de rând, prin prisma poziţiei lor de reprezentanţi ai monarhiei britanice.

Tu ce părere ai? Crezi că afirmaţia lui William este o formă de protest faţă de comportamentul soţiei sale sau preferi să nu găseşti niciun înţeles ascuns în ea?

Surse foto: Splashnews, Twitter

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.2 (4)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016