Mihai Trăistariu vrea să își facă transplant de corp. Nu încetează niciodată să ne surprindă!

Mihai Trăistariu vrea să își facă transplant de corp. Nu încetează niciodată să ne surprindă!

Alida Enache

Mihai Trăistariu nu încetează niciodată să ne surprindă! Artistul a ajuns deja de câteva ori pe mâna medicilor esteticieni în trecut, dar asta nu-l oprește să viseze la o nouă intervenție, una care sună extrem de radical. Acesta s-a decis să își facă transplant de corp în viitor... Șocant, nu-i așa?

Mihai Trăistariu, acum în vârstă de 42 de ani, are planuri mari de viitor! Cântărețul  vrea să renunțe, fără vreo urmă de regret, la trupul său și, bineînțeles, să primească altul la schimb. Dacă va fi posibil sau nu acest lucru rămâne de văzut, dar cert este că vedeta așteaptă cu nerăbdare procedeul.

Imagine cu Mihai Trăistariu în timp ce face un selfie

De ce ar vrea, totuși, câștigătorul Dublului Disc de Aur să facă un transplant de corp? Ei bine, și el, la fel ca multe alte persoane, are câteva complexe de care ar vrea să scape. Mai precis, artistul și-ar fi dorit să aibă 1,85 metri înălțime, ci nu 1,72.

„Eu urmăresc această știre de vreo trei sau patru ani, de când a apărut, cu transplantul de cap. (…) Este dubios, zici că e un film de groază, dar uite că, cine știe, viitorul sună ciudat. (…) Am avut un complex de înălțime toată viața.

La 1,72, mereu am zis că sunt prea mic și că mi-e ciudă că nu am 1,85. Dacă s-ar putea în viitor să îmi fac o astfel de operație, aș da fericit banii și mi-aș schimba corpul să am 1,85, să fiu atlet de performanță sau ceva, musculos și frumos.”, a mărturisit el.

 Imagine cu Mihai Trăistariu în timp ce înregistrează la studio

În plus de asta, Mihai Trăistariu ia în calcul și criogenarea. Starul și-ar dori să-și poată îngheța corpul timp de 1000 de ani pentru ca mai apoi să-și trăiască viață într-o altă eră.

„Și cu creierul, același, ca să am aceeași minte și aceeași voce, și… Doamne ajută, să se poată. Eu nu sunt împotriva tehnologiei și a schimbărilor viitorului. Ei țin cu viitorul și abia aștept să îl trăiesc.” a mai adăugat el.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Mihai Traistariu (@mihaitraistariu)

Solistul originar din Piatra Neamț este recunoscut pentru deciziile sale inedite atunci când vine vorba îmbunătățirea aspectului. În trecut, artistul a avut apelat la ajutorul medicilor chirurgi pentru a-și rezolva problema pe care o avea cu părul. Între timp, el și-a făcut exact patru implanturi, iar în anul 2018 și-a promis că nu va mai ajunge pe masa de operație.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Mihai Traistariu (@mihaitraistariu)

"Sincer să fiu, nu sunt atât de nemulțumit, dar după cele trei implanturi îmi rămăsese o porțiune goală. Nu știam cum să maschez chelia. Înainte îmi dădeam cu mascara în zonă ca să o colorez. Simțeam nevoia să scap de povară.

Cred că mă vindec 100. La primele injecții simt că transpir. În prima noapte nu o să dorm, primele 10 zile nu mă ating de nimic, să nu dau cu capul de mașină.

Din ce am auzit, domnul doctor a zis că aveam nevoie de mai multe rădăcini de păr, deci nu mai pot să fac alte operații. De pe alte părți ale corpului nu se poate lua că e altă textură. Am cam exagerat un pic cu operațiile.", declara el în trecut.

Citește și: Mihai Trăistariu despre ghinionul lui constant în dragoste: „Complexele m-au marcat. Nu știu să mă orientez. De aia am luat țeapă în dragoste, eu nu știu să mă orientez”

Surse foto: Instagram, Instagram

Surse articol: Substantial, Stiridecluj, Radioimpuls

Articolul urmator
Viața lui Mihai Găinușă, o poveste marcată de sacrificii: „Am pus munca înaintea familiei”
Viața lui Mihai Găinușă, o poveste marcată de sacrificii: „Am pus munca înaintea familiei”
Cât de bine îți cunoști corpul? Testul pe care orice femeie ar trebui să îl facă
Incepe quiz
Cât de bine îți cunoști corpul? Testul pe care orice femeie ar trebui să îl facă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.