Actorul s-a născut pe 21 august 1927, la Techirghiol, într-o familie cu nouă copii, el fiind cel mai mic dintre cei patru băieți. A fost jumătate grec, jumătate român, căci mama lui era grecoaică.
Unii oameni erau convinși că era de etnie romă, fiindcă avea tenul închis la culoare. Dar una dintre surorile sale, Ileana Jean, a spulberat toate zvonurile când a prezentat actele ce atestau originile lor elene. Pe el însă nu l-a deranjat niciodată ce gândeau sau credeau alții despre familia sa.
Încă de mic a cochetat cu actoria, chiar dacă sub o altă formă. În primii ani de viață, părinții l-au încurajat să recite poezii, fiind pasionați de domeniul artistic. Se spune că simțul umorului l-ar fi moștenit de la tatăl său, care ocupa postul de conductor arhitect și care își delecta familia cu cele mai năstrușnice glume.
Odată cu trecerea anilor, micuțul Jean Constantin a devenit un mare actor de comedie, iubit de oameni de toate vârstele. Chiar și astăzi, la peste un deceniu de la moartea sa (26 mai 2010), publicul încă și-l amintește de parcă l-ar fi văzut ultima oară pe scenă cu doar o zi înainte.
Avea ceva aparte, ceva ce îi deschidea porțile inimilor oamenilor. Și, într-adevăr, și-a dedicat întreaga viață publicului.
„Pentru public, am făcut tot ce mi-a stat în putință. Eu m-am achitat cu credință de fiecare dată. Vârsta își spune cuvântul, oricât zicem noi că rezistăm, că facem! Inima rămâne tânără, dar nu se mai poate. Ne cheamă Doamne-Doamne!”, spunea Jean Constantin.
Un lucru mai puțin cunoscut despre el este adevăratul său nume de familie. Potrivit publicației Adevărul, „numele de familie original era Zeanu, transformat în Geanu, transcris apoi în Jean, în livretul militar al tatălui său Dumitru.”.
Și-a făcut debutul ca actor de teatru când lucra într-un domeniu complet diferit
Într-un moment de rebeliune, a renunțat la școală, pe când avea 16 ani, și a decis să se angajeze. Și-a dorit să lucreze în port, în speranța că ar putea să ajungă pe vas și să trăiască pe mare. Dar viața l-a dus într-o cu totul altă direcție și a ajuns hamal pe șantier.
„Adevărul este că mie, fiind cel mai mic și mai răsfățat dintre frați, nu mi-a plăcut deloc cartea. De-aia, deși tata voia să mă facă arhitect, auzi la el, m-am făcut artist. Înarmați doar cu naivitatea și cu visele celor 16 ani, mai mulți colegi de liceu ne-am înrolat cu entuziasm în Brigada a 3-a Constanța, ce urma să plece pe șantierul Bumbești-Livezeni.”
Mulți nu știu că în fragedă tinerețe, Jean Constantin număra și căra saci pe șantierul din Constanța.
„Noi, puștii, eram șobolanii portului.”, glumea artistul când își amintea de adolescență.
Pe când era angajat acolo, a pus bazele unei brigăzi artistice, în cadrul căreia și-a făcut debutul la Casa de Cultură din localitate. În numai câțiva ani a reușit să se facă remarcat și să fie acceptat la Teatrul de Stat „Fantasio” din Constanța, pe secția de estradă (teatrul de revistă, o subdiviziune a teatrului de comedie), nou înființată pe atunci.
Interesant este că a rămas angajat al acestui teatru din 1957 și până la pensionare, adică aproximativ 30 de ani, chiar dacă de-a lungul timpului a urcat și pe alte scene importante, printre care se numără și cele ale Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și Teatrului Național din București.
În timpul carierei sale, a primit roluri în peste 70 de filme, cele mai cunoscute personaje interpretate de el fiind: Ismail din „Toate pânzele sus!”, Patraulea, din seria „B.D.”, Parpanghel din „Haiducii” și Limbă din „Revanșa”.
Deși a călătorit prin țară de fiecare dată când a avut spectacole sau filmări, nu s-a mutat niciodată de acasă, din Constanța, locul de care s-a simțit extrem de legat întreaga viață.
„M-am născut la malul Mării Negre și de fiecare dată când am plutit pe alte mări, tot la ea mă gândeam. Pentru că marea mea are un anumit ecou, un zumzet și un urlet ale ei. Este o ființă care înseamnă pentru mine totul – viață, existență, aer.”
Adevărul despre relația dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu
Dintr-un actor debutant care nu avea unde să doarmă, a ajuns un mare om
Interesantă este povestea căsuței pe care primit-o de la stat în anii ’50, pe când juca în spectacolele Casei de Cultură a Sindicatelor din oraș. Pe vremea aceea nu avea un cămin al lui și locuia în podul clădirii în care era angajat. Până într-o zi, când o delegație oficială a venit în control și l-a surprins în pijamale.
Oficialilor li s-a părut nedrept ca un actor să nu aibă propria casă, așa că unul dintre ei a ordonat să îi fie repartizată una, după cum se arată în cartea „Omul care aduce... hazul”, scrisă de Jean Badea și care i-a fost dedicată lui Jean Constantin. Așa a primit un apartament, aproape de faleză, pe strada Cristea Georgescu.
Debutul în lumea filmului l-a făcut să ajungă apreciat la nivel înalt
Marele actor a cunoscut o ascensiune profesională uriașă în anii ’70, când a ajuns cunoscut la nivel național. Nu mai era o personalitate de seamă doar în Constanța, talentul său a ajuns să fie admirat de întreaga Românie, după ce a apărut în celebra serie „B(rigada) D(iverse)”, alături de alți actori celebri: Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu și Iurie Darie. Atunci și-a făcut intrarea în breasla marilor artiști ai țării noastre. Apoi, interpretarea lui Ismail din „Toate pânzele sus” i-a adus o notorietate la care mulți doar visează.
După aceste două interpretări de senzație, a fost din ce în ce mai căutat de marii regizori, mai ales de Sergiu Nicolaescu, care a găsit întotdeauna un rol potrivit pentru el.
„Esența gândirii regizorilor era asta: „Am nevoie de o pată de culoare în filmul meu că prea se măcelăresc toți.” Așa am ajuns să fac adevărate roluri de compoziție, precum Parpanghel în „Haiducii”, vioristul din „Explozia”, unde am intrat în flăcări de-adevăratelea, Ismail în „Toate pânzele sus” sau Mitică DKW, din „Mastodontul.”, a povestit Jean Constantin, potrivit publicației Life.
Iar el nu a fost o pată de culoare doar în filme și piese de teatru, ci și în viața de zi cu zi. Aducea zâmbetul pe buze celor din echipele din care a făcut parte de-a lungul anilor, după cum mulți dintre ei au mărturisit.
„Ne spunea mereu glume, avea un farmec cu totul aparte. Când mă întâlnea dimineață pe cheu, îmi întindea brațele și îmi spunea: Bună dimineața, sora mea cea albă.”, a dezvăluit actrița Julieta Szönyi, care a interpretat rolul Adnanei în „Toate pânzele sus!”
Era mai mereu ocupat, dar și-a făcut timp pentru iubire
Șarmul și simțul umorului l-au făcut să fie un adevărat cuceritor și să atragă o mulțime de femei frumoase. Drept dovadă, a fost căsătorit de trei ori, ceea ce înseamnă că a reușit să obțină un „da” convingător de la fiecare dintre cele trei soții.
Ultima soție, Elena Jean, mai fusese căsătorită cu actorul Gheorghe Cozorici înainte să-și unească destinele cu interpretul lui Ismail. S-au cunoscut la teatru, acolo unde ea era sufleor. Căsnicia lor a durat 30 de ani și este una dintre acele povești care se termină cu „Și-au trăit fericiți până când moartea i-a despărțit”.
„Ultima mea soție – că trei au fost toate și nu le-am atins nici cu o floare – e Jean Elena, care a lucrat la Teatrul Național din București 40 de ani. Când am jucat „O scrisoare pierdută”, ne-am cam împrietenit. Este fosta soție a lui Gheorghe Cozorici. Nina este și rămâne o doamnă extraordinară, o soție rară. E frumoasă. N-are ea un ochi, dar e frumoasă! Am jucat la Teatrul Național „O scrisoare pierdută” și Nina mi-a suflat mie în piesă. La sfârșit, am suflat-o eu de tot.”, povestea Jean Constantin, pentru Focus TV din Buzău, despre prima întâlnire cu femeia care i-a rămas alături până în ultimul ceas.
Din păcate, relația lor frumoasă a fost pusă adesea la încercare de distanță. Potrivit declarațiilor celor apropiați, actorul stătea mai mult la Constanța, unde avea cele mai multe spectacole, iar ea în București, fiindcă era angajata Teatrului Național.
„Au fost cu adevărat împreună, la bine și la rău, deși el era, pentru spectacole, mai mult în Constanța, și ea, în București, sufleor la Teatrul Național. Se întâlneau însă tot timpul, făceau naveta.”, povestea Ion Dichiseanu.
Inima lui zvăpăiată s-a oprit în mai 2010, după o viață trăită din plin, cu umor și asumare
În ultima parte a vieții, a fost internat de mai multe ori din cauza problemelor cardiace de care suferea. Între 2009 și 2010 a stat mai mult la spital decât acasă și, în cele din urmă, inima lui a cedat.
Și-a dat ultima suflare în apartamentul său din Constanța și a fost găsit fără viață pe 26 mai 2010 de fiul prietenului său, cântărețul Ionuț Galani. Trupul lui a fost înmormântat în Cimitirul Central al orașului Constanța.
„Pe toată America nu dau eu Constanța mea.”, a declarat la un moment dat Jean Constantin.
Și așa a fost, căci sufletul său va rămâne acolo, pe malul Mării Negre, care l-a încărcat pe tot parcursul vieții cu energie pozitivă. În Portul Tomis avea și o barcă botezată după numele mamei sale (Caliopi), pe care ar fi moștenit-o, potrivit publicației Life, fiul cântărețului Ionuț Galani, pentru care actorul a fost ca un al doilea tată.
Urmareste-ne pe Google News
