Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Always te ajută să te eliberezi de prejudecăți

Luni, 03.04.2017
de Andreea Marinescu

Bucuresti, 31 martie 2017 – Eliberează-te de prejudecăți! Campania Always din acest an își propune să scoată menstruația din zona tabuurilor și să le inspire pe femeile din România să renunțe la obiceiurile limitative, pentru a duce o viață activă, condusă mai degrabă de curiozitate, curaj și îndrăzneală, în loc de teamă sau nesiguranță.

Un obicei specific în România

Pentru al patrulea an consecutiv, Always continuă demersul de a schimba obiceiurile limitative ale femeilor din România. Unul dintre aceste obiceiuri des întâlnite în țara noastră este opțiunea de a folosi vată peste absorbant în timpul menstruației, obicei care nu le oferă femeilor cea mai bună protecție de care pot beneficia pentru a duce stilul de viață activ pe care și-l doresc.

always

40% din femeile din România consideră că menstruația este un subiect tabu

Un studiu realizat în martie 20172 arată că 40% dintre femei consideră că menstruația este încă un subiect tabu, despre care se jenează să vorbească, dar 76% dintre respondente consideră că toate femeile ar trebui să aibă acces la educație despre menstruație și igienă feminină. Doar o treime dintre femei au avut parte de o discuție cu mama despre menstruație înainte de pubertate, în timp ce 20% au aflat ce este menstruația abia atunci când au experimentat-o prima dată.

Always te protejează de 5 ori mai bine decât absorbantul cu vată deasupra

Absorbantul Always a fost creat pentru a funcționa singur, fără vată deasupra, oferind protecție și siguranță, indiferent de stilul de viață. Ca un aliat de încredere, Always protejează împotriva scurgerilor de până la 5 ori mai bine decât absorbantul cu vată deasupra, astfel încât femeile pot fi cât de active își doresc și își pot trăi viața la adevăratul lor potențial, fără obiceiuri care le limitează libertatea.

Pentru că tabuurile pot fi uneori o piedică în calea informării, Always lansează astăzi o campanie ce își propune să scoată din zona tabuurilor unul dintre cele mai delicate subiecte – menstruația – și să contribuie la schimbarea obiceiurilor restrictive cauzate de ideile preconcepute.

Aurora Liiceanu, psiholog, contribuie la demersul Always ilustrând legătura culturală dintre tabuuri și obiceiurile care ne limitează: „Relația între tabuuri și obiceiuri are o istorie lungă. Tabuurile au dus la adoptarea unor obiceiuri care să le susțină social și, mai ales, cultural, astfel încât putem vorbi despre o conspirație a tăcerii în ceea ce privește menstruația și, dincolo de ea, relația uneori ambiguă între sânge, viață și feminitate. De la o generație la alta se reproduc percepții asupra propriului corp, rușinea de a-ți asuma corpul așa cum vedem încă astăzi, când comunicarea între generații este sfioasă, aproape secretă și adesea evitată”.

Care este soluția pentru a depăși prejudecățile și a vorbi deschis despre un subiect precum menstruația? Aurora Liiceanu spune:  „Se fac eforturi pentru a se întelege că prejudecățile generate de tabuuri diminuează bucuria de a trăi feminitatea cu tot ce are ea mai înălțător și mai legat de viață. Încrederea în sine, a trăi plenar feminitatea, a-ți asuma identitatea cu tot ce are ea mai specific nu se pot dezvolta decât pe un teren al deschiderii, al comunicării și percepției corecte, nedeformate de frică, rușine și inferioritate care, din păcate, are o istorie de care, doar prin educație și cunoaștere, ne putem depărta”.

femei discutand la eveniment always

Bursa Always pentru educație

Educația este esențială pentru a ne elibera de prejudecăți și a alege conștient lucruri care ne ajută să ne trăim viața așa cum vrem și nu ce ne limitează sau încorsetează în vreun fel. Din acest motiv, anul acesta, Always a ales să ofere burse de studiu pentru 4 adolescente din mediul rural, care vor avea astfel șansa de a merge la liceu, în cadrul programului „Vreau în clasa a noua”, derulat de World Vision.

Oana Cuzino, ambasador al brandului Always, spune: „Cred că, pentru a schimba lucrurile cu adevărat, este nevoie de perseverență. Cu fiecare femeie pe care am inspirat-o sau pe care o vom inspira să renunțe la acest obicei limitativ, prin campania desfășurată de Always, facem un pas înainte spre eliberarea de prejudecăți. Această campanie este specială pentru mine, pentru că vorbim despre implicarea în educație, și am încredere că, prin educație, vom produce o reală schimbare”.

Campania din acest an vine în continuarea demersului început în 2013, sub conceptul „Always susține femeile active”, urmat de programul „5 Zile Fără Griji” și, în cele din urmă, de campania „Îndrăznește să încerci”.

Despre Procter & Gamble

P&G este prezent în viața a aproximativ 5 miliarde de oameni din întreaga lume prin intermediul brandurilor sale. Din portofoliul companiei fac parte unele dintre cele mai puternice, de încredere și de calitate produse, precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Compania P&G își desfășoară activitatea în peste 70 de țări din întreaga lume. Pentru mai multe informații despre P&G și brandurile din portofoliul acestei companii, puteți vizita www.pg.com.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!