Cele 3 reguli esențiale pentru protejarea coloanei, a mușchilor și a articulațiilor

Cele 3 reguli esențiale pentru protejarea coloanei, a mușchilor și a articulațiilor

Redactor Divahair.ro

Știi să stai, să mergi, să alergi, să ridici, să dormi corect? Pentru orice persoană adultă, răspunsul intuitiv este: desigur! Și totuși, majoritatea ne petrecem cea mai mare parte din timp în poziții nenaturale, ce pun presiune asupra articulațiilor, solicită anumite grupe de mușchi (în timp ce altele rămân neutilizate) și afectează în timp coloana vertebrală. Stilul de viață modern presupune ore întregi petrecute la birou și la volan, cumpărături făcute pe fugă și activitate fizică redusă la minimum.

Dacă anumite afecțiuni precum artroza sau poliartrita reumatoida au cauze ereditare iar scenariul cel mai bun constă doar în încetinirea evoluției lor și ameliorarea simptomelor, altele pot fi chiar prevenite sau ținute complet sub control dacă îți însușești câteva reguli de bază privind protejarea propriului corp, dar și gestionarea corectă a fazelor de prevenție și tratament.

rumalaya

Regula de 90

Dacă petreci peste 8 ore pe zi la birou, în fața calculatorului, știi că asta poate însemna mușchi tensionați, durere de gât, de genunchi, de coate, simptomele spondilozei se pot înrăutăți și mobilitatea articulațiilor este afectată. Există foarte multe reguli eficiente pentru corectarea posturii, însă cel mai ușor de ținut minte și de aplicat este regula de 90:

• unghi de 90 de grade între partea posterioară a coapselor și gambe;
• unghi de 90 de grade la nivelul coatelor (antebrațul paralel cu solul, palmă îndreptată ușor în jos spre tastatură);
• unghi de 90 de grade între trunchi și coapse (coloană ușor arcuită conform curburii scaunului sau a unui suport special);
• unghi de 90 de grade între direcția privirii și partea superioară a monitorului.
Regula de 90

Această regulă nu este extrem de restrictivă. Unghiul nu trebuie să fie perfect, 90 este doar o cifră orientativă, însă esențial este să menții coloana dreaptă în permanență, bărbia ușor ridicată, coatele apropiate de corp, tălpile lipite de sol și palmele paralele cu biroul sau ușor lăsate în jos.

Regula echilibrului

Regula echilibrului vizează, în primul rând, mișcarea și înseamnă revenirea la postura naturală a corpului și evitarea suprasolicitării anumitor zone de mușchi sau articulații. De pildă, în alergare, evită să calci doar pe călcâie sau pe vârfuri. Folosește, în schimb, întreaga talpă. În mers, menține coloana vertebrală dreaptă, bărbia sus și privirea înainte. Nu căra greutăți mari într-o singură mână, ci distribuie-le în ambele mâini pentru a-ți proteja coloana și articulațiile. Apleacă-te îndoind genunchii, nu arcuindu-ți coloană. Nu te răsuci din coloană, ci ajutându-te de pași mici.

regula echilibrului

Corpul are propriul sistem de a-ți semnala atunci când ceva este în neregulă, iar pricipalul limbaj este durerea. Regula echilibrului înseamnă reconectarea cu propriul corp, ascultarea propriilor nevoi și restabilirea unei comunicări eficiente minte-corp pentru sănătatea întregului organism.

Regula natural pentru natural

Acest principiu este extrem de simplu și de intuitiv: starea naturală a organismului este de sănătate, iar modalitatea firească de a o restaura este tot prin metode naturale. Implică punctele anterioare – revenirea la echilibru și reconectarea cu propriul corp – și atrage atenția asupra alegerilor pe care le facem în vederea protejării sănătății.

Pornind de la acest principiu fundamental și identificând două nevoi esențiale ale pacienților – de tratare eficientă a simptomelor, dar și de protejare, în același timp, a organismului împotriva efectelor neplacute ale tratamentelor de lungă durată –, Himalaya Wellness a creat Rumalaya, echipa pentru sănătatea mușchilor și a articulațiilor. Cele două produse – Rumalaya gel și Rumalaya forțe – conțin doar ingrediente active din plante și sunt bazate pe principii vechi ale medicinei ayurvedice testate și perfecționate în urma a ani de cercetare.

rumalaya gel

Rumalaya gel combină efectele benefice ale Ghimbirului, Mentei, Scorțișoarei, Salciei de Himalaya și Arborelui de Tămâie. Calitățile medicinale ale Ghimbirului sunt cunoscute și apreciate de secole, proprietățile sale antiinflamatoare fiind demonstrate încă din primele studii de laborator realizate pe această plantă în anii ’70. Scorțișoara are efect antispastic, iar Salcia de Himalaya este un puternic agent de încălzire locală, cu efect vasodilatator, antiinflamator și antispastic, ce stimulează circulația, permițând astfel substanțelor active să pătrundă în piele. Mentolul din compoziția Mentei este antibacterian, antioxidant și puternic analgezic, ajutând la relaxarea musculară. În plus, previne apariția iritațiilor de la nivelul pielii ce pot fi cauzate de folosirea îndelungată a produselor antiinflamatoare. Rumalaya gel poate fi folosit în toate afecțiunile osteoarticulare și musculare, de la spondiloză cervicală sau lombară până la întinderile musculare sau traumatismele sportive.

Pentru eficientă maximă, asociază Rumalaya gel cu tabletele Rumalaya forte. Pentru că nu are reacții adverse gastrointestinale sau cardiace, Rumalaya forte poate fi administrat în cure de lungă durată și reprezintă o bună alternativă la utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene. Plantele din compoziția sa – Guggul, Tămâie Indiană, Lemn dulce, Galangal mare, Guduchi, Ghimbir – combat inflamația și durerea, cresc mobilitatea articulațiilor și întârzie degradarea progresivă a cartilajului articular. Rumalaya forte este recomandat pentru afecțiuni osteoarticulare și musculare reumatice sau posttraumatice, artroză (coxartroză, gonartroză etc.), spondiloză, artrită, poliartrită reumatoidă, gută, umăr înghețat, inflamații posttraumatice (fibrozite, bursite, capsulite, tendinite, sinovite).

rumalaya forte

Despre gama de suplimente alimentare Himalaya

Toate produsele Himalaya sunt supuse cercetării îndelungate și fiecare plantă medicinală utilizată este studiată și testată individual pentru eficacitate. Produsele fabricate de compania Himalaya Wellness reprezintă combinații complexe de plante ce acționează sinergic pentru combaterea diverselor afecțiuni, plante care susțin absorbția substanțelor active și plante care combat potențialele efecte negative, pentru formule mai rapide și mai sigure. Departamentul de Cercetare și Dezvoltare al companiei Himalaya este alcătuit din peste 200 de specialiști – medici, biochimiști, farmaciști –, iar gama farmaceutică Himalaya este recunoscută și recomandată în prezent de peste 300.000 de doctori și de specialiști din 90 de țări din lume.

Produsele Rumalaya sunt distribuite de compania Prisum Trading, ce deține dreptul de distribuitor pe produsele fabricate de Himalaya Drug Company – India –, precum suplimente alimentare sau produse cosmetice (adulți și copii). Gama de produse Himalaya este acum în farmacii, plafare, magazine de profil, dar și în magazinul online Prisum www.hboutique.ro.

Detalii disponibile pe www.facebook.com/HimalayaHerbalHealthcareRomania.
 

Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.