Constienta de frumusete

      O privesc lung pe femeia aceasta si mi se pare ca vad in privirea ei toate experientele pe care le-a trait.
      Chipul nostru ne poarta trecutul, trecerile, urmele unei existente care ni se imprima in personalitate, in gesturi, in carne. Femeia aceasta imi e bunica si nu stie ca am invatat si eu cum se priveste un batran—direct in suflet, pe ascuns. Ea isi perie parul lung si alb, privind in gol. Oare nu mai exista fascinatie pentru chip la varsta ei ?
      Ma gandesc ce frumoasa era in pozele tineretii ei, cat de natural era felul de a-si purta parul lung si parca ma simt din nou mica si incapabila sa fac diferente intre pesonajele de basm din cartile copilariei mele si imaginea ei. Mana ei batrana a facut gestul acesta, al trecerii pieptanului prin par de... cate ori ? Sunt lucruri de care nu ne plictisim si pe care le iubim chiar daca se repeta pentru ca reincarca un fond de care nu ne putem lipsi : afectiv, estetic, vital pana la urma. Parul si toate procedurile de ingrijire a lui sunt eforturi mai mult sau mai putin constiente de a fi frumoase. Este adevarat la orice varsta. Eu stiu ca bunica mea nu se aranjeaza din inertie, altfel nu mi-ar vorbi cu atata convingere si veridicitate despre ce inseamna un par frumos, o femeie frumoasa, o viata frumoasa. E batrana, la varsta ei frumusetea se poate intelege si experimenta obiectiv, ba mai mult : se poate « preda ». Bunica a fost cea care m-a facut sa inteleg inca de mica de ce nu e frumos sa ma tund singura(da, la 5 ani experimentam si eu, lumea e profund empirica la varsta aceea), mai tarziu mi-a aratat de ce un par curat e un par frumos, cum sa-ti prinzi parul ca sa te simti altcineva in fiecare zi si cum se naste iubirea pentru frumos pornind de la tine, de la ceea ce esti ca frumusete potentiala, apoi latenta si apoi—acum as indrazni sa zic—manifesta.
      Primele experiente sunt hotaratoare, in orice. Nu m-as fi gandit ca e asa si cand vorbim despre frumusete. Frumusetea e un concept bizar care nu se reduce la o teorie sterila, la un principiu estetic ingurgitat de nevoie sau la un optimism inoportun, la nebunia uneori ineficienta de a vedea lumea in roz. Intelegand frumusetea ca pe un mod de trecere de la caducitatea momentului de revelatie a unui continut frumos la ceva care nu se stinge o data cu secunda tocmai pentru ca suntem constienti de incarcatura acelui moment, putem spune ca avem idee despre ceea ce inseamna frumusete. Presupune sa iti implici si creierul si inima asa incat sa simti mai multe intelegand si sa intelegi mai bine pentru ca simti tot mai tare. Toate acestea le-am invatat de la bunica, cea care mi le-a predat fara sa stie, cea care mi le-a spus fara cuvintele acestea, cea care e frumoasa pentru ca a fost mereu frumoasa si constienta in felul ei de ceea ce inseamna in cazul ei acest concept. Si imi dau seama ca intrebarea mea din inceput e inutila : da, exista fascinatie pentru chip la orice varsta, doar ca la varsta ei, varsta sigurantelor de toate felurile, nu mai simti nevoia sa faci parada cu revelatiile tale.
      Bunica isi mangaie parul alb ca pe un vechi si drag cunoscut pe care anii nu il modifica in adevarul si in esenta sa. Bunica e frumoasa si asa suntem toti cand intelegem ca nimic nu se schimba cu adevarat in esenta-i primordiala atunci cand stii ca exista un adevar total care ramane asa indiferent de orice. Si mai stiu ca o iubesc pe femeia aceasta care stapaneste frumusetea cu intelepciune iar acest lucru nu o sa se schimbe niciodata—are esenta lui de care sunt demult constienta !