De ce atata efort?
De
Alina Croitoru
Joi, 02.10.2008
Femeile de azi nu exista daca nu se masoara in achizitii? De ce? Pentru ca societatea ne-a convins ca a consuma inseamna a avea puterea, foarte multe dintre noi se viseaza incoronate! Fiecare are siguranta ca este unica si i se vinde aceasta gogoasa pe bani buni: ai ei sau ai partenerului, ca inca se poarta. Nu e de mirare de ce orarul unei stimabile a zilelor noastre este foarte incarcat! Fie ca isi plimba puddelul, ca face jogging (prin parc sau prin cubluri), ca citeste (ultimele noutati din lumea barfelor mondene), ca se duce la serviciu (unde si-a dat doctoratul in preparatul cafelei, dar ce mai conteaza…), ca se intalneste cu iubitul (ca sa ii explice fara ocolisuri, ci cu accent pe detalii ce poseta geniala a vazut), ca o viziteaza pe mama (ca sa ii dea diverse motive de mandrie umflate cu pompa) sau mai stiu eu ce… femeia de azi este, intr-adevar, foarte ocupata!
Aproape ca nici nu ii vine sa creada ca acest articol vorbeste despre ea! Cum adica, doar are o slujba respectabila, si-a cumparat masina in leasing si merge la munte in fiecare week-end! Dar de ce? Pentru ca este la moda! Pentru ca nu mai poate trai dincolo de bariera impusa social: consumi, esti puternic! Nn consumi, esti fraier! De ce sa te intrebi daca nu cumva chiar tu, consumatorul, esti un produs? De ce sa te gandesti ca toata nebunia asta si fuga dupa achizitii si dupa umplerea timpului la maxim este doar un mijloc de compensare? Cum adica sa fii chiar tu puiul ingrasat de mic cu diverse utopii (pe care mai dai si o gramada de bani!) care va deveni gaina capabila sa dea oua pentru alti pui si tot asa? Nu…
Fiecare dintre noi este unica, este speciala, globalizarea e o poveste veche, se tinde spre specificitate bla bla. O fi asa, asta depinde si de cat de mult timp ai sa inghiti toate pastilele si teoriile despre societatea moderna! Eu una astazi spun pur si simplu ca facem tot ce facem ca sa rezistam! Sa rezistam serviciului care nu ne place, partenerului langa care parca nu ne dorim sa ramanem o viata, dar fara de care nu ne putem imagina ca am reusi sa supravietuim, zilelor lungi in care pleci la slujba inainte sa se faca soare si te intorci dupa ce el a apus, saptamanilor in care traiesti doar pentru week-end, week-end-urilor care seamana mai mult a terapie de scurta durata, anilor in care te chinui sa nu imbatranesti si vietii care din cand in cand nu ti se pare a ta. Te inteleg, ma simt la fel!
Lipsita de chef, incorsetata de deadline-uri, fortata sa ma integrez si sa ma conformez. Chit ca vorbesc despre altceva… Chit ca vreau sa trezesc in celelalte ceea ce in mine e inca destul de vie: dorinta de a trai veritabil! Dar, probabil asa cum se intampla in toate cazurile, timpul si societatea vor innopta aceasta scapare din/in real si in cazul meu. Mai ales ca trebuie sa spun lumii cat de frumos se vede totul de pe acoperisurile unde credem cu totii ca traim sau unde ne dorim sa ajungem. Din pacate, acoperisuri pe care ajungi prin caderi deghizate in zbor.
Urmareste-ne pe Google News
