Deschidere

      Vara aduce fiecareia dintre noi un nou mod de a fi. Se simte in tot ce suntem si facem. Adaptarea la nou incepe de la o adaptare primordiala la noi insine, la un altfel de a ne percepe. E un dor nestins in noi de vara, e ca si cum ar fi prima, singura, ca si cum vara asta ar fi altfel. Si cand inchidem ochii ca sa simtim soarele mai aproape si cand ne lasam parul sa se umfle gales ca o aura a unei sfintenii noi, avem senzatia ca lumea e alta in fiecare secunda, ca incepem si ne terminam tot timpul, ca eternitatea e o chestie de perceptie, de stare. Zambetul ni se citeste mai mult in priviri si ne apostrofam in gand pentru elanul tineresc pe care ni-l permitem indiferent de varsta. Vara ne face la fel, ne uniformizeaza perceptia despre frumusetea lucrurilor la un nivel inalt pe care singuri greu l-am atinge. Asa mi se intampla mie: sa simt ca vara regulile lui « a fi » sunt in primul rand de simtire. Vara ma simt bine si parca vad in jurul meu lucrurile altfel:
      Nu ma supar cand vad in metrou doamne intre doua varste care isi duc pe umeri capete grele, cu par lanos, spalat cu sampon prost care face ca matreata sa apara inainte sa ti se fi uscat parul. Atitudinea lor recalcitranta si anii care s-au depus fara a lasa satisfactii in urma duc placerea pentru un aspect frumos sa fie dincolo de ultimul loc. Caut sa le inteleg, nu sa le ajut.
      Nu ma intristez sa vad fete frumoasa, de varsta primelor fioruri care se grabesc sa isi puna in par culori grele, de dragul modei si al nevoii de unicitate prost abordate. Au ele timp sa regrete.
      Nu ma mai uit consternata la uniformitatea pe care si-o asuma inutil unele persoane—ne facem suvite pentru ca se poarta, nu conteaza ca ne sta bine sau nu ; ne tundem in scari pentru ca se poarta, nu conteaza ca aratam ca niste puscariase de secol XIX. Contam ?
      Ba chiar pot sa ma amuz cand vad cate o tanara plictisita care, in asteptarea metroului sta si isi aminteste de teoria lui Darwin: ca o maimutica foarte constiincioasa, sta si isi rupe varfurile despicate, fiind foarte devotata acestei actiuni si traind o satisfactie absconsa, ermetica, doar de ea inteleasa. Nu vrea sa accepte ca uneori uscaturile trebuie taiate, ca noul inseamna frumos si ca frumosul inseamna uneori sacrificiu.
      Am inceput sa ma uit si la comportamentul barbatilor. Loviti in plin de un secol in care ideea de frumos se restrucureaza perpetuu, simt nevoia de a se acomoda noilor structuri si principii estetice. Mai vezi cate un domn intre doua varste care nu vrea sa renunte la atitudinea lui de tanar cuceritor si prefera sa isi vopseasca pletele din ce in ce mai rare in culori care nu fac altceva decat sa arate un adevar pe care dumnealui incearca sa il ascunda in loc sa si-l asume cu eleganta—adevarul varstei si al unui nivel de constientizare a momentului si a situatiei personale. Nu e destul de mare sa stie ca frumusetea nu se cumpara ca pudra ieftina pe care sotia iubitoare i-o arunca in cap cu o pricepere dobandita empiric?
      Exemplele ar putea continua, dar acest spectacol pe care il poti privi din unghiul grotescului e altfel vara, e cel putin amuzant. Estetica ia noi dimensiuni si curajul de a vedea cu alti ochi orice iti da speranta ca mai e ceva de facut. Parul are o mie de feluri de a fi. Vara e vorba doar de o mie de feluri de a-l privi. Eu am incercat unul dintre ele. Permite-ti si tu acest exercitiu—vara abia a inceput ! Sa-ti fie frumoasa si plina !