Ingrijeste-ti parul in concediu

Ingrijeste-ti parul in concediu

Alina Croitoru

      Am avut cateva zile grozave! Trebuie sa iti spun ca tocmai mi-am petrecut cateva zile minunate la mare si inca incerc sa imi revin. Nu doar dupa un concediu care ma intristeaza pentru ca s-a terminat, cat pentru ce a lasat in urma! Sincer, nu am fost un adevarat exemplu. Pe cat de multe sfaturi dau si pe cat de atenta sunt la riscuri, de data aceasta m-am lasat dusa de val! Am uitat de protectia solara si abia acum imi dau seama cat am avut de pierdut.
      Convinsa ca soarele nu e foarte puternic dimineata si seara cand am servit plaja din plin, am tratat protectia pielii si a parului ca pe o simpla formalitate. Putina crema pe nasuc, inca putina pe spate si pe maini, cat sa ma bronzez ca lumea. Si m-am bronzat! Acum imi sunt obrajii ca pe scoarta unui copac si stau cu frica in san sa nu incep sa ma cojesc. Ma simt prajita si pielea inca ma ustura… ma simt de-a dreptul incomoda in pielea mea si acest lucru se sesizeaza usor. Ba chiar ii surprind pe colegii de serviciu compatimindu-ma pentru felul in care arat.
      Ei bine, nu am devenit brusc sluta si de nerecunoscut, dar clar pielea mea sufera. Plus ca mai e si parul… Bietul, il supun zilnic la tortura: fel si fel de masti, tratamente cu ulei cald si chiar ceva vitamine luate de la farmacie special pentru el. Din pacate, rezultatele inca intarzie si eu ma simt de parca as duce pe cap o capita de paie uscate. Poate ca mi-ar mai trebui o saptamana de concediu ca sa ma vindec de… concediu. Dar pot sa spun ca am invatat ceva: sa nu cred in aparente! Nu e mitologie toata povestea asta cu soarele si cu raul pe care il poate face. Te rog insistent sa nu mizezi pe rezistenta pielii si a parului tau bazandu-te pe ideea ca vara se mai domoleste. Uita-te putin la toata nebunia cu incalzirea globala si pune-ti intrebarea daca peste cativa ani nu va fi cazul sa folosim lotiuni cu SPF mare chiar si in octombrie. Iata ce iti propun daca nu ai plecat deja in concediu:
  • Lotiune pentru plaja cu SPF mare – minim 20. Chiar daca te vei bronza mai greu, vei fi sigura ca nu te prajesti!


  • Lotiune dupa plaja sau ulei. Este ideal pentru a-ti hrani pielea uscata de razele care te-au cam parlit.


  • Creme hidratante. Aplica-le inainte de a adormi si lasa-le sa actioneze toata noaptea. Reia aplicarea dimineata.


  • Evita dusurile lungi. Desi nu ti-ar veni sa crezi, ele te vor deshidrata si vor face ca pielea ta sa fie supusa unui nou calvar.


  • Bea cat mai multa apa. Fara ea, vei observa ca pielea ta imbatraneste mult mai repede. Nu e nevoie sa astepti multi ani, efectele sunt imediate.


  • Protejeaza-ti parul de apa marii. Chiar daca ti se pare usor amuzant, foloseste scufite de baie si vei vedea ca podoaba ta nu va suferi.


  • Nu uita de palarii cand faci plimbari lungi pe plaja si nici de masti pentru par inainte de baie.


  • Foloseste balsam puternic hidratant si stai departe de soare cand este amiaza. Iti spun din experienta ca in doar trei zile te vei trezi cu un par pe care nu il vei mai recunoaste!


      Fa tot ce crezi ca te protejeaza. Incearca sa te tii la adapost cand e caldura mai mare si fa-ti curaj sa te bucuri de o vacanta de vis. Va fi grozav sa iti amintesti de concediu.
Cat de rezistent este parul tau?
Incepe quiz
Cat de rezistent este parul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.