Pana cand parul ne va desparti…

Pana cand parul ne va desparti…

Alina Croitoru

      Trebuie neaparat sa vorbesc despre cat de mult m-a suparat in aceasta saptamana problema unei prietene! Diana mi-a spus ca ea uraste sa aiba parul lung, dar ca il tine asa doar pentru ca iubitul ei adora femeile cu plete bogate.
      Era, biata de ea, terorizata! Mi-a marturisit ca tipul are aproape un fetis pentru parul lung si innebuneste de cate ori draga mea prietena aduce vorba despre tuns. Nu concepe nici macar sa isi taie varfurile si se enerveaza si daca respectiva vrea sa isi tina parul in coada. El considera ca parul femeii trebuie sa fie lung, purtat desfacut si sa nu fie tuns vreodata. A te tunde inseamna a renunta la ceva, iar acel ceva este chiar feminitatea ta!
      Recunosc si eu ca mi se pare foarte sexy si feminin parul lung, dar de aici pana la a teroriza o fiinta doar ca sa iti impui vointa si conceptiile e cale lunga… Nu mi se pare corect sa santajezi pe cineva spunandu-i ca “daca te tunzi, sigur exista femei care au parul mai lung si ar fi bucuroase sa imi impartaseasca admiratia pentru forma optima a frumusetii feminine” si sunt profund intrigata!
      Am incercat sa ii vorbesc obiectiv prietenei mele, sa ii explic ca ceea ce i se intampla e aproape o forma de abuz. M-a aprobat, mi-a spus ca uneori ar fi in stare sa se desparta de acest individ dubios, dar ca este prea indragostita. Totodata, simte ca isi uraste parul, acel par care a ajutat-o de atatea ori sa cucereasca inimi, inclusiv pe a lui.Daca ai vedea-o, te-ai intrista si tu: o satena superba, cu un par lung, destul de ingrijit (din cauza ca nu isi mai taie varfurile, pletele ei tind sa se degradeze) si cu un zambet trist…
      Dupa 2 zile de la intrevederea noastra mi-a zis ca are de gand ceva: sa se tunda, indiferent de reactia lui. Daca va gasi in acest lucru un motiv de despartire e clar ca relatia lor are o baza destul de ciudata, cel putin! In loc de iubire, parul ei este ceea ce ii tine impreuna?! Am mers la coafor si si-a taiat parul pana la umar. Arata grozav cu bucle, parul bogat fiind perfect pentru fata ei ovala. Zambetul i se vede mai clar, ochii au curajul sa straluceasca. Acasa a fost o adevarata revolutie!
      Dupa ce a aflat ca s-a tuns pentru ca asa a simtit nevoia, iubitul ei a devenit foc si para. Nu a putut intelege ca ea este o fiinta cu vointa, cu nevoi, capabila sa isi administreze singura frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Se saturase sa ii fie sclava estetica a celui care o cucerise si a pus punct. A ales intre el si ea, asa cum el a ales intotdeauna intre ea si parul ei pe acesta din urma. S-au despartit…
      Acum prietena mea se simte rau, dar macar este libera cu adevarat. Nu vrea sa mai stie ce se intampla cu ciudatelul ei prieten si incearca sa nu se mai bazeze doar pe frumusete cand alege.
      Ideea: Criteriu unic este inselator! Fie ca este vorba despre iubitul tau, despre parul tau, despre slujba sau orice altceva, ai grija ca beneficiile sa nu fie unilaterale. Din cand in cand e cazul sa te gandesti daca nu cumva frumusetea ta ar trebui sa fie problema ta, sa te intereseze pe tine si nu pe cel care te-a ales. Daca vrei si altceva decat un statut de manechin in viata unui om de plastic gandeste-te ca meriti mai mult si alege cu capul, cu inima si nu cu parul!
Ce spune parul tau despre tine?
Incepe quiz
Ce spune parul tau despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.