Partea Nevazuta

      Un prieten mi-a zis: “parul unei femei e o prelungire a ei in lume. Desi mort, pare de multe ori cea mai vie parte a ei.“ Mi s-a parut deplasat si dominat de elanul ideilor, ceea ce ne este tuturor specific la un moment dat.
Am stat apoi si m-am gandit—a crede ca tot ce ne inconjoara are o valoare de sacru, manifestata sau doar latenta, de descoperit, nu e chiar atat de infantil. Si am in minte o poveste...
      Daca nu ne gandim neaparat la valorile pur mistice pe care credem sau nu ca le au toate lucrurile, ne putem gandi la impactul pe care il are credinta aceasta asupra unor oameni.
      De pilda, intr-o zi, cand am intarziat la unul dintre seminarii si m-am asezat in randurile mai din fata, am avut o surpriza : profesoara i-a zis unui “coleg“ sa raspunda. Cu un glas ferm, pe care l-am recunoscut imediat, “acesta” si-a inceput peroratia. Nelamurita de apelativul profesoarei, m-am intors: era chiar Iulia, una dintre colegele de grupa cu care ma inteleg foarte bine. Si am inteles si confuzia profesoarei : Iulia era tunsa la zero ! Curiozitatea a inlocuit repede uimirea si am intrebat-o in pauza despre ceea ce a facut-o sa se tunda asa. Raspunsul ei :
      ”La ce iti trebuie parul? Te leaga de pamantesc, te angajeaza intr-o directie care inseamna ratacirea de tine insati si efortul permanent de a placea celorlalti. Tu stii ca practic zen, dar asta nu inseamna ca acolo ni se cere sa ne tundem zero. Acolo, daca as putea zice, ni se cere doar sa fim liberi. Ce am facut eu, nu e un act de libertate, ci de eliberare, pentru libertate. Frumusetea nu se masoara pentru mine in centimetri de par lung si nici in cat de mult investesc pe luna in saloane si vopsea.”
      M-a lasat usor debusolata. E dreptul ei de a crede ce vrea si mai ales in ce vrea. Am crezut-o si am inteles-o... Pana la urma parul e mort, nu ?
      Doar ca la vreo doua luni, imi povesteste ca nu e chiar asa bine fara par. Nu doar pentru ca oamenii se uita bizar la tine, nici pentru ca e iarna si frig, nici macar pentru ca ti-e dor sa te scarpini in cap. E greu pentru ca te indeparteaza de tine. E ca si cum ai refuza o parte din tine, e ca si cum ai vrea sa iti castigi libertatea, dar fara sa pornesti de la a accepta ceea ce esti cu totul si cu totul. “A fi liber nefiind tu insuti—e ilogic”, a incheiat ea.
      M-am intors la ceea ce a spus acel prieten al meu si m-am gandit. Parul e calea catre noi, iar calea catre noi conduce poate cel mai sigur catre libertate. Parul, dand unei femei sansa la frumusete(si frumusetea fiind un mijloc de a atinge libertatea, estetica ca forma de eliberare), ii da o sansa in plus de a se descoperi in adevaratul ei sens. Doar ca uneori trebuie sa mergem putin mai departe de ceea ce se vede. A crede, a investi cu convingere ceea ce crezi te poate revela. Si asa cum am inteles eu, revelatiile nu se nasc doar in oglinda !