Timpul pentru o femeie

   Despre timp au scris multi, de la filosofi, la oameni de stiinta, teologi si literati. Nu e simplu insa de zis ce este timpul pentru o femeie. Ma gandeam zilele acestea cata vreme consumam noi ca sa ne facem frumoase, sa ne facem curaj, sa ne facem un nume, sa ne facem un rost. In mod sigur exista o mare diferenta inre modurile masculin si cel feminin de a intelege, aborda si trai notiunea de timp. Daca modul de a trai timpul la barbati este totusi unul strain pentru mine si vreau sa ma feresc de la speculatii, imi permit sa spun ce am vazut la cumetrele de acelasi sex cu mine.

In primul rand, este vorba despre doua acceptiuni practice ale notiunii de timp!

   Timpul mare, cu toate cele 3 dimensiuni ale lui si timpul mic, care pare un prezent continuu, de cele mai multe ori fascinant pentru femeie, innebunitor pentru barbati. Sa detaliem!

1. Timpul mare este cel in care ne aflam cu totii. Ne nastem, crestem, ne traim tineretea, varstele de dupa si ne lasam duse in alte stari si zari. Orice femeie stie ca timpul acesta nu ii este prieten. Cu nostalgia copilariei pe care atunci cand era de o schioapa vroia sa o treaca repede, cu dorul de ea mai apoi, cu emotia tineretii traite pe val, cu frica prabusirii din infinita stare a beatitudinii care paleste dupa cateva zeci de ani, fiecare femeie repeta o drama, o istorie, un destin. Pentru cele mai multe este greu sa accepte ca ridurile sunt ceva normal, nu o eroare, un blestem, un ghinion, ca parul albeste in fiecare zi putin, ca anii se numara invers de la un moment dat. Sunt insa si femei puternice, fericite cu fiecare dimensiune tempoalra a vietii lor, bucurandu-se de fiecare etapa. Sunt femeile care si-au trait corect timpul mic.

2. Timpul mic: aici e buba. Nu ni se pare ca zilele trec, ca petrecerile devin obositoare si redundante la un moment dat, ca barbatii care se plimba prin viata noastra nu se mai intorc, ca diminetile sunt diferite intre ele. In timpul mic suntem mereu treze, vesele, in contact cu noi si raportand lume a la noi ca centru, nu invers. Senzatia ca totul graviteaza in jurul nostru nu e ceva neaparat rau, dimpotriva, ne face frumoase, autentice si putin naive cat sa ne placa noua si lor. Oare cine nu stie cu cata gratie si devotament petrece o femeie timp in fata oglinzii? Nu mai zic de sutele de ore state la SPA, cosmetica, coafor etc si asta doar intr-un an. Nu mai zic de orele de shopping, de zilele de vacanta in care fugim de soare ca sa nu ne iasa riduri in doi ani, de frici si de bucurii de fiecare zi. Prezentul este timpul fascinant care ne tine vii, ne lasa sa fim in fiecare zi copii si femei, oameni veseli, nebuni si fericiti. Dar el trece. E doar o parte din timpul mare.

Si ce?

   Poti sa zici asta daca vrei. Orice femeie o zice de cateva ori pe zi, cel putin. Incapatanate, crezand ca tineretea nu e un dar, ca lumea a inceput cu noi, ca fericirea e haina care ne vine cel mai bine, viata ne lasa urme adanci prin saruturi tari. Daca stim sa ii raspundem cu aceeasi pasiune vom spune "si ce?" si peste zeci de ani. Cand vom avea riduri, nepoti, amintiri, dar nu regrete!