Cum sa prepari prajitura Krem a la Krem
Cuprins
Prajitura Krem a la krem
Ingrediente:
Pentru blat:
6 oua
6 linguri de zahar
1 plic de crema Ole de ciocolata
Pentru crema:
250 ml de frisca lichida
150-200 ml de lapte rece
1 plic de crema Ole de vanilie
Pentru glazura:
100g de ciocolata neagra de calitate
50 ml de frisca lichida
50g de unt
2 linguri de whisky sau coniac
Mod de preparare:
Blatul:
Separa galbenusurile de albusuri.
Bate albusurile pana ce obtii o spuma tare, adaugand zaharul treptat.
Adauga galbenusurile unul cate unul, continuand sa amesteci.
La final adauga si praful de ciocolata. Amesteca pana ce se omogenizeaza.
Preincalzeste cuptorul.
Tapeteaza o tava (de aproximativ 20x30 cm) cu hartie de copt, apoi toarna compozitia si niveleaz-o cu o lingura.
Lasa blatul in cuptor la 180 de grade (sau la o temperatura medie spre mica, daca ai un coptor clasic) pentru aproximativ 20-25 de minute.
Scoate blatul din cuptor si lasa-l sa se raceasca.
Crema:
Amesteca laptele cu frisca lichida intr-un bol, adauga praful de vanilie si bate-le cu mixerul pentru cateva minute sau pana ce crema s-a intarit.
Daca blatul s-a racit intre timp, toarna crema peste blat si apoi da prajitura la frigider.
Glazura:
Intr-o tigaie pune untul si frisca lichida, adauga ciocolata negra rupta in cubulete si pune-le pe toate pe foc mic. Amesteca incontinuu pana ce ciocolata s-a topit, apoi adauga si coniacul.
Lasa glazura sa se raceasca foarte putin (doar cat sa devina calduta si sa inceapa sa se inchege usor) si apoi toarn-o peste prajitura racita. Niveleaza glazura cu un cutit sau cu o spatula si apoi pune prajitura din nou la frigider.
Dupa ce au trecut cel putin doua-trei ore, prajitura poate fi portionata si servita. Ai grija sa speli cutitul cu apa rece dupa fiecare taietura pentru ca prajiturile sa iasa cat mai aspectuoase.
Pentru ca blatul nu contine deloc faina, vei obtine o prajitura foarte cremoasa, usoara si delicioasa, care face cinste numelui pe care il poarta - Krem a la Krem. Poti adauga inca un strat de frisca, o poti decora cu fructe proaspete (ca in imaginea de mai sus) sau o poti servi ca atare, doar cu glazura de ciocolata. E minunata oricum!
Asta e tot! Pofta mare!