8 flori de vara pe care le poti planta in gradina ta

8 flori de vara pe care le poti planta in gradina ta
Adelina Ion
Marţi, 29.04.2014

Cuprins

Cu siguranta nu exista femeie care sa nu adore florile. Daca esti fericita posesoare a unei case care are curte, atunci nu ai nicio scuza pentru a nu fi inconjurata de flori. Florile de vara, parfumate si multicolore, te vor ajuta sa-ti transformi curtea intr-o mic colt de Rai. Noi iti propunem 8 specii minunate pe care le poti planta incepand de acum atat in gradina, cat si in ghivece sau jardiniere, astfel incat la vara sa te poti bucura de ele.

Descopera in continuare care sunt cele mai frumoase flori de vara si cum trebuie ingrijite acestea.

Begoniile, printre cele mai delicate flori de vara

Begoniile sunt flori de gradina perene, originare din Brazilia si se gasesc intr-o varietate de culori. Cel mai cunoscut soi este begonia cerata (Begonia Semperflorens). Florile, asemanatoare intrucatva trandafirilor miniaturali, pot fi rosii, roz, trandafirii sau albe. Cele roz si cele trandafirii au un parfum imbatator, care te va invalui in serile de vara.

Una dintre cele mai frumoase flori de vara este iubitoare de lumina, dar poate fi cultivata si in zone umbrite partial. Cu toate acestea, nu trebuie plantata direct in bataia soarelui, care o poate arde si deshidrata. In afara de temperaturile foarte inalte, begoniei ii dauneaza si udatul excesiv, de doua ori pe saptamana fiind suficient. Ai grija sa nu uzi decat pamantul, nu si floarea, dar pe frunze pulverizeaza apa.

Craitele, flori de vara vesele

Craitele, numite stiintific Tagetes patula sau Tagetes erecta, sunt niste flori foarte frumoase, care iti inveselesc curtea gratie culorilor calde care merg de la galben, caramiziu, portocaliu pana la combinatia intre acestea. Ele pot fi plantate in orice tip de sol, dar important este sa stea in bataia soarelui, sa fie udate cam o data la doua zile astfel incat pamantul sa-si mentina permanent umiditatea, iar florile uscate sa fie rupte regulat pentru a inflori mai mult timp.

Mirosul specific acestor flori de vara, puternic si nu foarte placut, are si un avantaj: tine la distanta insectele precum tantarii, dar si daunatorii legumelor.

Florile de piatra, flori de vara frumoase si nepretentioase

Florile de piatra se numara printre cel mai usor de intretinut flori de vara, fiind pe cat de frumoase pe atat de nepretentioase. Pe numele lor stiintific Portulaca grandiflora, acestea pot fi cultivate in soluri nisipoase, uscate, in care majoritatea plantelor nu supravietuiesc. De fapt, de aici li se trage si denumirea de „flori de piatra". Sunt o specie de plante de mici dimensiuni, inaltimea lor variind intre 10 si 20 cm. Ele trebuie udate o singura data pe zi, seara. Planteaza-le la soare, unele langa altele si vei obtine un superb covor multicolor. Vara, gradina ta de flori va fi scaldata in nuante de rosu, roz, galben, portocaliu, crem si violet. Ce poate fi mai frumos si mai relaxant?

Garofitele, elegantele flori de vara din gradina ta

Garofitele sunt niste flori foarte delicate si parfumate, care dau o nota de eleganta gradinii tale. Culorile lor variaza de la alb, la roz, rosu sau combinatii ale acestora. Spre deosebire de celelalte flori de vara pe care ti le-am prezentat pana acum, acestea infloresc abia in anul urmator plantarii. Sunt iubitoare de soare si de lumina si nu au nevoie sa fie udate foarte des. Prea multa apa acumulata la radacina va duce la putrezirea acesteia. Este de preferat sa le plantezi intr-un sol nisipos, care sa dreneze usor apa si pe care sa il fertilizezi de doua ori pe sezon, iar florile te vor rasplati cu bogatie si cu parfum mai intens.

Trebuie sa stii ca melcii sunt mari iubitori de frunze de garofite, care ii atrag gratie aromei lor, de aceea s-ar putea sa-i vezi frecvent invadandu-le. Pentru a scapa de ei, delimiteaza zona in care ai cultivat garofite trasand dare de praf de var.

Buchete de gura-leului, flori de vara fascinante pentru cei mici

Gura-leului, denumita stiintific Antirrhinum, este o floare interesanta, care-i fascineaza pe cei mici datorita formei de bot de leu care se inchide si se deschide atunci cand floarea este apasata din lateral. Pe cei mari ii atrage prin mirosul discret si gama bogata de culori. Poti alege dintr-o multime de culori: roz, rosu, visiniu, galben, portocaliu, alb, bicolore sau pestrite. Este unul dintre soiurile de flori de vara mari iubitoare de soare. Planteaz-o direct sub razele soarelui, iar ea te va rasplati cu o inflorescenta abundenta. Nu trebuie s-o uzi decat atunci cand pamantul este perfect uscat. Totodata, acesta trebuie fertilizat o data pe luna.

Margaretele, florile de vara care inveselesc gradina

Margaretele sunt niste flori simple si gingase, cu mijloc galben si petale albe care, conform unei superstitii amuzante, erau smulse de fetele indragostite de odinioara pentru a afla daca alesul inimii le iubeste sau nu le iubeste. Sunt plante rustice, foarte rezistente la boli. Cea mai cunoscuta specie este Leucanthemum vulgare, care se regaseste pe peluzele gradinilor, pe marginea drumurilor, pe pajisti. Daca le vrei si in gradina ta, trebuie sa stii ca va trebui sa astepti 2 ani pana sa rasara. Planteaza-le intr-un loc insorit, in sol nisipos si fertilizat. Cat despre frecventa cu care trebuie sa le uzi, aceste flori de vara nu au nevoie decat de cantitati moderate de apa. Cel mai bine este sa verifici solul pentru a vedea daca este necesar sa il uzi. Acesta nu trebuie sa fie uscat in totalitate, insa nici umezeala excesiva nu ii va prii florii.

Micsunelele, parfumul magic al florilor de vara

Micsunelele, cunoscute de unii sub numele de mixandre, sunt alese sa infrumuseteze gradinile atat datorita culorilor vesele, cat si datorita parfumului subtil. Sunt un soi de flori de vara potrivite pentru rasfatul simturilor: galbene, albe, roz, rosii sau mov, micsunelele nu au cum sa nu-ti incante privirea. Cat despre parfumul imbatator, da-ne voie sa-ti facem o sugestie: inspira-l in amurg! Daca te decizi sa le aduci si in gradina ta, trebuie sa stii ca micsunelele trebuie plantate in soluri bine ingrasate si bine drenate, situate intr-o zona insorita. Tine cont ca, atunci cand le cultivi, sa lasi intre ele aproximativ 30 cm pentru a permite o buna aerisire. Uda pamantul moderat si ai grija sa eviti frunzele intrucat se vor ingalbeni.

Petuniile, flori de vara ideale pentru un colt de Rai

Petuniile sunt o alta categorie de flori de vara cu un miros imbatator. Daca alegi sa le cultivi in gradina ta, privirea iti va fi incantata de o diversitate de culori: alb, galben, roz, rosu, violet, albastru. Aceste flori prefera solul nisipos, bine drenat si fertilizat. In plus, sunt mari iubitoare de soare si de apa, asa incat, pentru a te bucura de ele, tine cont sa le cultivi intr-o zona scaldata de razele soarelui si uda-le zilnic. Pe canicula, este recomandat sa le uzi atat dimineata, cat si seara. Petuniile pot fi plantate si in cosulete suspendate, iar soiurile curgatoare sunt cu adevarat fascinante, bucurand ochii si sufletul.

Tu ce alte flori de vara cunosti? Ce soiuri ti-ar placea sa-ti infrumuseteze gradina?

Vezi si
Cum îngrijești portocalul în ghiveci
Cum îngrijești portocalul în ghiveci
Andreea Baluteanu | Marţi, 29.04.2014
Trifoiul ornamental: cum îl îngrijești corect
Trifoiul ornamental: cum îl îngrijești corect
Raluca Margean | Marţi, 29.04.2014
Articolul urmator »
Îngălbenirea frunzelor: cauze și remedii
Îngălbenirea frunzelor: cauze și remedii
Raluca Margean | Duminică, 21.04.2024
Incepe quiz
Ce fruct de vara esti?
Ce fruct de vara esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (53)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Cum crești acasă trompeta îngerilor
Andreea Baluteanu | Joi, 04.07.2024

Ne găsești pe